Mario Balint
Nu știu ce joc face prietenul meu Luci Câmpeanu cînd îi polishează, din cînd în cînd, soclul statuii lui Bolojan. Nici nu îl întreb. Trebuie să ai încredere în prieteni. Dacă ei există! Dacă nu, sînt doar niște relații conjuncturale, apropieri din interes, grup organizat. Sigur, Luci nu e captiv în capcana lătrăilor de partid și de stat, nu linge soft cururile împuțite ale unor canalii aflați în anii lor cei mai buni, nu face politică liberal – progresistă, nici pesedist – progresistă, nici chiar progresist – progresistă. Culmea, e un tip care citește! Vede lumea și din alte perspective, încearcă să explice mecanismele economiei globale. Mă rog… cine-l ia în seamă? Poate, doar noi, prietenii, la cîte o agapă în opt. Poate! Adevărul e că Lucian, sub șapca aia a lui, de cele mai multe ori, refuză polemica și o confruntare cu argumente. Și are dreptate!
Cum ridici cozorocul și dat o privire exoftalmică roată, vezi numai filozofi, pătrunși bine de importanța funcției pe care o ocupă, a puterii de cumpărare, a bășinilor din cap, mai ușoare decît aerul, care îi menține în poziție verticală și le facilitează mersul biped. Toți sînt mufați fie la aparatul de partid și de stat, fie la cel al ignoranței social-istorice care a călăuzit populația acestui spațiu în diferite perioade istorice. În acest context, nu e de mirare că liberalismul insalubru de astăzi își are oamenii care și-i merită! Ce diferență între Bolojan și … Brătianu! Ce diferență între confruntările parlamentare de atunci și țipetele monosilabice, ușor articulate, aproape onomatopice de astăzi! Cînd Nicolae Iorga l-a întrebat cu enfază pe Brătianu, de la tribuna Legislativului din Dealul Mitropoliei: Ce poate învăța un savant de la un inginer, domnule Brătianu, acesta i-a strigat: Măsura, domnule Prim-ministru, măsura! Astăzi, Bolojan nu vorbește. Toacă cuie. Să facă economie de fier. Din sînge! Fără de măsură. Diferența între liberali vechi și cei noi o constituie rapacitatea. Am mai scris despre asta, nu mai reiau! Ceilalți, neistoricii, s-au născut rapace direct. Ei nu sînt studiu de caz. Sînt, cel mult, carne de tun! România e cu cracii în sus! La propriu!
În tot acest iureș planetar care s-a pornit, previzibil, România pare o mașină ieftină împinsă la vale, pe pantele Transfăgărășanului, din care Bolojan (Atenție! Mesaj important pentru fact-checkerii p…lii care veți contesta acest text și vă veți da cu părerea din vîrful buzelor: cînd spun Bolojan, trebuie să citiți SISTEMUL! Sistemul e o chestie complexă, cu mulți factori disturbatori, manipulatori, etc. nu am spus-o eu, a spus-o poetul: și pentyru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, Un singur nume, l-i s-a spus BOLOJAN! Clar? Să nu-mi aud vorbe!) se dă jos la curbe și taie frînele, distruge direcția și mai sparge și parbrizul! În știrile pe care le citesc se vorbește de țări, de patrii, de colonii…
De fapt, am mari îndoieli că România mai reprezintă altceva în afara unui teritoriu guvernat de grupuri de interese. Sigur, așa a fost întotdeauna, într-un fel sau altul, doar comunismul (hallo, puneți mîna pe Legea Vexller și purcedeți, ticăloșilor!) pare ușor mai atașat valorilor naționale. „România nu este o țară, e o afacere” este o expresie, adesea atribuită în spațiul public lui Tudor Arghezi pentru a descrie o viziune cinică asupra modului în care este administrat statul. Această expresie sugerează că resursele și instituțiile țării sînt folosite de o elită sau de grupuri de interese pentru profit personal, mai degrabă decît pentru bunăstarea cetățenilor. Ideea că guvernanții sau diverse grupuri de influență tratează statul ca pe o sursă de îmbogățire rapidă. Critici legate de gestionarea resurselor naționale și de exportul bogățiilor, comparînd situația economică actuală cu cea din trecut. Este un refren folosit pentru a exprima frustrarea cetățenilor față de calitatea serviciilor publice și a clasei politice. Deși este un citat viral pe rețelele sociale, nu există dovezi istorice clare că Tudor Arghezi a rostit această frază exact în această formă, ea funcționînd mai degrabă ca un slogan de protest social, valabil și peren!
