Dacă s-ar organiza un campionat național sau chiar mondial de pus etichete, românii ar ocupa tot podiumul: locurile I, II și III, precum și diplomele aferente. Suntem sportivi naționali la etichetări de tot felul, la generalizări, la arătat cu degetul și, mai nou, la comentarii la adăpostul anonimatului. Românul e cel mai mare specialist și la acest sport, unde categoric am lua tot aurul olimpic. Există o groază de marote care circulă, de la micile bârfe la adresa colegilor, vecinilor de scară, cunoștințelor dar, mai ales la adresa celor pe care nu-i cunoaștem deloc dar ne dăm cu părerea, până la generalizări majore, pe site-uri de generalizare, în publicații sau la televiziuni ori radiouri. Tot acest concert de aserțiuni, de cele mai multe ori false, fără nicio substanță, generează un mediu apăsător iar românii tind să gândească și să reacționeze în termenii acestor viruși ai minții. Rău e că și atunci când sunt chemați la vot, cam tot așa reacționează.
Bunăoară, în ultima vreme, toți, dar absolut toți jurnaliștii sunt cumpărați. Toți stau cu mâna întinsă, toți joacă după cum le cântă muzica, toți se vând pe un mic și o bere. Cu toții se pretind justițiari dar e vai de mama lor. Drept e că există și jurnaliști fake dar păcatul celor ce judecă astfel de lucruri e că nu se obosesc să facă diferența. Lansează în eter vorbe goale, băgând pe toată lumea într-o oală. Sigur că anumitor grupuri de interese le convine discreditarea profundă a presei. Politicienii fac asta de ani de zile. În fapt, de cele mai multe ori de la ei pornesc astfel de lucruri. Ei ”aliniază” gazetarii de câte ori vor, ei le dau ”de-o ciorbă”, ei bagatelizează intenționat această relație. Se dau prieteni și intimi ai jurnaliștilor, sunându-i, de multe ori, atunci când se află în grupuri de partid, când au audiență. Îi cheamă la raport ori le cer, sanchi, câte un sfat, în hăhăielile celor care le țin companie și isonul. Pe lângă politicieni viețuiesc și cohortele de postaci, care pozează în onorabili comentatori în rubricile specializate ale publicațiilor online, vituperând și înjurând la greu pe oricine nu e de acord cu ei.
Din păcate, acest mâl intoxică și pe oamenii obișnuiți, care uneori gândesc și reacționează asemănător. Lor le transmitem că nu toți jurnaliștii sunt cumpărați, corupți. Nu toți se vând pe o ciorbă. Există și profesioniști și oameni onești, la acest nivel. Din nenorocire, însă, ei se exprimă tot mai greu, în mâlul de care vorbeam. Sunt presați, cenzurați, manipulați, trimiși în judecată. Mulți și-au pierdut locurile de muncă, au renunțat la condei, prestând munci sub pregătirea sau demnitatea lor. E păcat că ne batem joc de jurnaliști, pentru că ei ar trebui să reprezinte ultimul bastion al libertății de gândire și democrație, în fața asaltului de corupți din mai toate structurile statului.
Dar, să nu ne lamentăm. Românul bagatelizează și ia în bășcălie orice și pe oricine. Cum spuneam la început, etichetarea e la ea acasă. Ne pricepem la tot, ne dăm cu părerea despre tot, mai ales în domenii la care nu ne pricepem. Mediul online a revărsat întreaga otravă din gușa celor care sunt mielușei la lumina zilei dar, la adăpostul unui cont fals, șuieră ca viperele. Ceva pare că s-a fracturat, mai ales în mediul public, ceea ce e îngrijorător.
