Mario Balint
Un citat celebru, atribuit lunetistului american Malcom McDowell, 5-12th Infantry Snipers, rostit în 1969, în Vietnam, spune că un om poate schimba lumea cu un singur glonț plasat în locul potrivit. McDowell făcea această afirmație prin prisma lunilor de război, a atrocităților văzute și a mîhnirii ce-l cuprinsese că nu a putut să-și salveze camarazii de arme, într-un loc în care – din punct de vedere moral – nu avea ce căuta, dar care a fost bîntuit de atrocități greu de povestit. Pentru că, nu-i așa, violența atrage violență. Răul te cuprinde în spirala sa aducînd cu sine mai mult rău, mai multă răzbunare, ocări, sudalme, gînduri negre. Răul în spirală te duce în răul absolut! Care te distruge cu siguranță. Și, trăim o perioadă în care ne-au pus ăștia mai mult rău în aer!
Îmi amintesc de un interviu dat, în Vinerea mare a Paștelui catolic, de preotul catolic exorcist, părintele Chad Ripperger, celebrului Tucker Carlson. Un dialog despre realitatea adesea neglijată a activității demonice și a războiului spiritual în viața modernă. Un interviu în care, bazîndu-se pe decenii de experiență, părintele Ripperger dezvăluie detalii înfiorătoare despre exorcisme, inclusiv manifestări fizice precum „transformarea” și modurile în care demonii exploatează psihologia umană. Un interviu în care părintele Ripperger afirmă că atunci cînd psihologia a devenit la modă, mai ales în anii ’50 și ’60, se credea că toate problemele oamenilor sînt pur psihologice. Dar realitatea este că au început pur și simplu să le atribuie totul psihologiei. Și acesta este unul dintre motivele pentru care, în Statele Unite, înainte de anii 1960, numărul de dieceze – adică diecezele catolice care aveau un exorcist – era destul de mare. Practic, fiecare dieceză importantă avea unul. Obscurantism? Întoarcerea la pre-știință? Nu m-ar mira, dat fiind trendul religios interesant care a cuprins administrația americană aflată încă sub semnul MAGA. Dar, uitîndu-mă în jurul, chiar și în imediata apropiere, începi să-ți pui întrebări. Oameni ce sînt considerați normali răbufnesc în ură demonică, violență și comportament greu de calificat. Cuvintele aruncate pe gurile fără baiere, dezlegate de rațiune și emoție, sînt gloanțe trase împotriva celor ce se nimeresc pe post de țapi ispășitori. În cazul orgolioșilor posedați astfel, răul rămîne în interior și revine, iar și iar, iar în pauze își macină gazda din interior. Oboseală fără margini, disperare și rău fizic apărut din neant și imposibil de explicat. Orgolioșii se simt în pielea lor doar atunci cînd pot face rău celor din jur. A răspîndi răul devine principala lor carte de vizită. Nu înțeleg rostul lor pe acest pămînt decît tunînd și fulgerînd împotriva celorlalți, decît aruncînd vorbe grele asupra celor ce încearcă să-i vindece. Este o manifestare tipică de posedare, după cum spune părintele exorcist în interviul dat lui Carlson! Și, privind în jur, constați cu surprindere că numărul celor dispuși să se ofere pe sine răului absolut, este uriaș. Și în creștere! Dar cînd răul care posedă indivizii se mută și se instituționalizează? Întrebarea este: ce faci? Reacționezi? Te aperi? Te lupți să salvezi sufletele celor răpuși de întuneric sau fugi din calea lui? 23% din Evanghelii se referă la Hristos care se ocupă cu demonii, spune pr. Chad Ripperger! Înfruntarea răului este o misiune Hristică, mult peste puterile unor simplii oameni, supuși păcatului și tentațix, într-un fel sau altul, să facă rău aproapelui… Îmi amintesc că miniCaramitru face o pledoarie pentru bombardarea nucleară a Iranului și Rusiei, numind această soluție finală și vorbind de un război total între două civilizații. Și aproape 6 000 de concetățeni – educați și cu conștiința superiorității morale și civilizaționale – îi dau like! Îl aprobă în delirul său care nici măcar nu mai ocolește limbajul folosit de naziști, care de asemenea erau animați de convingerea că duc un război total de apărare a civilizației europene. Sînt oameni care rîd superior de proștii care dau like și share la imagini și texte pășunist-nostalgice, generate cu AI, în timp ce girează o retorică nazistă. Înfruntarea și uciderea Răului este o luptă cîștigată sau pierdută? Cu omul este mai problematic, o spun și Scripturile, dar cu instituțiile… ele nu apar în Cărțile Sfinte. Deci, lupta cu instituțiile și politicile acestora este un atribut al Binelui.
