”Arsenalul” oratoric și ideologic al omului politic comun e plin de noțiuni grave, profunde, elemente dintr-un registru serios, de care poate depinde chiar viitorul unei națiuni. Aceste noțiuni devin însă o muniție oarecare, cartușe banale, pe care el le poate folosi nonșalant, cu orice ocazie, de câte ori are posibilitatea să se adreseze public sau în particular cuiva. Omul politic comun dispune de o rară capacitate de a bagateliza orice noțiune profundă, de a și-o asuma, de parcă el ar fi descoperit-o și ar avea drepturi depline asupra ei. Dar că și-o asumã n-ar fi atât de grav, însă că se joacă cu ea, este! Adevărul e că ne uzăm în politică, la fel ca în orice meserie, luăm acest domeniu ca pe unul asigurator exclusiv de avantaje, indiferent că sunt materiale sau că țin de mania exercitării puterii asupra celorlalți. Și mai e ceva. Există oameni politici (?!) care nici măcar teoretic nu dispun de asemenea noțiuni, există președinți de organizații politice, unii dintre ei primari, viceprimari sau aleși locali, care habar nu au nici cum funcționează instituțiile pe care le conduc, fără să mai vorbim de o anumită cultură politică, necesară, desigur, atunci când vrei să conduci ceva.
Magia aceea specifică domeniului special de care vorbim dispare cât ai bate din palme, eliminatã de „păcătoasa“ greutate a interesului mãrunt. Ne ridicăm dimineața din așternut, ca politicieni, cu gândul la ce afaceri sau ce alianțe să mai facem, ce sfori să mai tragem, pe cine să mai convingem să ne susțină pe noi, personal, sau cauza, de cele mai multe ori, tot personalã. Nu mai avem acel fior al omului de stat, providențial, care știe că gesturile sale implicã responsabilități serioase. E o viziune utopică, nu? Este utopicã, din păcate, pentru că, în general, ne lipsește harul ca politicieni.
Facem politicã la fel cum ne-am ocupa de orice profesie, inerțial, cu interesul îngust al celui care vrea să dea un „tun“ și apoi să-și vadă de treabă. După care, în această postură, ne apucăm să rostim cuvinte mari, să jonglăm dezinvolt cu elemente, idei macropolitice, de care depinde, așa cum spuneam, viitorul unei națiuni. Să vindem ieftin noțiuni cu care nu se poate juca nimeni. Să învârtim, bunăoară, legi fundamentale așa cum vrem noi, să le modificăm după nevoile noastre punctuale, să ne jucăm cu soarta unui popor. Să oferim idei și soluții de carton, muiate de prima ploaie, să ne folosim fără scrupule de întregi segmente sociale pentru a ne asigura propulsarea pe locuri eligibile în vârfurile puterii, etern, dacă se poate. În fine, să facem pe oamenii modești, din popor, când noi ne-am ciocoit peste măsură. Există și oameni politici cu mult har în România. Nu lor li se adresează acest comentariu. Deși, aceștia sunt tot mai mult o rara avis.
