Gravitația, altfel… Gravitația, altfel…
Fie-mi îngăduit, după docta prezentare a domnului academician, profesor universitar, eminent specialist în fizică cuantică – Ion COTĂESCU, să fac câteva precizări. Cum începem... Gravitația, altfel…

Fie-mi îngăduit, după docta prezentare a domnului academician, profesor universitar, eminent specialist în fizică cuantică – Ion COTĂESCU, să fac câteva precizări. Cum începem să ne obişnuim, nimeni n-a ajuns vreodată la adevărul absolut. Cum ar fi spus Mark Twain, „mai întâi trebuie să faci rost de nişte adevăruri. Apoi poţi să le denaturezi cât vrei!

Eu pornesc de la supoziţia că Dumnezeu Atotputernicul, după ce a făcut cerul şi pământul, cu toate cele ale lor, nu putea să fi trecut direct la facerea lui Adam şi, ceva mai târziu, a doamnei Eva, înainte de a fi născocit GRAVITAŢIA! Socot firească o asemenea prevedere elementară.

Trebuia să-i ţină cumva acolo, în Edenul lor. Altcum, ar fi fost posibil ca acei doi primi locuitori ai Terrei să fi levitat aşa, creanga!, spre Stele…, pentru că e în firea omului să vrea tot timpul altceva decât i-a hărăzit lui Creatorul. Altceva nu neapărat mai bun, pentru că nici Îngerul Negru n-are linişte! Domnul a făcut gravitaţia perfectă, ca tot ceea ce El a creat. Dar şi ea, ca şi oamenii, s-a pervertit…

Cum spuneam, gravitaţia aceea nu se vede. E ceva tainic, un fel de ocultă – care va să zică. Dacă nu bagi de seamă, poate fi periculoasă ca bacilul lui Koch (ne-a prevenit şi Topârceanu), perfidă ca oxidul de carbon, devastatoare pentru Lume ca PET-urile în care se îmbuteliază apa (plastic pe numele lui – POLIETILENTEREFTALAT), ba mai periculoasă chiar decât apa zisă „plată”, livrată de unele companii! Şi-i de mirare, pentru că, dacă s-ar recicla, din 50 de PET-uri s-ar împleti un pulover!

Scuze pentru divagaţie. Revenim. Constat că gravitaţia aceea nu e chiar aşa, o simplă constantă, acolo. Nuuu!… Ea acţionează selectiv, la derută! E prea mult să zic – parşivă? Exemplific: în livada Raiului, sub Pomul cel vechi de la începutul Lumii, mărul acela domnesc pe care Eva îl aştepta să-i cadă în poale (mă rog, în braţe!), nu cădea neam! Gravitaţia, pârdalnica, rânjea! Se distra… S-a prins Şarpele, subtil, înţelept cum îl ştim, dând mărului un bobârnac, să-i ispitească. Doar aşa au putut cei doi să guste poama (plăcerea lucrului interzis!). Cred că există chiar o legătură, un accident semantic: gravitaţie – graviditate… Pedeapsa lui Dumnezeu! Adică, cu gravitaţia nu te joci!

Mai încolo, oamenilor dăruiţi cu har şi minte limpede, gravitaţia le-a deschis largi perspective. Lui Newton, bunăoară, pentru că i-a intuit isteţimea, gravitaţia l-a lovit în moalele capului – nu prea tare – cu un măr ecologic… Unii zic că ar fi fost doar un eseu al lui Voltaire, scris după câţiva ani. Eu optez pentru prima variantă. Sigur, înaintea lui Newton au mai căzut mere în capul oamenilor, dar numai el, abia pe la jumătatea secolului al 17-lea, s-a prins cine-i vinovatul: „pământul atrage mărul, dar şi mărul atrage pământul… Care pe care!” Vorba ceea: până la urmă, ştiţi deja, cum în lumea asta toate-s cu tipic: peştele cel mare înghite pe cel mic!

Că gravitaţia acţionează selectiv mi s-a arătat mie din multe cazuri studiate (nu le numesc aici, că nu-i frumos!), cazuri în care mărul este substituit cu o pară mălăiaţă! Neegalatul Ion Creangă ar fi spus: „dă-mi, Doamne, ce n-am avut, să mă mir ce m-a găsit!

*     *     *

În timpurile noastre, un deştept s-a găsit el mai cu moţ şi a abordat şi el, printre altele, inepuizabila temă a atracţiei gravitaţionale. I s-a spus Murphy. Un altfel de legiuitor, un american. Inginer. Ca mine. Lansez ipoteza că ar fi fost dintr-o familie de români, emigraţi în Lumea Nouă, că prea ni se potrivesc toate zisele lui. Iată una, celebră: „Nu se poate cădea de pe podea!” Cum ar veni: stai în banca ta!… Nu te băga! Nu-i nevoie de niciun comentariu. Nici de norme metodologice de aplicare. Pe româneşte, mai clar:

– Ce-mi trebuie mie cuie-n talpă şi bube-n cap?