Tibetanii nu au treabă cu Creștinismul. Dar au și ei dileme de genul celor de mai sus. „Fă-ți bine ție, fără să faci rău altora și fă bine altora, fără să-ți faci rău ție ” spune un proverb tibetan. Adică, tot ce faci trebuie să fie cu măsură, după cum scriam de fiecare dată, referindu-mă la celebra: „Măsura, domnule profesor, măsura” ce îi aparține lui Ion I.C. Brătianu și adresată lui Nicolae Iorga. Această exclamație sintetizează îndemnul la echilibru, rațiune, prudență și decență în politică și viața publică, fiind o lecție de înțelepciune administrativă și asumare, des menționată în contextul istoriei politice românești. Din păcate, măsura s-a pierdut în decursul anilor, mai ales instituțional, cam peste tot în lume. Dovada nu o voi căuta la Trump sau în Ukraina, unde dimensiunea răului a devenit grotescă și s-a banalizat. Și am tot scris despre ea. Mulți critici consideră că mandatul său a transformat administrația americană într-o „rușine planetară” din cauza gafelor diplomatice și a politicii externe imprevizibile. Aceștia indică tendințele sale de „egoism și demagogie” ca factori de instabilitate globală. Pe de altă parte, susținătorii săi argumentează că Trump a promovat principiul „păcii prin forță” și a reafirmat suveranitatea SUA. În discuțiile recente, imaginea sa variază de la cea a unui lider care continuă să influențeze politica globală la cea a unei figuri izolate și repudiate de unii foști aliați după evenimentele de la finalul primului său mandat. Titlul de „rău planetar suprem” este o etichetă subiectivă folosită de criticii săi radicali, dar nu reprezintă un consens, fiind contrazisă de baza sa solidă de susținători care îl văd ca pe un reformator necesar. Și așteptat. Mesianic. Așadar, dovada o voi căuta la poporul ales să sufere Holocaustul și pe parcursul unei singure vieți a devenit din modelul perfect de victimă în exemplul cel mai evident de călău. Un exemplu care transcede toate proverbele tibetane la un loc! Fără explicații logice, doar dacă acceptăm că un rău primordial a pus stăpînire pe instituția statului: Israelul va crea 34 de noi colonii în Cisiordania ocupată, conform unei decizii luate în secret la începutul lui aprilie!
„Cabinetul de securitate a decis, în secret, crearea a 34 de noi colonii”, afirmă un raport al ONG-ului anti-colonizare „Pacea Acum”, notează Agerpres. Noile colonii se vor adăuga celor 68 deja create de guvernul lui Benjamin Netanyahu de la formarea sa la sfîrşitul lui 2022. Decizia nu a fost publicată oficial, iar Ministerul Apărării, responsabil de coloniile din Cisiordania ocupată, a refuzat să răspundă unei solicitări a AFP cu privire la acest subiect. Potrivit canalului de ştiri i24News, zece din cele 34 de colonii sînt avanposturi existente ce vor fi legalizate, iar alte 24 suînt în stadiul de proiect. Site-ul de informaţii Ynet a scris că şeful de Stat Major al armatei, Eyal Zamir, ar fi declarat, în reuniunea cabinetului de securitate, că armata se va „prăbuşi”, crearea de noi colonii cerînd un efort suplimentar pentru trupele sale într-un context în care Israelul se află în război. Noile colonii vor fi stabilite din nordul pînă în sudul Cisiordaniei, potrivit Ynet şi i24News. Aproximativ 500.000 de israelieni trăiesc în coloniile din Cisiordania – implantări denunţate în mod regulat de ONU ca fiind ilegale din punctul de vedere al dreptului internaţional -, în mijlocul a 3 milioane de palestinieni. Sigur, informația pare irelevantă în contextul genocidului din Gaza sau războiului din Sudul Libanului. Și totuși, este o a doua nakba în Cisiordania.
Pentru cei ce nu știu încă, Nakba, care înseamnă „catastrofă” sau „dezastru”, se referă la strămutarea în masă, deposedarea și distrugerea societății palestiniene în timpul războiului arabo-israelian din 1948, care a dus la înființarea statului Israel. Peste 750.000 de palestinieni au fost expulzați sau au fugit din casele lor, devenind refugiați. Peste 400 de sate și orașe palestiniene au fost distruse sau depopulate. Nakba descrie nu doar evenimentele din 1948, ci și procesul continuu de strămutare și persecuție a palestinienilor. Această tragedie este considerată momentul fondator al crizei refugiaților palestinieni, o problemă care rămîne nerezolvată și astăzi. Din 1948!
Războaiele, în special războaiele de ocupație, războaiele de impunere colonială, războaiele duse împotriva oamenilor care își apără propria lor țară, se cîștigă prin voință. Rezistența devine o moștenire culturală! O înțelegere colectivă a identității! Ziua Nakba este marcată anual pe 15 mai, a doua zi după declararea independenței Israelului în 1948.
