Vorbim cu naturaleţe, astăzi, despre finanţe, despre acţiuni, tranzacţii, bursă. Vorbim despre brokeri şi despre brokeraj. Despre pieţe de capital. Noţiuni care au lipsit românului zeci de ani de zile, pentru că, în timp ce pieţele mondiale fierbeau la focul înteţit al imprevizibilelor evoluţii financiare, noi priveam cuminţi şi naivi, la televizor, economia românească de comandă. Ne ţineam, vorba vine, răsuflarea înaintea finalizării unei elice de vapor, a unui utilaj oarecare, ce urma să iasă pe porţile vreunei fabrici, pentru a trece în vreun depozit, tresăltam, mai mult sau mai puțin, patriotic, la tăierea vreunei panglici sau la miile de kilograme la hectar, raportate pe la… Cucuieţii din Vale. Sigur, nu se întâmpla chiar aşa în intimitatea noastră, dar acesta era scenariul.
Lucrurile s-au schimbat, desigur, dar oraşele cu un necruţător destin muncitoresc, puteau şi pot fi condamnate la colaps, la o autarhie de rău augur, la o moarte lentă, bună pentru cimitirul elefanţilor monoindustriali. Ceea ce ar putea salva astfel de zone, în afară de ceea ce s-a mai mişcat sau s-a mai menţinut până acum, ar fi investiţia masivă şi urgentă în tehnologii noi, avansate. Tehnologii curate, cu căutare într-o lume care-şi redescoperă esenţele primordiale în ceea ce priveşte mediul. În afară de asta, însă, prosperitatea vine şi de pe pieţele de capital, din tranzacţiile şi speculaţiile financiare, pe al căror tărâm încep să intre şi oraşe care nu aveau habar despre aşa ceva. Au apărut terminaluri al Bursei Române de Mărfuri în zone puţin probabile pentru astel de ţinte. Funcţionează societăţi de investiţii financiare – SSIF-uri –, care încep să aibă rezultate, să găsească clienţi, să consemneze primele izbânzi financiare. S-au înmulţit băncile, un semnal important pentru economia acestor zone, societăţile de asigurări, multe dintre ele cu posibilităţi de capitalizare a banilor. Apar, încet, încet, şi investitorii. Probabil primul şi cel mai autentic principiu economic din lume spune că banii trebuie să circule, să producă alţi bani, principiu enunţat, alături de altele, de mari economişti, monştri sacri în domeniu. De aceea, poate ar fi cazul să depăşim mentalitatea conform cărei băgăm toţi banii în pământ, în betoane, în valori imobiliare aparent sigure, dar extrem de greu de recuperat la o adică. Bunurile fixe pot constitui uneori pietre de moară la gâtul celor care investesc de pildă în căsoaie foarte greu de întreţinut şi de vândut, ulterior. Mult mai atractive sunt pieţele de capital, în continuă fluctuaţie. Desigur, după principiul pe care ţi-l spun brokerii: câştiguri mari, riscuri mari, câştiguri mici, riscuri mici.
Din nefericire, însă, visul acesta optimist a cam îngheţat, în ultimii ani, rămânând într-un ambalaj mai mult teoretic.
