Dan Popoviciu
Foto featured: prosport.ro
Pornesc la a scrie aceste rânduri de la destul de multe postări pe rețelele de socializare care îl preamăresc pe fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu. Nu că ar fi pentru prima dată când citesc asemenea referințe. De ele abundă Internetul, apar ca valuri succesive și chiar nu înțeleg care este rostul lor. Deoarece, la acele vremuri nu ne mai putem întoarce iar oamenii sănătoși la cap chiar nu își doresc acest lucru. Scriu acum pentru că a fost ziua ,,patriotului naționale”. Aceleași povești. Încerc să le iau pe rând, atâtea câte am văzut și îmi aduc aminte. ,,Pe vremea lui Ceaușescu, toți aveam de lucru”. Da, și dacă aveai peste 18 ani, fără a fi student sau militar, categoric erai parazit. Te legitima milițianul scrofulos la datorie și dacă nu puteai prezenta o legitimație de ,,servici”, în lipsa celor două situații menționate mai sus, îți luai bătaie, amendă și făceai primii pași spre Canal și după, spre Casa Poporului. Dacă erai angajat, primeai pe undeva la două mii și ceva de lei lunar. De care, după 1980 nu aveai ce să cumperi. Doar câte ceva de pe piața neagră dar, din salariul tău nu prea puteai lua multe. Am încercat să înțeleg de unde vine nostalgia. Prima și cea mai numeroasă masă de oameni cred că vine din anii ’60. Industrializarea masivă a României. Zeci de mii de tineri țărani aduși la oraș pentru a lucra în fabricile patriei. Veneai din case de chirpici unde iarna dormeau toți membrii familiei la căldura unei sobe din tablă, singura din gospodărie, iar vara dormitorul se extindea pe prispa casei. Frigider era fântâna casei, acolo unde era o fântână. Aragazul era focul de la vatră, încălțămintea era talpa piciorului. Podeaua era chirpici, covoarele erau puse pe pereți, toaleta era între patru pari în fundul grădinii. A face o eventuală baie era turnatul apei pe corp cu un ibric, stând ciuci într-o covată. Etc. Și, dintr-odată ajungi la oraș. Muncitor într-o oarecare fabrică. Unde, ca o paranteză, ajungeai să câștigi mai mult ca inginerul. Că ăla nu punea mâna pe lopată, târnăcop, strung etc. Învârtea ca prostul niște hârtii toată ziua și nu făcea nimic. Niciun tovarăș comunist nu se gândea că dacă inginerul ăla nu desena traseul, stăteai ca prostul cu târnăcopul în spate neștiind pe unde să sapi. Primeai o garsonieră de la stat. Când ,,îți întemeiai o familie” primeai un apartament. Împrumut cu dobândă infimă pentru mobilat locuința și achiziția de electrocasnice necesare. Pe baza acestui tip de împrumut îți luai apoi o Dacie, plus concedii de 18 zile prin sindicat. La toate acestea se adăuga o piață generoasă din care nu lipsea nimic. Alimente, îmbrăcăminte, electrocasnice diferite de Occident doar prin etichetă. Frumos, nu? Păi cum să nu regrete acea generație regimul comunist condus de ,,Stejarul de la Borzești”. Dar, haideți să vă arăt și punctul de vedere al generației mele, cea a decrețeilor. Pentru cei mai tineri, decrețeii sunt copiii născuți obligatoriu, indiferent dacă părinții își doreau sau nu viitorul copil. Printr-un decret din toamna lui 1966, avortul era strict interzis în Republica Socialistă România. Așa au luat ființă lagărele de copii abandonați numite orfelinate, așa s-au adăugat în cimitire mii de cruci ale femeilor ce încercau să scape empiric de sarcini. Până la sfârșitul anilor 70, nivelul de trai a continuat pe același palier, dacă nu mai bine, ca același al părinților noștri. Magazine specializate în care se vindeau dulciuri, brânzeturi, carne, legume, electrocasnice etc. De prin 1978 a venit însă, dezastrul. Energia electrică oprită, drept pentru care ne făceam lecțiile la lumina lămpilor pe gaz. Lipsă energie termică. Rezultat, dormitul peste noapte în haine și bine înveliți în rânduri de pături. Recunosc că aici am fost un privilegiat, crescut fiind la casă cu teracote și cu păduri oriunde te uitai în jur. Au venit treptat lipsa alimentelor acompaniată de răspunderea penală dacă te aventurai să sacrifici animalul crescut de tine în gospodărie, a bunurilor de strictă necesitate ducând în cele din urmă la o criză totală a acestora. Totul se achiziționa la negru, prin contrabandă, sau de la rudele de la țară, și acolo cu frica de a nu te opri vreun milițian care îți percheziționa sacoșa. Mai citesc despre cât de bogați eram pe vremea lui Ceaușescu. Aveam fabrici, uzine, ogoare irigate producții industriale și agricole record. În prisma celor scrise mai sus, cum se reflecta această bogăție în nivelul tău de trai de după 78? Zero. Ar mai fi multe de adus aminte dar, închei cu câteva considerații referitoare la „patriotul” Nicolae Ceaușescu. A început să se afirme mai puternic prin participarea la colectivizare. Unde a împușcat niște țărani pentru că se opuneau procesului de a-și pune proprietatea la un loc cu sărăcia putorilor din sat. Cei care îl regretați, gândiți-vă cum ar fi ca de mâine să vă fie băgată într-o cameră a apartamentului o familie „defavorizată”. A ajuns la președinția României pentru că greii comuniștilor au considerat că prostănacul va fi o unealtă în mâna lor. Dar, Ceaușescu, pas cu pas, a scăpat de ei și a devenit „cel mai iubit fiu al poporului”. Popor de care nu i-a păsat nici negru sub unghie. Foame, frig, persecuția valorilor intelectuale și spirituale. Peste toate, desființarea totală a libertății de opinie. Finalul, o dictatură menținută prin teroarea delațiunii și a închisorilor. Să mai scriu despre interzicerea dreptului la liberă circulație? Granițele vestice ale României, mai ales aici la noi, la Dunăre, sunt pline de sânge și de cadavre. Da, tineri concetățeni ce considerați normal un city-break, prețul acestei dorințe pe vremea lui Ceaușescu era un glonț tras prin sârma ghimpată a frontierei. Cred că este valabil și pentru „eroii muncii socialiste” ce zboară acum cu avioane low cost la copiii lor din Occident și prin toată lumea. Mă opresc aici, cu toate că, cu siguranță ar mai fi multe de spus.
