Daniel Botgros
”Cel mai interesant mod de a prezice viitorul este de a-l crea” (Abraham Lincoln)
Cei mai muți dintre oamenii de știință de astăzi sunt pasionați ai fenomenului SF. Fie că vorbim de literatură, film, muzică sau al tip de artă de anticipație, regăsim cu plăcută surprindere mari nume ale științei mondiale ca fiind fani de SF. Totul are o logică. Popularul profesor Michio Kaku (născut în 24 ianuarie 1947 la San Jose, California și pe care am avut nesperata onoare să-l văd la Timișoara), fizician și futurolog american de origine japoneză, cofondator al teoriei corzilor și profesor la catedra de fizică teoretică Henry Semat de la Graduate Center, City University din New York, bunăoară, nu ascunde în cărțile sale, ci dimpotrivă, scoate în evidență, mai ales în ”Fizica Imposibilului”, tradusă și la noi, faptul că e un mare fan al serialului Star Trek. Și nu numai. Fizicianul american pomenește în permanență opere sau scriitori SF și dealtfel, volumul la care facem referire mai sus, pornește de la premise certe vehiculate în operele SF: teleportarea, fazerele, motorul warp, scuturile energetice, călătoria în timp, psihokinezia. Kaku explorează cu măiestrie posibilitățile științifice ale omenirii de a pune în practică aceste bijuterii ale imaginației și chiar nu suntem departe de unele dintre acestea.
Michio Kaku nu e, desigur, singurul asemenea om de știință. Așa cum spuneam, este o pleiadă întreagă de savanți care s-au inspirat copios din SF.
De fapt, există aici o întrebare fascinantă și care nu e nouă: suntem oare ”condamnați” să împlinim tot ceea ce ne imaginăm? Pentru că, până acum, așa se pare. Se inspiră inginerii, fizicienii din autorii de SF sau acești autori sunt influențați de descoperirile epocii în care trăiesc? Am fi poate tentați să socotim că prima întrebare stă cel mai mult în picioare, dacă o transformăm, desigur, în afirmație.
Începând cu fascinantă nava subacvatică descrisă de Jules Verne în romanul său din 1870, „20 de mii de leghe sub mări”, ca să cităm pe cel mai popular senior al imaginației dar nu al imaginației sterile, cum s-a dovedit până la urmă (deși se spune pe alocuri că Verne s-ar fi inspirat mult din leonardo Da Vinci), până la androizii văzuți pe marele ecran în 1927 în filmul clasic „Metropolis” sau roboții din ”R.U.R.”, celebra carte a lui Karel Capek, care a acreditat, de altfel, denumirea de robot (derivat din robota, cuvântul ceh pentru muncă) arta științifico-fantastică are o lungă istorie și vocația de a deveni în zilele noastre din ce în ce mai puțin fantastică și tot mai științifică.
Să vedem, însă, câteva dintre cele mai interesate vise science-fiction din literatură și cinema care au devenit realitate. Pe parcursul istoriei, literatura și filmele au fost cele mai eficiente mijloace care ne-au permis să călătorim în timp. Unul dintre părinții genului science-fiction, Jules Verne, dacă revenim la el, anticipa la sfârșitul secolului XIX submarinul, călătorile pe Lună, știrile TV și videoconferințele. Și asta într-o epocă în care știrile veneau doar cu ziarul de dimineață, cele mai lungi călătorii pe care oamenii le făceau erau eventual până în satul vecin, iar ceasul deșteptător era de fapt un tânăr pe care îl plăteai să îți bată cu bățul în geam dimineața. Autori precum H.G. Wells, Isaac Asimov sau Karel Čapek au intrigat cititorii de la vremea respectivă cu povești despre roboți, călătorii spre planete îndepărtate, ceasuri inteligente, raze laser și sute de alte tehnologii pe care ar fi imposibil să le enumerăm într-un mod exhaustiv. În 1968, ”Odiseea spațială 2001”, anticipa nu numai călătoriile până la planete îndepărtate ale sistemulului solar și contactul cu o inteligență extraterestră, ci și inteligența articicială avansată, prin celebrul computer Hall 9000. Mai mult, aveam de atunci display-uri plate, video call-uri, ba chiar și tablete. Chiar dacă genialul Stanley Kubrik s-a dus un pic mai departe cu imaginația (sau n-am reușit noi încă să ținem suficient pasul cu el), multe previziuni din acest film sunt deja aici, de mai mulți ani: tablete, ecrane plate, video call, Stația Spațială Internațională, asistent personal inteligent pe smartphone sau în mașini, internet of things și așa mai departe. Rămâne, desigur, călătoria spațială îndepărtată, care este încă un deziderat.