Am și două enunțuri celebre legate de Patrie. „Patria este norodul, iară nu tagma jefuitorilor” îi aparține lui Tudor Vladimirescu și provine din Proclamația de la Padeș (1821). Aceasta definește țara prin popor (norod), nu prin clasa conducătoare coruptă. Acest mesaj a subliniat legitimitatea mișcării de eliberare națională și socială… și Dulce ca mierea e glontul patriei, atît un roman de cazarmă, cît și unul de dragoste, care l-a impus pe Petru Popescu ca pe unul dintre autorii de mare talent din literatura română contemporană.
Faza cu colonia e clară. Periferia! Două citate mi se par formidabile: Ne-am născut pentru a umple buzunarele altora și Coloniile nu încetează să fie colonii pentru că sînt independente. Citatele despre colonie reflectă dinamica puterii, exploatarea resurselor și pierderea suveranității, descriind cum cuceritorii tratează teritoriile ocupate ca pe proprietăți personale.
Sînt trei noțiuni fundamentale, iar enunțurile subliniate nu trebuie explicate, decît dacă ești liberal de rit nou! Ele explică tot ce se întîmplă/ s-a întîmplat în scurta noastră fantezie de stat național, de 100 de ani! Am divagat puțin, cît au ajustat unele țări măsurile economice, după haosul global creat de închiderea Strîmtorii Hormuz (H-ul în arabă și în persană se citește și se scrie, nu e mut, nu e Ormuz, da? Progresiștii, universitarii, gardienii limbii înfipte-n… lapte și miere). China – utilizarea rezervelor strategice de petrol și controlul prețurilor interne la combustibili.
Japonia – subvenții pentru companiile petroliere pentru a menține prețurile mai mici la pompă; Coreea de Sud – reducerea taxelor la combustibili și prelungirea reducerilor fiscale existente; India – reducerea accizelor la benzină și motorină pentru a limita creșterea prețurilor; Spania – subvenții per litru și ajutoare pentru transportatori și agricultori; Austria – reducerea taxelor și plafonarea marjelor comercianților; Brazilia – eliminarea unor taxe pe motorină și subvenții pentru combustibil; Irlanda – ajutoare financiare, alocații pe combustibili pentru populație; Thailanda – subvenționarea combustibilului prin fondul național pentru petrol; Germania – reducerea temporară a accizelor la carburanți; Franța – compensații financiare pentru șoferi și reducerea temporară a prețului; Italia – reducerea accizelor la combustibil. Mulțumesc Inna Vîrtosu pentru documentare!