Israelul ocupă Cisiordania din 1967, în urma Războiului de Șase Zile. Coloniile și infrastructura aferentă (drumuri, zone de securitate) fragmentează teritoriul Cisiordaniei, îngreunînd crearea unui stat palestinian viabil și contiguu. Coloniile ocupă terenuri fertile și resurse de apă, limitînd accesul palestinienilor la acestea. Războaiele perpetue din Orientul Mijlociu, din Europa, reprezintă banalizarea răului. Răul devine statistică. Cifre seci, dezgolite de identitate și emoție. Reprezintă îndoiala că te poți opune și rezista. Sentimentele devin deșertăciune și dovezi de slăbiciune individuale.
Au mai fost perioade istorice precum acestea, care au pus la grele încercări rezistența psihică și morală a indivizilor. Cei sătui de nedreptăți au îmbrăcat cămașa de luptător solitar. Exemplele din istorie ne sînt aproape. În 1793, în Revoluția Franceză, Charlotte Corday îl are ca țintă pe Jean-Paul Marat, unul dintre liderii radicali ai Revoluției. Corday îl considera pe Marat un „monstru” responsabil pentru teroarea și masacrele din Franța. Ea credea că, prin eliminarea lui, va salva mii de vieți și va aduce pacea. L-a înjunghiat în cadă. La proces, a declarat celebrele cuvinte: „Am ucis un om pentru a salva o sută de mii.” A fost ghilotinată la scurt timp după. Tot la Paris, dar în 1926, Sholem Schwarzbard îl are ca țintă pe Simon Petliura, fost lider al guvernului ukrainean. Schwarzbard l-a considerat pe Petliura responsabil pentru pogromurile brutale împotriva evreilor din Ukraina, în care și-a pierdut întreaga familie, 15 membri! Și… l-a împușcat în plină stradă la Paris. Jurații francezi l-au găsit nevinovat după ce au ascultat mărturiile despre atrocitățile comise împotriva familiei sale, considerînd fapta sa o formă legitimă de justiție morală. Evreii știu cel mai bine ce înseamnă să vînezi răul în stare pură. Marius Schattner și grupurile de „Răzbunători” post-WWII au avut ca ținte foști ofițeri naziști și membri SS. Grupul condus de Abba Kovner (numit Nakam) considera că procesele oficiale (precum cel de la Nürnberg) nu ofereau o pedeapsă pe măsură pentru Holocaust. Așa că, au vînat și executat discret numeroși naziști care se ascundeau sub identități false în Europa și America de Sud. Nu a fost un singur asasin, ci o rețea de justițiari post-război.
Ce au comun aceste cazuri? În primul rînd, eșecul sistemului: justițiarii apar atunci cînd instanțele oficiale sînt percepute ca fiind corupte, absente sau neputincioase. Majoritatea acestor asasini nu au încercat să fugă, ci și-au asumat fapta ca pe un mesaj public. Iar în multe cazuri opinia publică i-a văzut ca pe niște eroi, nu ca pe criminali.
În secolul Hollywood, au apărut justițiarii benzilor desenate și Marvel. The Punisher (Frank Castle), inspirat de un veteran din Vietnam pe nume Barry Sadler și fenomenul soldaților întorși din război cu PTSD, dar și de figura lui Bernie Goetz. Contextul era favorabil. În anii ’70 și ’80, New York-ul era o capitală a criminalității. În 1984, Bernie Goetz a împușcat patru tineri care încercau să-l jefuiască în metrou. Deși controversat, el a fost aclamat de public ca un „justițiar al metroului” pentru că a ripostat acolo unde poliția părea să eșueze. În cultura pop Frank Castle reprezintă fantezia celui care elimină birocrația și corupția judiciară, aplicînd pedeapsa capitală imediat. Aș mai aminti doar de Grupul „V” de la Vendetta, care are ca bază reală pe Guy Fawkes, din 1605! Deși Fawkes a fost un revoluționar catolic care a încercat să arunce în aer Parlamentul britanic, masca sa a devenit simbolul modern al justițiarului „hacker” sau anonim care luptă împotriva sistemelor opresive. Grupul Anonymous este extensia reală a acestui personaj pop-culture. Evident, cinematografia ne oferă mult mai multe astfel de personaje.
