Frica, teroarea, descumpănirea, defetismul, nesiguranța sunt toate componente esențiale în debutul unei confruntări atipice, aparent ilogice și neconvenționale. Națiunile occidentale au câștigat un război, de-a lungul anilor de dominație economică, culturală și socială. Au mai învins în niște războaie odată cu ”pacificarea” unor zone dominate de culturi tradiționale, de regulă, în opoziție cu valorile occidentale. Au mai ”câștigat” niște ”primăveri arabe”. De cealaltă parte: ”invazie” socială, profitând de libertățile occidentale și, mai ales, acte teroriste. Acestea au două componente, de regulă: una organizată, cu arme, explozibili, logistică, resurse. Alta, acte solitare: împușcături în mulțime, atacuri cu arme albe, urmate, de regulă, de sinucideri sau anihilări din partea poliției ori trupelor speciale. Un fel de sinucideri pretins ritualice pun de obicei capăt evenimentelor, care lasă în urmă morți, răniți, persoane șocate, terorizate și, ce e mai important, persoane marcate psihic pentru multă vreme. Actele solitare sunt însușite imediat de organizațiile teroriste, chiar dacă nu au nepărat legătură cu ele. În ultimele două săptămâni s-a dezvoltat deja un pattern de atac împotriva populației civile. Chiar dacă aproape cu siguranță nu a existat o colaborare între atacurile succesive care au lovit două state europene, matricea e cam aceeași, cu toate că mijloacele sunt diferite: focuri de armă și camion în mulțime, în Franța, focuri de pistol în Germania, armă albă, în aceeași țară, ostatici în Franța și din nou focuri de armă în Germania. Cu toate că aparent sunt acte izolate ale unor dezaxați psihic, componenta de sensibilitate e la cote maxime: morți la ziua Franței, la Nisa, civili și copii la Munchen dar și în Franța iar marți, un preot și un medic morți. Atacuri, așadar, în zone extrem de sensibile, care dovedesc încercarea de erodare a unor instituții de forță ale statului democratic. Ideea că oricând, oriunde te poate lovi ceva, este favorita terorismului. Este esența sa. Actele de care pomenim, chiar dacă disparate, fac parte dintr-un plan mai mare: o Europă nesigură, în care să nu mai creadă nici proprii ei cetățeni. Imaginea bărbosului cu turban și centură explozibilă a fost detronată zilele acestea de crime produse de oameni aparent obișnuiți, cetățeni ai statelor respective dar de etnii de sorginte arabă. Iar Europa generalizează. Islamul este deja demonizat și e tot mai greu să fi deschis către persoane care împărtășesc această religie, chiar dacă nu sunt toți criminali. Din partea cealaltă există de asemenea generalizări vizând persoanele din occident. Oricum atentatele din aceste zile generează o imagine clară: toți actanții sunt de origine arabă și sunt teroriști. Deocamdată, această parte a războiului, această primă etapă a sa, e câștigată de teroriști sau de cei inspirați de acțiunile lor. Europa sau cel puțin cele două mari state – Franța și Germania – au devenit, paradoxal, focare de instabilitate, așa cum nu au fost de zeci de ani. Dincolo de filmele clișeatice în care se împușcă în draci, în Occident exista cea mai mare siguranță a cetățenilor. Ceea ce nu mai există acum. Iar avantajul terorii e că este domestică și, deci, cea mai eficientă.
