Mario Balint
Am o relație specială cu dronele. Mai ales cu cele aeriene după primul atac din istorie asupra Odessei, cînd a fost lovită clădirea de lîngă port. La numărul 3, parcă! Dar și cu cele navale, a căror bază de operare era în portul Oceakov iar pe unii operatori… aveam impresia că-i cunosc personal. La fel ca pe cei care au orbit Moskva! Crucișătorul! Cine știe, știe că nu vorbesc din auzite. Așa că, am privit altfel incidentele, de-a dreptul isterice, cu dronă de pe teritoriul României. Scriu destul de tîrziu despre aceste cazuri, ca ceața să se mai ridice, emoția să mai dispară și savanții de tastatură să-și fi eliberat cunoștințele stomaco-intestinale care-i copleșesc și balonează.
Sigur, varianta oficială e că de vină sînt…, ați ghicit, rușii!
Varianta conspiraționist-putinistă, promovată de idioți utili, agenți ai Kremlinului plătiți în ruble și fmmv de troli, este că Ukraina poartă vina (poezie!, vorba lui Arghezi!) care încearcă să ne tîrască – cu complicitatea Europei! – în războiul fratricid din fosta republică sovietică kieveană.
Varianta mea este: DA!
Așadar, în acest context, îmi aduc aminte că de mult de tot (cînd Luna nu însoțea încă Pămîntul J este un început clasic de legendă amerindiană!) am asistat la o discuție purtată între regretatul ministru al apărării Sorin Frunzăverde și cîțiva baroneți cu rang local de prin Banatul de Munte, referitoare la viitorul Întreprinderii Mecanice Reșița care, după ce a performat global cu 100 mmAT, trebuia să-și schimbe profilul, să producă AA cu 4 țevi sau să se închidă pentru că artileria nu mai e de viitor, acum rachetele sînt cele care fac legea, proiectilele reactive etc. IMR s-a închis! La fel precum aproape toate capacitățile industriale cu profil militar. Istoria, însă, a dat peste nas analiștilor militari care erau convinși că armele astea vechi, grele și demodate își trăiesc sfîrșitul. Ukraina e plină de artilerie clasică, iar nevoia de obuze ale apărătorilor cu culorile PNL-ului pe mînecă este de 8 ori mai mare ca să egaleze doar tirurile rusești! Merkava conduce ofensivele în adîncimea teritoriilor vecine pentru IDF, pentru că altceva mai bun, mai letal și relativ sigur nu s-a inventat pînă acum! Nici tranșeele nu au dispărut din strategia militară de apărare a teritoriului, deși păreau o reminiscență a Primului Război Mondial, iar mobilitatea și squad-urile FOS au luat locul infanteriei desfășurate.
În acest context și în condițiile unor discrepanțe uriașe de luptători desfășurați în cîmpul tactic, ukraineni au fost nevoiți să inoveze. Să scoată manualele de gherilă de prin beciurile școlilor de instrucție ale KGB-ului, răspîndite cu dărnicie pe întreg teritoriul fostei republici sovietice, să apeleze la bătrînii instructori spețnaz și să-și amintească de lecțiile de sabotaj pe teritoriul european. Practica de absolvire au făcut-o pe North Stream 2. Sau, nu? Și pe barajul de la Nova Kahovka. Sau, nu? Sigur, pentru noi și savanții de tastatură nu are importanță, că noi tot de 50 de lei alimentăm la PECO! Dar, curajul și credința de a îmbrățișa lupta cu drone este ceva special. Și acum, vorbesc la modul cel mai serios. Peste ani, cel care a declanșat și susținut dezvoltarea luptei cu drone ar trebui să fie celebrat anual în școlile militare! Pentru că a democratizat forța letală, a împins limitele acesteia, a desființat liniile de front și a dovedit că nimeni, nicăieri pe această planetă, nu e în siguranță!
Armate naționale și private, clanuri mafiote, carteluri de droguri, insurgenți, teroriști, contrabandiști și alți iști, din toate țările, uniți-vă în jurul dronei ca vector de atac, apărare și îmbogățire ilicită (cam lungă parafraza asta, dar promit să nu o folosesc pe ziar!)!
Cineva trebuia să încerce să facă față asaltului unui tăvălug militar greu de oprit. Și au inovat! La fel ca noi, în 1938!