Inspirate din industria filmului, sau generate de viața reală, povestea „Gărzilor Civile” este, de fapt, povestea modului în care cetățenii de rînd au ales să se organizeze pentru a suplini absența sau ineficiența autorităților și să lupte împotriva răului aflat în plină expansiune. În istorie și în cultura pop, acest concept a luat forme diverse: de la patrule de cartier non-violente, pînă la grupuri paramilitare controversate. Guardian Angels, Îngerii Păzitori, este modelul de succes. Cel mai faimos exemplu de gardă civilă modernă a apărut tot în New York, în 1979, și a fost fondat de Curtis Sliwa. Metroul din New York era supranumit „Mugger’s Express” (Expresul Tâlharilor) din cauza violenței extreme. Sliwa, manager la un McDonald’s, a format „Magnificent 13”, un grup de voluntari care patrulau neînarmați. Purtau berete roșii și tricouri albe pentru a fi ușor de recunoscut. Nu foloseau arme; se bazau pe numărul mare, patrule de cîte 8 persoane, și pe antrenamentul în arte marțiale pentru a face „arestări cetățenești”.
Deși pornesc adesea din intenții nobile, gărzile civile au o latură întunecată evidențiată de istorici. De unde și dilema luptei împotriva răului. Multe grupuri de justițiari au ajuns să atace oameni nevinovați pe baza unor simple zvonuri. Organizații care au început ca protecție civilă s-au transformat uneori în bande de opresiune sau grupuri care vizau minorități, cum a fost cazul Ku Klux Klan în faza sa incipientă. În concluzie, povestea gărzilor civile este despre fragilitatea echilibrului dintre bine și rău, dintre siguranță și lege. Ele apar cînd încrederea în stat dispare, dar dispar de obicei cînd statul redevine capabil să ofere protecție egală tuturor.
Poate cea mai interesantă poveste de acest gen a furnizat-o Afghanistanul, acolo unde orice era posibil. Într-o dimineață, o informație a apărut inițial pe surse: forţele speciale destinate să-i vîneze pe liderii corupţi şi pe traficanţii de droguri din Afghanistan au fost dezarmate şi au intrat în închisoare. Liderul comandoului, Atal Afghanzai este acuzat de uciderea unui înalt responsabil corupt din poliţie, în plină zi. Alţi 40 de membri ai FOS afghan au fost arestaţi departe de privirile indiscrete, se pare nu numai cu încuviinţarea tacită a autorităţilor centrale, ba mai mult, cu ordin direct din partea fostului preşedinte pro-american Hamid Kharzai. Se ştiu foarte puţine lucruri despre Forţa de Operaţiuni Speciale «Kandahar Strike Force», un grup controversat, finanţat de CIA, care opera după modelul „vigilante”, adică, făceau dreptate acolo unde autorităţile se dovedeau neputincioase. Acolo unde LEGEA era inutilă! Format la Kandahar, KSF acţiona în provnciile Kandahar, Zabul şi Uruzgan. Grupul era format din membri de elită ai armatei regulate afghane, selectaţi de ofiţeri CIA şi instruiţi de Forţele Speciale americane la Kandahar, în Camp Gecko, o fostă bază Al-Qaeda, construită de către forţele lui Osama Bin Ladden în 1996. Grupul opera în afara „parametrilor instituţionali ai guvernului afghan” şi se subordona direct CIA.
Operaţiunile de tip „blackops” erau derulate în întreaga ţară, însă, comandourile fiind transportate de către forţele americane cu ajutorul elicopterelor Blackhawk. Afghanzai susţine, pentru presa americană, că acţiunile grupului său au fost atît de eficiente, încît a primit numeroase scrisori de apreciere, chiar din partea preşedintelui Hamid Kharzai! De la moartea fratelui fostului preşedinte, Ahmed Wali Karzai, care din traficul de droguri îşi finanţa gruparea, KSF părea să se fi angajat într-un război brutal cu autorităţile afghane provizorii, tot mai corupte.
Din acel moment, relaţia idilică dintre Guvern şi «Kandahar Strike Force» s-a încheiat. Grupul a fost desfiinţat, iar cei 41 de membri ai săi au fost arestaţi sub diferite acuzaţii, de la execuţii extrajudiciare, la tortură, furt şi viol. Este clar că gruparea stătea în calea „reconcilierii” naţionale, subiect fierbinte şi extrem de discutat în Loya Jirga.
Pe acest fundal obscur şi extrem de neclar, lupta împotriva corupţiei, a fărădelegii, a bunului plac, a abuzului fără de seamăn poate căpăta orice dimensiune. Oriunde! A fost mai mult decît un avertisment pe care nu l-am luat în seamă. Dar, care a lansat întrebări firești. Unde sînt lunetiștii care pot schimba istoria un cun singur glonț? Sau face lumea mai bună în schimbul liderilor care nenorocesc popoare? Revoluția Franceză ne oferă exemplul. Sigur, căzi de baie avem mai puține… Și voința de autoexorcizare! Să lăsăm Binele să ne pătrundă. Lumina să ne curețe ochii de întuneric.