Abraham Lincoln spunea că cel mai bun mod de a prezice viitorul este de a-l crea. Și într-un mod cât se poate de interesant, multe dintre descoperirile științifice din ultimul secol au avut în spate, așa cum arătam mai sus, o minte pasionată de romanele science-fiction, care caută să găsească o soluție prin care să maifeste în real o fantezie citită într-o carte. De altfel, tot felul de invenții moderne precum mașinile care se conduc singure, hoverboard-urile, realitatea virtuală, căștile wireless și așa mai departe sunt o consecință a unor filme precum ”Back To the Future”, ”Tron” sau ”Logan’s Dream”, care ne-au făcut să ne îndrăgostim de aceste gadgeturi cu mult înainte ca ele să existe. Odată cu apariția cinematografiei și startul tehnologizării de la începutul secolului XX, toate ideile care se regăseau până atunci în romane science-fiction au căpătat o formă fizică, iar publicul, expus pentru prima dată la imagini cu aceste năstrușnicii, a fost pur și simplu fascinat de modul în care ar putea arăta viitorul. Filmul lui George Mellies din 1902, ”Călătorie spre Lună” vorbește despre un grup de cercetători care lansau cu ajutorul unui tun o navă spațială ce urmă să aterizeze în ochiul unei Luni animiste. Planeta era locuită de tot felul de creaturi ciudate și agresive, ceea ce era o ilustrare perfectă a felului în care oamenii de la începutul secolului XX se gândeau la spațiul cosmic. În timpul filmului lui Mellies, spectatorii au fost atât de terifiați, încât au ieșit din sală. Însă șase decenii mai târziu, Neil Armstong alături de echipa lui Apollo 12 a pășit pentru prima dată pe suprafață celui mare mare satelit al Pământului. Am putea să ne amintim aici, dacă vorbim despre teroare și de emisiunea de radio având la bază romanul lui Wells, ”Războiul lumilor”. Atacul marțienilor a părut atât de autentic, încât lumea a ieșit îngrozită pe străzi.
La începutul cinematografiei, autori precum George Mellies, Frații Lumierre, Harry Houdini, Stuart Paton sau J. Wallet Waller foloseau acest nou mediu de comunicare ca pe o baghetă magică. Ecranul de proiecție era o nouă scenă pentru trucuri de magie din ce în ce mai complexe, iar fascinația lor pentru știință, supranatural și necunoscut a instigat curiozitatea unei întregi generații de oameni. Prima viziune complexă despre lumea viitorului a apărut în filmul lui Fritz Lang din 1927, ”Metropolis”, care prezenta o societate distopică din anul 2026 în care clasa muncitoare trăia sub pământ în sărăcie în timp ce bogații se bucurau de huzur în orașul futurist. Metropolis este primul film în care a apărut un android, o creatură robotică cu aspect uman sub forma frumoasei Maria.
În zilele noastre, roboții au devenit ceva ubicuu și îi vedem în sute de de forme, de la roboți de tip software care se ocupă de calcule complexe până la roboți uriași din fabrici care construiesc mașini sau calculatoare de sute de ori mai repede și mai ieftin decât ar putea să o facă oamenii. Ba mai mult, fascinația noastră pentru roboți i-a transformat chiar în jucăriile noastre sau în asistenții noștri, dar raportul de putere cel puțin pentru moment rămâne același: noi suntem stăpânii, ei fac munca de jos și îi putem programa cum vrem noi. Odată cu apariția inteligenței artificiale și a roboților evoluați, cum ar fi spre exemplu Sofia, primul robot care a primit statutul de cetățean, discuția devine mult mai complexă și mai nuanțată și pentru mulți dintre noi, teama exprimată de autorii science-fiction de la începutul secolului nu pare să mai fie una atât de absurdă. Cu cât ne apropiem mai mult de prezent, filmele science-fiction și autorii de gen au început să își detalieze viziunea despre viitor în moduri din ce în ce mai ingenioase și mai nuanțate. Opera distopică a lui H.G. Wells a prezis cu acuratețe bomba atomică sau, cum este în cazul celebrului roman „1984”, răspândirea practicilor de tipul „fake news”. China, de pildă dar poate și alte țări, se îndreaptă cu pași repezi de introducerea pe scară largă a tehnologiei de tip ”big brother”. Autori fascinați despre cum va arăta războiul în viitor au prezis tot felul de device-uri moderne. Un exemplu interesant în acest sens este pistolul cu șocuri electrice numit în engleză taser. Un astfel de pistol a fost imaginat pentru prima dată de americanul Stratemeyer Syndicate, în cartea sa ”Tom Swift and His Electric Rifle” al cărei acronim rezultă în numele englezesc al dispozitivului. În cartea lui Syndicate, un grup de vânători care s-au aventurat prin jungla africană doborau animale masive precum elefanți sau rinoceri cu ajutorul unei puști electrice ce emitea o bila luminoasă și curenta prada. Astăzi, un device similar este folosit de forțele de ordine și armată pentru a imobiliza și a neutraliza fără drept de apel infractori periculoși. Și smartwatch-urile și-au făcut apariția cu mult timp înainte să le vedem în magazine. Primul smartwatch se găsea la mâna detectivului american Dick Tracy, desenat pentru prima dată în 1931 în bandă desenată cu același nume, creată de ilustratorul Chester Gould. Detectivul își folosea ceasul pentru apeluri telefonice sau pentru a primi sau trimite mesaje vocale. Până și tehnologiile din filmele SF mai recente, precum interfața controlată prin gesturi din ”Minority Report” sau cipurile GPS din ”The Matrix” și-au găsit câțiva ani mai târziu ecou în realitate.
Lista de previziuni science-fiction devenite realitate este infinit mai lungă. Rămân însă câteva teme mari, acele ”imposibilități de clasa I” de care vorbește Michio Kaku dar și aceste imposibilități, chiar dacă pare o contradicție în termeni, sun, totuși, temporare. Chiar dacă ele nu se pot împlini în următoarele secole, dacă omenirea va evolua în parametrii actuali, între-o bună zi, urmații noștri îndepărtați se vor bucura de ele. Ne-am putea referi aici la călătoria în timp, aplicațiile uimitoare ale fizicii cuantice, civilizațiile de tip II sau III pe Scara Kardashev, gestionarea găurilor negre, călătoriile interplanetare lungi, poate Singularitatea, deși aceasta pare mai apropiată ca timp de realizare, arcele generaționale, colonizarea altor planete. Dar, așa cum se spune, toate la timpul lor.
