Nimic nu este altceva spunea, cu mult tâlc, Nichita Stănescu. Adevărat, însă cutez să opun antiteza, poate mult mai valabilă epocii noastre: totul este altceva! Nuanţe de ideologie se ataşează parazitar de orice domeniu, simbolistici aluzive sunt inserate şi în cele mai aparent rudimentare aspecte şi segmente ale vieţii. Uneori sunt doar haşuri şi brize, alteori propaganda râde în faţa subiectului, fără ca acesta să priceapă gluma. În atare condiţii, nimic nu mai poate fi luat ca atare, ci trebuie descifrat mesajul mai adânc, trebuie captate şi studiate frânturile ideologice care şerpuiesc, subtil sau nu, peste tot. Aceasta e scena pe care debutează un nou segment al Ecronicii. Pe această scenă îmi propun să disec tentaculele unui domeniu în cadrul căruia bombardamentul ideologic este la el acasă: marketingul şi advertisingul. Imaginile se succed adesea furios şi gălăgios, aşadar mesajul scapă conştienţei însă se cazează în subconştient, de unde dictează abil comportamentul uman. Uneori inspirate, adesea agasante, poate amuzante, reclamele nu sunt o tentativă nevinovată de a convinge consumatorul în a cumpăra un produs. Nici pe departe. Intenţionat sau nu, reclamele mustesc de metode de manipulare, predând adevărate cursuri de disciplinare mentală privitorilor creduli. Să dăm un stop cadru şi să privim mai atent tabloul fascinant.
Ideea acestei rubrici mi-a venit vizionând o reclamă la bere. Neatent, mi-a scăpat iniţial conţinutul fabulos al acesteia. Căutând reclama respectivă pe internet şi analizând-o mai atent, am rămas şocat de modul aproape sfidător în care adevărate laitmotive sunt aruncate către public.
Reclama debutează cu un vas ce se pregăteşte să părăsească un port. Unul dintre marinari, de departe cel mai fercheş, realizează, precum un adevărat suporter, că finala Ligii Campionilor la fotbal se va juca în seara respectivă.
Îmbrăcat, după cum se poate vedea, exact ca un veritabil marinar, eroul nostru le ordonă celorlalţi umili mateloţi să-i satisfacă pofta de a vedea meciul chiar de pe vas. În cele ce urmează, chipeşul rupt din revistă dirijează circul populat de tot felul de arătări. Iar aceştia, legănaţi de răsetele sardonice din piesa ce rulează pe fundal, dau o reprezentaţie memorabilă.
Iată echipajul navei: lichele mizere, secături obidite ce execută orbeşte “rugăminţile” venite de la “colegul” lor. Spotul publicitar se dăruieşte astfel exemplar campaniei de a perpetua stereotipuri abjecte legate de muncitori ce trudesc inimaginabil pentru ca lumea civilizată să devoreze creveţi sau condimente exotice.
Cadru perfect sugestiv, vedem cum muncitorii “sar la cap” la propriu pe “centrările” venite de la “căpitanul” echipei.
Iată proverbialul pirat cu picior de lemn, reclama aducând astfel un tribut preţios caricaturizărilor inumane şi injuste realizate la adresa acestei categorii.
Spotul nu putea să se încheie altfel decât somptuos. Năplădoşii, soioşii mateloţi sunt imbrăcaţi la patru ace de către maestrul de ceremonii pentru a viziona încântaţi cum staruri sunt plătite cu zeci de milioane de euro pentru a şuta într-o minge. Bere şi fotbal, iată iluzoriul refugiu mental pregătit de către establishment celor ce trudesc din greu şi fără prea mult sens.
Rezumând, avem de-a face cu un echipaj stereotipic de marinari ce sunt mobilizaţi exemplar de către colegul lor care, din oarecare motive, arată precum o vedetă de cinema. Carevasăzică, poziţiile ierarhice sunt foarte clar stabilite încă de la început, cel bine imbrăcat şi, presupun, frumos mirositor dă ordine amărâţilor. Aici apare, însă, schepsisul. Muncitorii nu crâcnesc în a executa ordinele, ci par deosebit de încântaţi să-l satisfacă pe colegul lor frumos şi bine îmbrăcat. Excelentă parabolă pentru sistemul în care trăim, unul care spală cu noi pe jos, însă noi, pentru a suporta mai uşor, ne prefacem că ne place. Acum, apare firesc întrebarea: cine e, în viaţa reală, stăpânul şi cine sunt sclavii? Ei, aceasta este întrebarea de 7 miliarde şi ceva de suflete. Hai, noroc!
Sursa foto: anthonycalvert.com
https://www.youtube.com/watch?v=XBVel9utOjg
