Dan Popoviciu

Foto featured: resita.ro
Am avut curiozitatea să număr diversele asociații sportive din municipiul Reșița. Nu știu dacă le-am identificat pe toate. Mi-au ieșit 12. Susținute financiar de Ministerul Educației, de Ministerul Sportului dar și de Primărie și de privați. Primăria am găsit-o partener al Ministerului Educației la Liceul Traian Vuia și, marea investiție, la CSM Reșița. Atât. Club municipal ce la prima vedere pare promotorul tinerelor talente înspre performanță. Dar. Ca orice enunț frumos, și aici dăm peste acțiuni ce te fac, cel puțin pe mine, să crezi că mințile tale sunt total aiurea când judecă o situație de fapt. Adică, CSM Reșița are secții de handbal juniori, baschet, ciclism, lupte, karate și poate altele care îmi scapă. Toți copiii cotizează pentru a fi sportivi ai minunatului club. Momentan, 150 de lei. Deplasările sunt plătite de părinți. Cazări și mese tot părinți, banul jos, pentru că prestatorii din țară fug ca dracul de tămâie, când liderul delegației amintește de CSMR la plata la termen sau cu ordin de plată. Cam asta este situația complementarilor clubului. La masa mare stă echipa de fotbal. Veșnic datoare fenomenului fotbalistic, veșnic ridicându-se din spumele mării ce mângâie plajele din Antalia, veșnic pierzătoare a meciurilor decisive. Îmi pare atât de rău de Marcel! Da, Marcel Gușcă, liderul galeriei. Ne știm de la înființarea sediului Guardiei la Blocul 800, în urmă cu vreo 30 de ani. În paranteză fie spus, i-au pus în cârcă salarii și bani de la club. Eu știu că Marcel bagă la Gârliște agricultură de-i sar capacele. Până și el a răbufnit și i-a tras de urechi pe minunații fotbaliști. Dar, să revenim la ale noastre. Ce vreau eu prin aceste rânduri? Să evidențiez că toate cluburile sportive din Reșița nu se bucură de sume de bani necesare pregătirii și accederii la performanțe sportive așa cum au farseorii de la fotbal. Poate nici pe jumătate, dacă o fi adevărat că echipa de fotbal se bucură de un buget de aproximativ un milion și jumătate de euro pe an, exclusiv din fonduri publice. Bani aruncați cu o totală inconștiență (oare?). Mama ei de logică îmi spune că purcoiul ăsta de euro face ceva circuite cu iz de sifon, din moment ce ții de mârțoaga asta de echipă cu bani foarte mulți, pentru ce? Pentru bucuria reșițenilor și a cetățenilor din județ, ar fi o variantă. Să mă ierte Marcel, dar pentru cincizeci, o sută, maximum două sute de spectatori acasă, nu cred că se justifică. Cu regret o spun dar, această echipă nu va fi în veci în prima ligă. Mai citeam sau auzeam chestiuni legate de play off, chiar probleme că nu avem licență pentru Superliga!!! Domnilor păpușari, nu suntem cu toții idioți. Pe ce stadion ar juca minunata echipă aflată în Superliga? De unde ar fi asigurate milioanele de euro necesare unui parcurs măcar decent la acel nivel? Cum poate cineva crede că vrea vreun individ din actuala conducere să promoveze echipa în prima ligă? Învârtiți niște bani, fonduri cu care alte secții ar face onoare Reșiței. Am uitat oare că echipa de handbal masculin a promovat în prima ligă dar, stăpânul inelelor din Primăria Reșița a refuzat să înscrie echipa? Pe un motiv absolut pueril. Că nu sunt spectatori la acele meciuri! Imaginile video sunt grăitoare în ceea ce privește prezența spectatorilor la cele două competiții. Aștept profesioniștii să spună ce ar face o echipă de handbal în prima ligă, cu un buget de un milion și jumătate de euro. Că tot am plecat de la numărul asociațiilor sportive active în Reșița, doamnă Primărie, încearcă să fii mama tuturor și nu mai arunca bani pe fereastra conectată la conturile unor mercenari și jemanfișiști. Încearcă să crești copiii Reșiței, fă-i să fie copleșiți de recunoștința ce le-o arăți cu fiecare medalie ce o aduc în comunitate. Lasă mizeriile de Liga2, fă din juniorii noștri emblema Reșiței în țară și în Lume.
PS. Lăsați-o dracului de nocturnă, că și așa nu ne trebuie. Dați-o mai departe, poate faceți de-o pincă.



Discuție despre această post