În 1938, Hitler și Stalin își numărau tancurile. La Galați, România ansambla un submarin. Nu într-un șantier german. Nu cu bani englezi. La Șantierul Naval “Fernic” din Galați — o fabrică de care Occidentul nici nu știa că există! Rechinul a fost fost comandat și realizat în Olanda/Germania în acea perioadă, fiind apoi asamblat la Șantierul Naval Galați, între 1938 și 1941. Măsura 69,8 metri lungime, 6,6 metri lățime. Cântărea 650 de tone la suprafață și 750 de tone sub valuri. Propulsia era hibridă: două motoare diesel care generau 800 CP fiecare pe suprafață, și două motoare electrice a câte 600 CP în imersiune. Putea atinge aproape 25 km/h la suprafață și 15 km/h în adînc. Autonomia era de 7.000 de mile marine — peste 11.000 km — cu un echipaj de 45 de oameni. 11.000 de kilometri. Fără să atingă un port inamic. Dieselul îl făcea rapid și independent. Electricul îl transforma în fantomă. Sonarele sovietice ascultau motoare — și nu auzeau nimic.
NMS Marsuinul (sau NMS Rechinul) a participat la două misiuni emblematice în Marea Neagră. Prima misiune a avut loc în timpul evacuării Crimeei, între 20 aprilie și 15 mai 1944, în mijlocul ofensivei sovietice. NMS Rechinul patrula în timp ce zeci de nave românești și germane evacuau mii de soldați sub bombardament continuu. Era ochiul care nu dormea! După Operațiunea “Dynamo” de la Dunkerque, evacuarea Crimeei a fost cea mai mare operațiune de evacuare din Al Doilea Război Mondial — majoritatea soldaților aliați au reușit să ajungă nevătămați la Constanța, transportați în principal de nave civile românești escortate de nave militare, iar Rechinul a fost scutul nevăzut al acestei operațiuni.
A doua misiune, între 15 iunie și 29 iulie 1944, a fost una de blocare a transporturilor de pe coasta Caucazului. Ultima misiune care a durat 45 de zile, cu perioade lungi de imersiune. Nu ca să scufunde nave. Ca să existe. Ca să fie știut că există!
Flota de submarine a României din acea eră a inclus două nave emblematice: NMS Delfinul – primul submarin modern al Marinei Regale Române, construit în Italia (recepționat în 1936). A avut o activitate intensă în al Doilea Război Mondial, executînd numeroase misiuni și reușind să scufunde nava sovietică Ural. NMS Marsuinul: Inițial proiectat ca submarin puitor de mine, a fost transformat în submarin de atac. A fost cel mai mare submarin construit în România. NMS Rechinul: Construit în paralel cu Marsuinul, a fost special proiectat pentru misiuni de patrulare și atac în Marea Neagră. Aceste nave au reprezentat un efort uriaș de inginerie și apărare pentru acea perioadă, beneficiind de expertiză tehnică internațională și fiind asamblate pe plan local, la Galați. După 23 august 1944, marina militară română și-a pierdut toate navele, marea lor majoritate, inclusiv cele trei submarine, fiind preluate de marina URSS la 15 septembrie 1944. NMS Marsuinul, în 1944-1945, unul dintre cele mai moderne submarine din lume, a fost casat în 1950. Rechinul a fost folosit ca depozit plutitor pentru piese de schimb ale submarinelor sovietice, apoi returnat României în 1951, în stare de carcasă.
Nu a mai putut fi repus în funcție, fiind casat în 1957. Nu mai intru în detalii plictisitoare și departe de subiect. Mai ales că trebuie să întrerup euforia scrisului și să-mi cîștig existența…
M-am întors! Ce voiam să spun? A, că și noi, românii, gîndeam altfel într-o perioadă în care nu eram captivii unor spălați pe creier extrem de ticăloși și periculoși! Mă întorc la ukraineni, pentru care am tot respectul! Slava!
