Dragilor, fac parte din prima generaţie de decreţei. S-ar putea spune că am fost vârât cu forţa în lumea şi în ţara asta! Am învăţat de mic, la şcoală, despre minunaţii daci, cei mai viteji dintre traci. Cuvintele scrise de istoricii vremurilor, Herodot de exemplu, ce nu pot fi contestate de cei ce îi numesc pe aducătorii aminte ale acestor vorbe protocronişti. Eram învăţat despre Decebal ce-l avea la dreapta pe Zamolxe. Despre Glad, Vlad şi Menumorut. Despre Iancu de Hunedoara, dar şi despre Avram Iancu. Brâncoveanu, Ştefan, Mihai şi, câţi mulţi alţii care au trăit şi murit pentru petecul ăsta de pământ. Un colţ de rai, al dracului de tentant pentru toţi migratorii şi invadatorii istoriei. Am reuşit, mai exact au reuşit, înaintaşii noştri să se adune laolaltă şi să facă România Mare. La 1918. Comuniştii au luat-o de la monarhie şi, cică ar fi fost confiscată (eliberată) de „democraţie”. Până nu a trece la a mă face comunistoid, daţi-mi voie să mă explic. Eu, cu mintea mea de decreţel, îmi permit să observ. 1989 a adus libertatea de opinie. Cenzurată acum, de capitalul ce finanţează principalele media din România. Toată infrastructura realizată de regimul comunist a fost desfiinţată, rasă, vândută pe doi lei. Nu retehnologizată, nu pusă pe făgaşul unei dezvoltări compatibile cu economia timpurilor noastre. Asistăm la o răsturnare totală a scării de valori. Pe toate planurile. Sănătatea, justiţia, învăţământul coborâte înspre început de secol. Resursele minerale, materiile prime au devenit principalele, dacă nu singurele exporturi ale României. Devalizarea ţării, pe toate fronturile. În cârdăşie cu nemernicii ce s-au aciuiat în funcţiile cheie de conducere ale ţării. Peste toate, un curent major de înfierare a tot ceea ce înseamnă român, românesc. Ca valoare, desigur. Românii sunt proşti. Românii sunt puturoşi. Tot ceea ce este românesc pute. Românii nu se ştiu guverna singuri. Românii sunt hoţi. Şi câte şi mai câte, vituperate chiar de intelectuali de rahat din această ţară. Categoric nu le putem şti şi face doar noi, românii pe toate. Dar, am făcut penicilina, avionul cu reacţie, stiloul şi, câte şi mai câte. Am senzaţia că asist la un uragan de negare a fiinţei româneşti. Repet, cu mizerabila complicitate a unor epigoni conaţionali. Doamne, ne mai trezim vreodată şi, „punând mâna pe ei, Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei, Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni, Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
Sursa foto: docuart.ro
