Am avut privilegiul să reîntâlnesc în această perioadă doi prieteni dragi. Renate (Toth) Seewald mi-a fost colegă de liceu, din aceeași generație iar soțul ei, Zoli Seewald, a făcut parte din ”trupa” tinereții noastre. Este fiul cunoscutului inginer reșițean din construcțiile de mașini, Seewald. S-au stabilit în Statele Unite de mulți, mulți ani. Româna lor perfectă e presărată, uneori, în mod adorabil, cu expresii englezești. Prietenii mei au venit, după ani de zile, la Reșița, de ce credeți? Să se alăture, într-un efort de voluntariat, celor care acum conduc destinele orașului, să contribuie cu ideile și experiența lor de oameni de afaceri din America, la devenirea unui oraș de care am fost mândri ani de zile. Cunoscând foarte bine Reșița – pentru că n-au întrerupt niciodată contacul cu orașul natal, având și acum proprietăți aici și la Văliug – Renate și Zoli chiar doresc să-și aducă aportul la renașterea municipiului. Care, îmi spunea Zoli, a căzut destul de mult pentru a se putea ridica din propria ”cenușă”. El este preocupat în general de repunerea tramvaiului, care consideră că nu e o operațiune ușoară, pentru că ea trebuie conexată cu noile realități ale Reșiței. Un nou tramvai nu mai poate circula pe vechiul traseu, deoarece configurația economico-socială a urbei s-a schimbat. Așa că pentru el trebuie identificate noi puncte de oprire, noi trasee. Zoli crede însă în realitatea unui tramvai nou și modern, bine articulat pe necesitățile de transport ale unui oraș destul de întins ca lungime. El spune că declin industrial nu există numai la noi. În Statele Unite sunt multe orașe foste monoindustriale care pur și simplu au pierit. Reșița se află, încă, susține el, într-o situație acceptabilă din acest punct de vedere. Dar ea trebuie aproape complet reconfigurată, pentru a putea să o reconectăm la niște valori de dezvoltare conforme cu standardele actuale. Există multe idei, pe care le-am discutat, într-o seară de duminică, la o bere. Ele însă trebuie și puse cât mai repede în practică. Zoli Seewald e de părere că Reșița are nevoie de macroproiecte dar până la demararea și finalizarea lor, proiectele care sunt acum fezabile e necesar a fi implementate rapid. Proiecte legate de investiții în economie, în turism și în cultură. Nu e ușor, susține Zoli Seewald, care, așa cum spuneam, cunoaște bine realitățile românești și mediul reșițean dar totul trebuie demarat repede și explicat bine.
Reșița poate avea o economie suplă, fără a mai fi un mastodont industrial (pentru că nici nu se mai poate acum), poate fi în același timp un oraș turistic – axat însă pe tradiția sa industrială și tehnică – , poate fi un pol de plecare spre destinații turistice mirifice din județ. Poate fi conexată mai direct cu triunghiul – Semenic – Crivaia – Trei Ape. În același timp, însă, trebuie să ne apucăm repede de ceva, pentru a da un semnal că se poate. Prietenii mei, Renate și Zoli, cred cu tărie că la Reșița se poate face ceva. Poate ar trebui să credem și noi dar, repet, lucrurile trebuie să înceapă să se miște.