Obligați să facă față mașinăriei de război a Rusiei, cu mașinăriile ei cu tot, și confruntați cu pierderi biblice în rîndul militarilor aflați în primele linii, nu rahaturile de PR cu care propaganda ukraineană a spălat pe creier nu doar o națiune, ci și alte cîteva din vecinătatea apropiată!, luptătorii au fost obligați să supraviețuiască. Pentru ei, pentru camarazii din stînga și dreapta, independent de comanda unităților, sau a oblasturilor, dovedite, în general, corupte la superlativ. Așa s-au născut unitățile de drone. De jos în sus! A fost o nevoie directă de a lupta, aproape cu mîinile goale, în fața unui adversar feroce și mult mai bine echipat. Ce i-a lovit pe ruși, a fost de poveste, dar povestea nu o voi spune aici! Ea este extrem de cinetică și în dinamică!
Evident că rușii s-au prins din zbor, cum se spune, și nu s-au lăsat mai prejos! Cine nu s-a prins de noua față a războiului, sînt oficialii de la vîrful alianțelor europene, ca să nu vorbesc de oficialii de la București care recită papagalicește aceleași texte valabile în 2022, fără up-date-urile de azi. Militarii români ȘTIU ce înseamnă DRONĂ, generic vorbind la adresa fenomenului (pentru că Ukraina a declanșat un fenomen!), deși decidentul politic nu discută decît de la nouă zerouri în sus! Nu explic propoziția!
Cîteva exemple sînt elocvente: O echipă navală multinațională condusă de Ukraina, care a jucat rolul „inamicului” în cadrul unor exerciții din 2025 ale NATO, a scos la iveală vulnerabilități ale forțelor navale ale Alianței și a „scufundat” cel puțin o fregată aliată. O sursă ukraineană implicată direct în exercițiile NATO de anul trecut a declarat publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung că cele cinci scenarii de antrenament au inclus un exercițiu de apărare a porturilor și a convoaielor, potrivit Ukrainska Pravda. Se pare că ukrainenii au adus la exerciții și mai multe versiuni ale dronei lor navale Măgura V7, inclusiv una echipată cu echipament de recunoaștere și o încărcătură explozivă și alta echipată cu o mitralieră. Jurnaliștii germani au remarcat că exercițiile au demonstrat clar că sistemele fără pilot, combinate cu experiența operațională și planificarea testată, constituie o amenințare reală pentru forțele navale ale NATO, avînd în vedere că Alianța nu este încă pregătită corespunzător pentru atacuri care utilizează astfel de arme.
Un alt exercițiu NATO, desfășurat în primăvara anului 2025, în Estonia, a scos la iveală dificultățile cu care se confruntă armatele occidentale în adaptarea la realitățile războiului modern, dominat de drone și schimb rapid de date, relatează, de data aceasta, The Wall Street Journal. În cadrul exercițiului „Ariciul-2025”, militarii au simulat un conflict de mare intensitate, cu utilizarea pe scară largă a vehiculelor aeriene fără pilot. Scenariul a fost conceput pentru a crea un mediu „transparent” și suprasaturat informațional, menit să testeze capacitatea trupelor de a opera sub presiune constantă și supraveghere permanentă. În timpul uneia dintre simulări, un grup tactic format din mii de militari britanici și estonieni ar fi ignorat noua realitate a cîmpului de luptă monitorizat permanent din aer. Potrivit unui participant care a jucat rolul forței adverse, trupele și-au instalat taberele și vehiculele blindate fără măsuri suficiente de camuflare, fiind ulterior „neutralizate” în cadrul exercițiului. Militarii ukraineni implicați în simulare au utilizat sistemul digital de management al cîmpului de luptă „Delta”, folosit și în operațiuni reale. Platforma colectează date de recunoaștere, le analizează cu ajutorul inteligenței artificiale, identifică ținte și coordonează loviturile, reducînd semnificativ timpul dintre detectare și atac.Potrivit organizatorilor, o echipă ukraineană de aproximativ zece militari, care a jucat rolul adversarului, a reușit în decurs de jumătate de zi să simuleze distrugerea a 17 vehicule blindate și să execute 30 de lovituri asupra altor ținte. Aivar Hanniotti, comandantul unității care a reprezentat forța adversă, a declarat că aproximativ 30 de drone au operat pe un teritoriu mai mic de 10 kilometri pătrați — o densitate considerată la jumătate față de cea observată pe frontul din Ukraina. În astfel de condiții, pierderile simulate ar fi echivalat cu pînă la două batalioane pe zi! Exercițiul a evidențiat vulnerabilitatea echipamentelor în lipsa camuflajului eficient, a schimbului rapid de informații și a unei doctrine adaptate la războiul cu drone. De asemenea, a scos în evidență diferențe de abordare în ceea ce privește partajarea informațiilor sensibile — un reflex birocratic care poate încetini procesul decizional în unele armate occidentale.