Țări. Patrii. Dar, colonia România ce face? Nimic, evident! Coloniile nu fac nimic, în genere. Ele există doar pentru ca alții să trăiască bine. Vă amintiți sloganul ăla ticălos, Să trăiți bine? Cît cinism! Cu certitudine prețul carburantului la pompă urca vertiginos în următoarea perioadă, afectînd traiul și așa mizerabil al majorității românilor. Nu cei care pleacă în vacanță la Bușteni, pe Litoral, al majorității! Avînd în vedere că TVA-ul și accizele sînt aproximativ 60% din prețul carburantului, consider că acest guvern de trădători bolojardiști s-a mufat exact unde trebuie. La robinetul cu bani deschis de jmekerii planetari. Acum să ne facem plinul! Pot renunța la 10%? 20%? Un semnal, ceva? Un scrîșnet de fiare din gura bolojanului de bihor? Nu o vor face decît dacă va exista o presiune populară. Dacă România nu ar fi doar o excrescență hidoasă a corporatocrației globale jefuită de niște ticăloși autohtoni, ar avea și populație nelobotomizată în stradă! Luci Cîmpeanu, corect? Aștept explicații punctuale acolo unde greșesc! Și, ca să-ți dau apă la moară, spun că Petrom-ul, resursele, tot ce e în aer, în apă, în pămînt, pe pămînt și sub pămînt ar trebui naționalizat acum! Ce muie o să-mi iau de la derbedeii de partid și de stat, de la fact-checkări și debunkingări, dar vin vremuri… interesante! Din fericire, România are toate datele naturale ca să-și poată hrăni populația fără probleme, chiar dacă momentan importăm 70% din hrană! Forăm puțuri de apă, căutăm surse alternative. Punem pe picioare și o mică industrie alimentară, cu întregul lanț de trasabilitate, de la furcă la furculiță. Românii încă mai au reflexe de gospodari, știu să pună conserve, murături, compoturi, să facă cîrnați și să afume porcul, deci nu vor muri de foame. Totul este să aibă materie primă accesibilă. Un fel de apă, hrană, energie pe stil nou. Post-apocaliptic, nu georgian. Mica gospodărie va redeveni celula de supraviețuire a populației lobotomizate în fața iureșului istoriei.
Și mai e ceva ce mă macină: jmekeria cu certificatele verzi! Miliarde de euro se scurg anual, din România spre alte zări de soare pline prin intermediul acestor bilete de papagal. Tranzacțiile cu certificate verzi în România reprezintă un mecanism de sprijin pentru producătorii de energie din surse regenerabile, costul acestora fiind suportat de consumatorii finali prin facturile la energie electrică. Sistemul a fost creat pentru a încuraja investițiile în energia eoliană, solară, hidro (mici) și biomasă, dar a generat costuri semnificative în factura finală. Altfel spus, producătorii de energie regenerabilă primesc certificate verzi de la Transelectrica/ companie de stat, pentru fiecare MWh produs, în funcție de tehnologie. Aceste certificate sînt tranzacționate pe piața organizată de OPCOM (Piața Centralizată Anonimă la Termen de Certificate Verzi – PCATC) și valoarea lor crește sau scade. Sigur, există și o piață europeană, cu jmekeri adevărați, care fac cărețile! Furnizorii de energie electrică sînt obligați legal să achiziționeze anual o cotă obligatorie de certificate verzi, proporțional cu energia vîndută consumatorilor finali. Prețul unui certificat verde este reglementat de ANRE, avînd o valoare minimă și maximă în euro, pe un interval de la 29,4 euro la 35 euro, conform unor reglementări recente, deși au existat discuții de eliminare a plafonului minim. Deși fluctuează, certificatele verzi au reprezentat istoric între 6% și 10% din factura finală, fiind un element major alături de tarifele de rețea și costul energiei brute. Acestea sînt valabile 16 luni, iar schema de sprijin este prevăzută să dureze pînă în 2032. Adică, o afacere colosală pînă în 2032, totul cu aportul Komisarilor europeni! Un bir de care nu poți scăpa și nu te poți ascunde. Am fost la Rovinari. Vă imaginați puțin cîte zeci de milioane de euro plătește Rovinariul numai ca să achiziționeze această jmekerie? Care nu înseamnă NIMIC! Contravaloarea certificatelor verzi apare distinct în factură, adăugîndu-se la tarifele de energie activă. Impactul mediu estimat al certificatelor verzi în factura consumatorului final pentru anul 2026 a fost stabilit la 14,5 Euro/MWh. Dar, odată cu aruncarea în aer a Hormuzului toate aceste calcule se dau peste cap! Totuși, în momentul de față, renunțarea bruscă la acest bir bizar ar putea genera probleme juridice și financiare pentru producătorii de energie regenerabilă. Prin urmare, tendința actuală este de a restrînge beneficiile pentru noii veniți și de a menține schema doar pentru investitorii care au construit în perioada anterioară (înainte de 2016-2017.
Și cică dacă sînt nostalgic sînt putinist și fac jocurile Rusiei. Draku mai știe pentru care jocuri nu ești arătat cu degetul! Cert e că NU trebuie, sub nici o formă, să faci jocurile României! Jocurile foamei… vor urma! Dar, da, sînt nostalgic, deși prietenul Horia Irimia, vechi liberal, deja prăfuit, dar încă bine îndoctrinat, se străduie să mă convingă că nici perioada de dinainte de 1990, nu era vreo Țara Minunilor. De bine, de rău, în 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 țări din Europa. România era a treia țară din lume, după SUA și Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două țări din lume făceau șuruburi cu bile: România și Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară și aerospațială. În 1980 ieșeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, nici unul azi; 71.000 de tractoare nici unul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt și Iran, care funcționează și acum, în timp ce în România au murit); în 1984 fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an, azi, nici unul. Cît despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăți pe an; azi, abia 800! În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite, azi, după cum se știe, nu mai producem nici una! Potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de „fier vechi” ,„deșeuri” de cupru, aluminiu și alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, și alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliardede euro! România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, și numai… 6 milioane azi. Diferența pînă la 34 milioane tone prelucrate de rafinăriile românești din fiecare an, provenea din importul de petrol (Lybia, Iraq, Iran, URSS, etc.)
Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină și acum mai producem doar 2 milioane, produceam 10 milioane de tone de păcură și nu mai producem nimic; produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic. Ca cea mai ordinară țara COLONIALĂ! Prelucrarea acestor cantități în România ar fi însemnat crearea a mii de locuri de muncă! Practic, întreaga economie națională a fost oferită pe tavă, fără nici o logică! Amețitoare cifre… Nu mi-e ciudă! În orice afacere de dimensiunea asta trebuie să existe un șmecher și un tîmpit sau nenorocit. În acest ciclu istoric… sau ȘI în acest ciclu istoric tîmpitul și nenorocitul au fost români! Nu mă poate convinge nimeni că nu a fost totul pe bază de program, o teorie a conspirației! Din păcate, efectele dure le vom vedea acum, la momente de cumpănă istorică!
Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări, etc. Baza națională de soiuri de plante și rase de animale a fost pulverizată. România nu mai are astăzi un pachet național de semințe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante tehnice, legume etc. Ce se întîmplă la Buzău este aproape o minune și tare mă tem că vorbind despre această minune, colega mea Cristina Moise, unul dintre jurnaliștii remarcabili ai acestei țări, pune în pericol banca de gene din Buzău. România s-a transformat într-un paradis al multinaționalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcțiile, comerțul, sectorul financiar-bancar, Guvernul Bolojan etc. și care își promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici și mijlocii – de fapt, microîntreprinderile, dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au nici un angajat, și birurile înrobitoare ale velociraptorilor din politică.Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia și afacerile de subzistență (avem și industrie de subzistență, nu doar agricultură!) și construcții și transporturi și alte servicii de subzistență, pretinzînd că acționăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă și durabilă…
O imagine halucinantă și halucinogenă, în același timp! O imagine a timpului fără timp. Pentrtu politrucii și propagandiștii de rit nou, Luminile acestui climat intelectual public retardat și ostil, voi folosi un termen rusesc pentru a defini acest moment istoric în spațiu și timp: BEZVREMENIE, adică vremuri fără timp! O comă istorică… Între vremuri, societatea putrezește. România pute deja a neputință și prea-mult! S-a rupt totul între societate și stat. O recunoaște pînă și postul public de radio, cea mai echilibrată și corectă voce în jungla mass-media românească:
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (12 martie, ora 22:39) – Emisiunea: ”Agenda globală” – Realizator: Pavel Ionescu – România traversează o criză de încredere și un proces de decivilizare a spațiului public, cu efecte la nivel economic și instituțional. Aprecierile îi aparțin consultatului în comunicare strategică și afaceri publice Radu Magdin. El a fost invitatul „Serviciului de noapte” – emisiune realizată de Maria Toghină. Luminița Voinea detaliază.
Reporter: România se confruntă cu o scădere semnificativă a încrederii publice în stat, în instituțiile guvernamentale și în liderii politici, fenomen care capătă tot mai multă amploare. Lipsa de încredere este un proces complex, cu efecte vizibile asupra vieții sociale și economice – de la nivelul comunităților mici, acolo unde se construiesc relațiile de bază dintre oameni, până la cel mai înalt nivel al societății. Analistul Radu Magdin – consultant în comunicare strategică și afaceri publice – vorbește despre așa numitul fenomen de decivilizare, caracterizat prin degradarea normelor de conviețuire și erodarea respectului reciproc.
Radu Magdin: Am permis în spațiul public apariția unor modele care de fapt sunt contramodele și nu suntem singura țară care a trecut prin așa ceva. Când treci printr-o tranziție care este relativ haotică, și noi am avut o tranziție foarte haotică în anii ’90 și după aceea un pic mai disciplinată, coroborată cu obiective de țară – faptul că ne-am dorit să intrăm în Uniunea Europeană pentru prosperitate și NATO pentru securitate – dar, chiar și așa, nici ne-am intrat bine în Uniunea Europeană în 2007 și dacă mai țineți minte, a început iarăși scandalul. Cred însă că a fost una dintre cele mai mari greșeli care s-au făcut, și nu țin doar de clasa politică. Țin și de peisajul media, de business. E o vină colectivă pe care ar trebui să ne-o asumăm, faptul că oamenii de succes și de bun-simț s-au retras din spațiul comun.
Reporter: Limbajul degradat, discursul public tot mai încărcat de invective și lipsa argumentelor au afectat încrederea și au schimbat modul de comunicare. Am pierdut încrederea pentru meseriile care țin societatea în echilibru, cum ar fi cea de profesor sau medic. Am pierdut români de valoare prin exodul creierelor, dar și respectul pentru munca onestă. Radu Magdin vorbește despre diferența de valori între generații și despre rolul-cheie al educației într-o societate care trebuie să regăsească respectul și exemplele pozitive ca forme de coeziune socială.
Radu Magdin: Trebuie să începem să vorbim despre România, despre excelență, chiar și în context de crize, despre reușită, pentru că dacă nu ne setăm pe reușită, să știți că în pasivitate și cu sentimente reprimate vom ieși mult mai greu din crizele actuale. S-ar putea să ieșim în trei-patru ani, nu în doi ani. Eu nu cred că vom ieși într-un an, dar cred că putem ieși într-un an jumate-doi dacă ne energizăm și tragem tare.
Realizator: Întrebarea despre cum ar putea avea loc recivilizarea, nu la nivel de predici, nostalgii sau cenzură, are un răspuns care presupune eforturi pe mai multe paliere – politic, educațional, mediatic și cultural. Politicul ar trebui să schimbe standardele de comunicare, sistemul educațional să introducă dezbaterea ca practică școlară, mass-media să revină la standarde profesionale, iar cultura să creeze punți între oameni, acolo unde celelalte domenii nu reușesc. Acesta ar fi un nou contract social, care ar putea restabili încrederea în societate – a conchis Radu Magdin./RADOR RADIO ROMÂNIA/
Friedrich Nietzsche spunea: „Nu cădea în capcana idealismului și nu te amăgi că adevărul te va apropia de oameni. Oamenii îi iubesc și îi prețuiesc pe cei care le oferă iluzii reconfortante. De-a lungul istoriei, cei care au spus adevărul au fost, de cele mai multe ori, pedepsiți.” Lucian, ai legătura!
