Dan Popoviciu
Miercuri mai pe seară, minunatul nostru președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala Caraș-Severin, domnul I. D. Cucu, ne convoacă la o ședință de îndată. Subiectul? ,,Prietenii noștri din Banatul Sârbesc ne-au invitat la prima ediție a colocviilor Eminescu, organizată chiar de ziua nașterii poetului și a Zilei Culturii Naționale. Vă mai spun că prietenii noștri sunt și colegi de breaslă, fiind de-a lungul timpului corespondenți de presă în Caraș-Severin”. Mario Balint spune da, spun și eu, spune și Daniel Botgros. Mario, conducător auto, decretează: ,,La nouă îl iau pe Popoviciu de la Țerova, la nouă jumătate ne întâlnim în parcare la DSP”. Dovadă că niciunul dintre noi nu este inginer, Balint mă ia de sub duș pe la opt și douăzeci, ajungem la parcare înainte de nouă și se pune domnul șofer să-i sune pe Cucu și pe Botgros de parcă mai erau două minute până la zece. În sfârșit, ne reunim puțin după nouă jumătate. Când Daniel spune că trebuie să mergă după o sticlă de apă, am crezut că Balint explodează. Nu, experiența de pe front și-a spus cuvântul de ai fi crezut că el l-ar fi trimis pe Daniel după apă. În fine, am spus că nu suntem ingineri. Ne pornim. Apare dilema. Pe unde mergem? Naidăș, Moravița? Plecăm pe Moravița, deoarece pe Grădinari fusese cu o zi înainte Balint și era polei. La Gătaia facem la stânga pentru a scurta din drum. La un moment dat, al nostru șofer declară că nu mergem bine, pentru că el știe drumul și nu i se pare nimic cunoscut. Cucu, 75 de ani, pune GPS-ul. Nu-l convinge pe Mario. Dar, oameni cu suflet mare fiind, ajungem în vamă.
Și ajungem și la redacția ziarului Libertatea din Vârșeț. O cunosc pe doamna Mariana Stratulat, directoarea Casei de Presă și Editurii Libertatea, organizatoarea evenimentului. O femeie micuță, cu ochii un zâmbet și, aveam să constat pe parcursul zilei, hotărâtă. Și mai ales, sinceră în relația cu limba română, cu rădăcinile sale românești și multă iubire pentru piatra de temelie a culturii românești, Mihai Eminescu. Nu știu cum a făcut dar, a reușit să aducă la întâlnire o doamnă băștinașă, de etnie sârbă, care a tradus în limba maternă Glosa poetului. O fi fost în rime, recunosc că nu mi-am dat seama. Ajungem la Biblioteca Orășenească și pătrundem în sală. Prima impresie a fost că e prea mare sala pentru eveniment. Vreo treizeci de scaune în cerc. Noi patru și inițiatoarea evenimentului. Deja o compătimeam pentru eșec. Drept e că uitasem să mă uit la ceas. Mai erau vreo douăzeci de minute până la debut, ora 12. Și, fără să-mi dau seama, sala se umple. Ba mai este nevoie de scaune. Cu mâna pe inimă vă spun că am simțit vibrația unei comunități ce își venerează un simbol național. Unul după altul, profesori universitari, profesori de școală, directori de bibliotecă, scriitori, ziariști, spuma intelectuală a comunității din Vîrșeț și împrejurimi, români și sârbi, deopotrivă. Plus reprezentanți ai administrației locale. Cireașa de pe tort, un ministru plenipotențiar de la Ambasada României la Belgrad și doamna consul general al României. Care, nu au făcut doar act de prezență, au participat până aproape de finalul manifestării.Vă spuneam că scaunele au fost aranjate în cerc. De ce? Ne-a lămurit doamna Mariana Stratulat: ,,Pentru că orice loc poate fi un început dar și un sfârșit. Este de fapt, un infinit. Cum infinită este dragostea noastră pentru limba română și pentru Mihai Eminescu”.
Aproape toți participanții au prezentat lucrări pe tema creației eminesciene și au recitat poezii ale poetului. Nouă ne-au lăsat timp pentru a vorbi despre publicistica eminesciană. Nu știu ce i-a venit președintelui Cucu să ne prezinte înainte de a lua cuvântul. Astfel, Mario a aflat că singura bătălie la care nu a luat parte a fost cea de la Călugăreni, că Daniel a primit un premiu pentru care alții ar ucide, iar eu am descoperit că am un alter ego. În fine, s-au acordat diplome de excelență, s-au acordat interviuri și toată lumea a fost de acord că manifestarea a fost o reușită. După, mergem la un restaurant unde, în timp ce mâncăm, mai vorbim despre una despre alta și, seară făcându-se, plecăm spre casă. Ne întoarcem pe Naidăș și nu mai comentez de drum. Bine că nu le-am stricat oamenilor serbarea!