Reprezentanți ai organizației ukrainene „Aerorozvidka” au afirmat că unele state membre NATO continuă să se bazeze pe manuale și proceduri depășite, ceea ce reflectă o înțelegere insuficientă a cîmpului tactic actual și privesc utilizarea dronelor „cu scepticism „Sînt deconectaţi de realităţile noastre de luptă modernă”, a afirmat şi Evghen Mezhevikin, adjunct responsabil cu instruirea în cadrul Forţelor Armate ale Ukraina, în timpul unei informări.
Vă dați seama cît de deconectați de realitățile reale sînt decidenții români în condițiile în care prima mină marină în derivă a fost descoperită în apele teritoriale ale României acum 4 ani, iar date oficiale privind utilizarea dronelor maritime în Marea Neagră au apărut acum 3 ani! Așadar, această amenințare asimetrică și hybridă pentru zona de Litoral, cetățeni și infrastructură critică nu este chiar nouă! Dar e redescoperită periodic de niște indivizi certați cu propria lor existență. Doar cu determinare și voință, fără a implica neapărat costuri deosebite – de la modificarea cadrului legal, la achiziția de noi echipamente capabile să descopere dronele maritime (radare, senzori), pînă la procedurile de operare clare și realizarea unui grad înalt de integrare interoperațională – se poate realiza un sistem eficient, în măsură să combată astfel de amenințări. Iar tehnologia necesară este disponibilă azi, nu peste cîțiva ani! Să luăm exemplul Poloniei, cu cere ne place să ne comparăm, dar nici măcar nu mirosim pe lîngă ea!
De Turcia, nici nu mai vorbesc, deși România dispune de drone Bayraktar, pionierele discuțiilor de fapt divers la cafea în Parlament! De la apariția dronelor Bayraktar TB2 în conflictele din Nagorno-Karabah, Lybia și Ukraina, tehnologia sistemelor fără pilot a evoluat într-un ritm amețitor. Însă ceea ce s-a prezentat recent la Saha Expo Istanbul și s-a testat operațional în cadrul amplului exercițiu militar Efes 2026 depășește faza simplilor vectori de atac individuali. Turcia a dezvăluit un „Concept Triplu” (3’lü Konsept), un sistem de roiuri autonome coordonate prin Inteligență Artificială, menit să schimbe definitiv paradigmele tactice de pe cîmpul de luptă modern.
Foarte pe scurt, noul concept dezvoltat de inginerii de la Baykar nu se bazează pe trimiterea unor drone izolate, ci pe o structură ierarhizată, concepută pentru a satura, orbi și distruge complet apărările antiaeriene inamice. Vezi operațiunile iraniene! Roiul este format dintr-o avangardă masivă și eșaloane de sprijin, împărțite în trei categorii principale:
1. Primul Val – „Sivrisinek” (Țînțarul): Un pachet masiv de aproximativ 1.000 de drone de dimensiuni foarte mici. Rolul lor principal este de a satura ecranele radar, de a forța inamicul să își consume muniția antiaeriană scumpă și de a executa primele atacuri kamikaze de hărțuire.
2. Al Doilea Val – „Mizrak” ( Suliță ): Un grup intermediar format din 500 – 600 de drone kamikaze de dimensiuni medii. Acestea intră în acțiune imediat după breșa creată de primul val, fiind destinate distrugerii tehnicii blindate și a punctelor de comandă tactice.
3. Al Treilea Val – K2: Un pachet de 300 – 400 de drone de atac mai mari, destinate loviturilor de precizie asupra infrastructurii critice sau a țintelor fortificate grele. Conform specificațiilor prezentate, una dintre platformele integrate în acest concept triplu atinge o rază de acțiune fenomenală de 2.000 de kilometri, oferind o capacitate de proiecție a forței fără precedent în regiune.
