Nu mai e mult până în 2016. Americanii sunt aşteptaţi anul viitor să-şi aleagă preşedintele, iar cursa nu poate fi decât interesantă. E ca o shaorma cu de toate: avem mult circ din partea magnatului Donald Trump, cel ce luptă vijelios împotriva “violatorilor mexicani şi traficanţilor de droguri ce trec graniţele ţării”, avem o inflaţie de candidaţi republicani, Ted Cruz, Rand Paul, Marco Rubio, Scott Walker şi prea mulţi alţii, avem feţe cunoscute, Hillary Clinton, Jeb Bush, fratele juniorului George. Pare-se că aceştia din urmă au şi mari şanse de reuşită, americanii fiind recunoscuţi pentru inerţia şi conservatorismul cu care votează, orice incursiune în necunoscut fiind înspăimântătoare (Obama e o scăpare fericită). E un joc tocit, o ploaie de declaraţii trase la indigo indiferent de paleta politică, democrată sau republicană, promisiuni fade, programe politice aliniate la milimetru agendei corporatiste ce domină Statele Unite. Toate-s vechi şi nouă toate s-ar putea spune.
Dar mai e ceva, o voce ce bruiază consensul ideologic bipartizan al Americii. E vocea lui Bernie Sanders, candidat din partea partidului democratic şi principalul pretendent al lui Hillary Clinton. Bernie are 73 de ani, este senator independent de Vermont şi fost primar, în mai multe rânduri, al oraşului Burlington, cel mai mare din Vermont. Desigur, nu i se dă nicio şansă în faţa reprezentanţilor establishmentului, însă altfel de atitudini sunt fumate, jenante maşinaţiuni din partea celor infipţi în putere. În era Occupy Wall Street şi a altor mişcări asemănătoare de pe Glob, se pare că tinerii şi-au găsit o nişă politică, sunt vocali, interesaţi şi din ce în ce mai conştienţi de viziuni şi agende politice. Iată cine acoperă această nişă extrem de nebăgată în seamă, un septuagenar, însă asta doar în buletin.
Sanders e pertinent, tăios, informat, şi, poate cel mai important, are o istorie de peste 40 de ani de-a lungul căreia acesta îşi apără coerent crezul. Indubitabil că şi Hillary Clinton se erijează într-o autentică reprezentată a mişcărilor grassroots, însă prietenii de suflet ai acesteia sunt năzdrăvanii de pe Wall Street ce-i şi finanţează generos campania. De altfel, fiecare virgulă, fiecare inflexiune a vocii acesteia costă mii şi mii de dolari, Clinton având printre cele mai piperate tarife pentru discursurile sale. Dimpotrivă, Sanders practică ceea ce predică, având venituri modice şi făcând diverse donaţii substanţiale. Acesta se declară un socialist, un termen la care americanii sunt condiţionaţi, precum câinii lui Pavlov, să audă în cap frânturi de cântece sovietice sau să vizualizeze chinezi morţi de foame. Acest cuvânt e acolo sus împreună cu terorist sau mexican pentru americanul de rând, mai ales pentru cel ce urmăreşte Fox.
După cum sigur aţi ghicit deja, Sanders e departe de apucături totalitariste ponosite, el preferând modelul socio-economic scandinav, poate cel mai avansat sistem din lume, unul ce permite şi încurajează manifestarea unor sentimente ceva mai umane decât competiţia surdă, oarbă însă deloc mută. Sanders se ia la trântă cu poveştile nemuritoare teribil de adânc sădite în spiritul american şi face acest lucru încă din plină eră neoliberală consolidată de către Ronald Reagan. Acesta arată cum veniturile clasei mijlocii au alunecat, deloc subtil, către cei 0.1% cei mai bogaţi oameni din America, cum drepturile oamenilor de rând sunt măcelărite de către sistem şi cum politica ar trebui deparazitată de costume corporatiste. Toate acestea sunt lucruri ce nu puteau fi spuse în America decât în şoaptă, pe la colţuri şi şuete intelectuale subversive, nicidecum de către politicieni. Ei, bine, Bernie Sanders comite acest sacrilegiu iar curajul îi este răsplătit din plin. Şansele lui, deşi sunt încă micuţe, au crescut enorm în ultima vreme, acesta furând considerabil din electoratul lui Hillary Clinton. Mai mult, acesta a atras, la o întâlnire în Madison, Wisconsin nu mai puţin de 10.000 de oameni, mai mult ca oricare alt actual candidat, indiferent că e din partea democraţiilor sau a republicanilor.
Trăim în epoca politică în care conceptul de imposibil e vetust. Bernie Sanders se luptă cu indestructibilii de zeci de ani, iar acum, în sfârşit, are şi electoratul ce rezonează la mesajul său. Chiar dacă în 2016 tot Clinton sau Bush va fi numele celui care va ocupa funcţia supremă, Bernie Sanders este aerul curat al politicii americane. Chiar dacă nu e de ajuns să purifice toată atmosfera politică, măcar ne aminteşte cum e să respiri puţin aer curat.
Sursă foto: interviewly.com