În schimb, comportă discuţii o „lege” mai specială: „cu cât urci mai sus, cu atât cazi mai de sus!” Şi cu şoc mai zdravăn! Ne apropiem de expresia matematică, arhicunoscută, a energiei potenţiale direct proporţională cu masa corpului, cu înălţimea şi cu gravitaţia care ajută şi ea pe fiecare, după păcatele lui. Ep=mgh. Şi se măsoară în Jouli. Adică, dacă pici de sus, te juleşti urât!

Vedeţi dvs., este moment să evoc câteva superbe gânduri, scrise cu inegalabilă măiestrie în „Fraţii Jderi”, de Ceahlăul literaturii române – Mihail Sadoveanu. Şi zicea Măria Sa Ştefan, în cartea ca un balsam, cu întâmplări minunate din trecute vremi: „Şi bucuriile, şi dezmierdările voievozilor trebuiesc să fie puţine şi ascunse. Robului şi sărmanului le sunt îngăduite greşalele şi păcatele. Dar noi, domnii şi stăpânitorii, avem datorii mai mari faţă de Dumnezeu”.

Este adevărat, viaţa însăşi ae putere de corupţie, care dă, celui ce are, nu doar alt trai, ci şi altă gândire. Sătulul nu crede flămândului… Dar când mai eşti şi conducător, plecat pe sabatul simţurilor, s-a dus ciorilor ştaiful acela care trebuia să impună. S-a dus prestigiul, cazi, dar rămâne de izbelişte şi sărmanul, care în domnia ta îşi pusese nădejdile… M-a luat valul. Dar nu-i adevărat?

Sunt şi „legi” cu un pronunţat caracter practic, preventiv (fereşte-te, omule, de gravitaţie, că nu-i de joacă!). Aşa, de exemplu – citez: „orice sculă în cădere se va opri mai întâi pe degetele de la picioare!” Există o excepţie. Excepţia care întăreşte regula. Şi pe care o percepem, conştient, toţi. Cei de faţă se încadrează în această excepţie. Ea precizează: „o particulă zburătoare – fir de nisip sau praf – va căuta cel mai apropiat ochi”. Mai pe înţeles, praf în ochiul românului! E clar, Murphy este român. Omul are experienţă.

Şi încă un exemplu de gravitaţie aplicată: „în condiţii speciale ale atracţiei universale, căderea celor din vârful ierarhiei administrative se poate face şi pe orizontală!”. Prefectul este înalt funcţionar. Nu-i bun la noi? Jos cu el! Să fie prefect la Gorj. Să se înveţe minte!

Parcă am mai subliniat perfidia acestei gravitaţii, practica de a acţiona cu dublă măsură. Cum se spune azi, fenomenul a devenit viral: luăm o felie de pâine, ştiu că ştiţi, o ungem cu o cremă tartinabilă (cu grăsimi hidrogenate…) şi, evident, o scăpăm. Că ne grăbim. Implacabil, neîndurător, partea unsă cade pe gresie, covor, ce-o fi jos. N-avem câştig de cauză dacă protestăm. Pasămite, felia trebuia unsă pe partea cealaltă…

Dincolo de aerul catastrofal al constatărilor lui, Murphy a fost un optimist. Mai aproape de cruda realitate cotidiană sunt Legilelui Stan. Stan Păţitul! Acela care şi-a durat căruţă în living şi, scărpinându-se în creştet cugetând cum s-o scoată în drum, a hotărât că singura soluţia ar fi să dărâme un zid. Opinez că Murphy l-a plagiat pe Stan al nostru, când decreta cum că „acei care stau călare pe un gard au puţine direcţii de ales”.

Fără nicio legătură cu tema suszisului pseudoreferat, cu ideile enunţate în instructiva şi interesanta seară, daţi-mi răgaz să mai evoc doar, fără a le comenta, două succinte constatări care îmi plac mie mult (să-mi spuneţi dvs. de ce):

  • DACĂ TOT CE AI E UN CIOCAN, TOATE LUCRURILE DIN JUR ŢI SE PAR CUIE!
  • PE UN INEL CU MULTE CHEI, ÎNTOTDEAUNA SE VA GĂSI O CHEIE CARE NU DESCHIDE NIMIC!

Pe inelul din seara aceasta, cred că eu sunt cheia aceea!

           Gen. (r) Adrian MARINESCU

eCronica

eCronica

%d blogeri au apreciat: