Atunci când vorbim de acțiuni, decizii sau evenimente cu impact major asupra societăţii umane în ansamblul ei, sau chiar a unei părţi a acestei societăţi, marcăm o anume realitate, în general acceptată. Nu întotdeauna, însă, această realitate se potrivește cu ce credem noi. Așadar, putem vorbi de realități diferite, depinzând de nivelul la care sunt ele receptate. Dar să nu facem filosofie sau logică ieftină, pentru că de fapt voiam să pornesc azi de la un comentariu făcut de un fost consilier al președintelui SUA, George Bush, comentariu care a constituit un boom de presã, nu atât pentru ineditul său, cât datoritã sincerității brutale cu care a fost rostit, citat fiind de un cunoscut ziar american. Consilierul respectiv vorbea, în esență, de o altă realitate decât cea pe care o percepem/o comentăm/o dezbatem uzual și în funcție de care luăm decizii. „Creierul“ din spatele președintelui american vorbea pur și simplu de realitatea pe care o produce un imperiu (referindu-se la Statele Unite, firește, n.n.).
„Suntem un imperiu, spunea acel consilier, într-o citare aproximativă, și ne confecționăm propria realitate. În timp ce voi observați și analizați realitatea pe care o credeți realitate valabil acceptată, noi producem alte și alte realitãþi, pe care voi veți fi întotdeauna ocupați să le comentați.“
Trebuie să fim conștienți de faptul că quasitotalitatea declarațiilor, intervențiilor, deciziilor șefilor de state și de guverne, ale oamenilor puternici, care pot înclina balanța mondială într-o direcție sau alta, se bazează pe prestația acestor consilieri, al căror cuvânt atârnă extrem de greu. Pozițiile Casei Albe, de pildă, dar nu numai, sunt rodul unei întregi instituții, al unui întreg mecanism care de regulă funcționează ca uns. E greu de imaginat împletirea inextricabilă, dar dificilã, uneori benefică pentru părțile interesate, alteori toxică, între politicã, mediul de afaceri și influențele militare, dictate și ele în special de ascensiunea industriei de armament. „Jocul“ intereselor mondiale, realitatea creată de cei puternici, într-un fascinant, în felul său, proces de „geneză“ modernă, sunt mult mai directe și mai puțin diplomatice decât ne-am putea imagina. Ele servesc cuceririi supremației mondiale și, de sub aparenta lustruială de civilizație, se întrevăd colții și ghearele atavice, reacțiile instinctuale de apărare și de atac.