Marea inovație nu constă doar în numărul impresionant de drone, ci în modul în care acestea comunică. Întregul roi de aproape 2.000 de elemente nu este controlat individual de operatori umani de la sol, ci în mod autonom de o dronă din clasa grea, precum Bayraktar Akinci (sau noile platforme TB3), care zboară în spatele liniei de atac și folosește sisteme avansate de război electronic (EW) pentru a bruia și orbi radarele inamice de la distanță. Algoritmii de Inteligență Artificială de la bordul dronei de comandă scanează și analizează cîmpul de luptă în timp real. Sistemul decide autonom care ținte sînt prioritare, optimizează rutele și alocă numărul exact de drone kamikaze necesar pentru fiecare obiectiv (un aeroport, o baterie Patriot sau o coloană de blindate), evitînd risipa de muniție.
Această abordare transformă radical managementul riscului în teatrele de operațiuni moderne. Rolul militarului uman se mută exclusiv în zona deciziei strategice înalte. Ofițerul de comandă doar dictează misiunea de la mii de kilometri distanță, în timp ce execuția tactică pură revine mașinilor.
În contextul în care avioanele de vînătoare devin extrem de costisitoare, Turcia propune o alternativă: războiul de uzură tehnologic, unde pierderile materiale de drone ieftine sînt complet asumate, dar impactul distructiv asupra inamicului este devastator.
Dotarea Armatei României include în prezent sisteme de luptă Bayraktar TB2, iar prin programul SAFE au fost contractate 34 de sisteme Mini UAS. Achiziția de drone tactice Watchkeeper X de la Elbit Systems este incertă din cauza întîrzierilor mari de livrare. Forțele Terestre Române dețin deja celebrele drone de luptă și supraveghere, achiziționate printr-un contract de peste 300 de milioane de dolari. MApN a semnat un contract în valoare de 30,7 milioane de euro pentru achiziția a 34 de sisteme Mini UAS (clasa I) și kit-uri Scorpion. Acestea vor fi livrate și utilizate pentru misiuni tactice. În cazul dronelor tactice Watchkeeper X (Elbit Systems), Ministerul Apărării a contractat 21 de astfel de drone. Contractul se află… în impas, fiind luate în calcul penalități uriașe și chiar rezilierea din cauza neîndeplinirii termenelor de livrare.
Dronele achiziționate de Armata României ar trebui să acționeze ca un multiplicator de forțe pe Flancul Estic al NATO, avînd rolul principal de a asigura supravegherea persistentă, avertizarea timpurie și protecția coridoarelor maritime critice din regiunea Mării Negre. În realitate, operațiunile agresoare de la Galați și Constanța ne dovedesc contrariul! Nu este suficient să dispui de echipament, dacă nu ai și oameni pregătiți și, mai ales, asumare decizională pentru utilizarea acestuia.
Cine ar trebui să-și asume? În zilele noastre, societatea românească a devenit un construct abstract care se transformă, văzînd cu ochii într-o mulțime dominată de incertitudine și chiar haos. Asta se numește disoluție! A statului cu instituțiile care îl compun și care traversează, în ultima vreme, o stare de îngheț la sol. Nu mai înțeleg aproape nimic, nici despre evoluțiile internaționale, nici despre cele europene și, din ce în ce mai puțin, despre cele interne! Nu ne băgăm! Nu ne asumăm!
Cine se face vinovat de această stare de fapt? În primul rînd, un sistem de propagandă și dezinformare care, de ani buni, a ajuns să sufoce și să incapaciteze procesele normale, firești și deschise de comunicare, interpretare și înțelegere publică a informației, fenomen generat chiar de intelectualitatea academică a țării, care pare că și-a pierdut busola gîndirii critice și se orientează, azi, după clișee și titluri de presă. Un aparat formidabil de propagandă ( ONG-uri, agenți de influență, structuri formale și informale ale statului, jurnaliști, platforme media, studiouri de televiziune, intelectuali publici și influenceri) și, de ce nu, de măsuri active a blocat, delegitimat, marginalizat, ostracizat și eliminat din spațiul public aproape orice încercare de a aduce dezbaterea autohtonă în contact cu dinamica schimbărilor reale din ultimii ani. Este cea mai dementă, iresponsabilă și anti-națională linie de propagandă pe care România a cunoscut-o după propaganda stalinistă a anilor ’50, cum remarcă profesorul Aligică!
Episodul dronei de la Constanța ne demonstrează paralelismul periculos între cetățeanul român și decidenții politici și administrativi care fredonează cu obstinație același refren: drona, drona mia…
