Această întrebare ar putea genera o discuție foarte amplă, mai mult, studii întregi de specialitate, care pot atesta evoluția acestei zone în viața noastră, nu numai de după 1990, ci și înainte. S-ar putea da doctorate pe acest subiect dar nu știu dacă finalele concluzii ar putea fi onorante pentru politicieni. Există, însă, în acest moment o sastisire generală față de fenomenul politic, bazată pe o percepție eminamente negativă vizavi de prestația politicienilor. Cauzele sunt multiple și, chiar dacă românul, în general, contestă totul, nu cetățenii sunt de vină pentru această imagine deloc roză pentru cei care ajung să ne conducă destinele. ”Minciună”, ”hoție”, ”lipsă de onoare”, ”ineficiență”, ”jaf”, sunt cele mai prezente expresii care vin în mintea oamenilor atunci când vine vorba de partide, de politicieni, de aleși. Este responsabilitatea clasei politice că s-a ajuns aici. Poate pe nedrept, clasa politică e blamată în totalitatea ei, dar, repet, nu e vina cetățeanului că aleșii săi s-au ciocoit peste măsură și nu le mai dau în niciun fel socoteală. Am fi naivi să considerăm că ne putem guverna fără politică dar nu cred ca suntem naivi dacă cerem, ca alegători, imperativ, curățenie în acest domeniu. Liderii partidelor au crescut în jurul lor o clasă reptiliană care a otrăvit administrația și instituțiile deconcentrate dar care e toxică și pentru sănătatea entităților politice. Nu le-a păsat de moștenirea pe care o lasă în urmă, ci doar de propria căpătuială. Nu vreau să mă alătur corului masiv care înjură permanent politicienii, fără alegere, pentru că mai există, rar, ce e drept, și aspecte oneste în acest domeniu. Atât de rare, însă, încât par neobișnuite, când ar trebui să constituie reguli.
Acest an a dat deja semnalul unei bătălii pentru un loc eligibil pe listă, care este mai acerbă și chiar mai crudă decât ne putem noi imagina. Cu toate că unele funcții au devenit ”neatractive” în urma repetatelor desanturi ale DNA. Dar faptul că această luptă se poartă în subteranele politicii îi camuflează oarecum din asprime, cel puțin pentru ochii și înțelegerea privitorului comun. Dar asta nu înseamnã cã e mai puțin dură. Pentru românul care a conștientizat sau chiar a încercat pe pielea lui faptul că în România încă te poți îmbogăți din politică, locul eligibil a devenit un El Dorado, o Nirvana, o zonă plină de promisiuni dulci și nu de responsabilitate, așa cum ar trebui să fie în mod normal. Repet, cu toate că autoritățile au mai tăiat din elanul celor care nici nu se gândesc să meargă pe funcții pentru un salariu. Iar responsabilitatea este o expresie care a a cam dispărut din politica românească și nu numai din politică, din păcate, ci și din alte varii domenii de activitate autohtone. Sau, dacă nu a dispărut, ea este demult golită de semnificații, este arborată pompos doar atunci când oamenii politici sau alte categorii de profesioniști vor să dea o nemeritată greutate afirmațiilor lor. Bătălia care se dă în subteranele politicii, de multe ori nici pe departe cu scopul de a accede la respondabilitate socială reală, precede cu mult datele fixate pentru alegeri. Ea este povestea unui șir întreg de acțiuni, ortodoxe, sau mai puțin ortodoxe, care stabilesc, în alcovurile partidelor sau ale altor grupări care își pun amprenta din umbră asupra politicii românești.
