Pe Cornel Coco Galescu l-am cunoscut cu mulți ani în urmă. Fiu de ziarist, Coco sublima, cred, impulsul spre sacrificiu, spre dăruire, acea fascinantă și eternă căutare a adevărului, a sensului, moștenite, cu siguranță, de la tatăl său, în splendidul efort de a atinge limitele unei geografii deopotrivă interioare și exterioare. Atunci, în acei ani, Coco tocmai sosise din prima sa expediție în Himalaya. L-am vizitat acasă, la Caransebeș. Am scris despre el un articol entuziast. Era primul dintr-un lung șir de asemenea materiale care-i marcau, de-a lungul anilor, reușitele, așa cum au făcut, de altfel, și alți colegi de breaslă. Mi-a dăruit, atunci, cu sinceritate, două obiecte, ambele realizate manual de iscusiții nepalezi: o brățară din os de iak și o scrumieră din onix. Le păstrez și azi, aproape cu sfințenie. M-a surprins plăcut, făcând recurs din nou la acea primă întâlnire, modestia, simplitatea elegantă a lui Coco, dar și puterea sa interioară. O forță calmă dar sofisticată, complexă, izvora din interlocutorul meu, o energie care-l va purta, în anii ce urmau spre zone ale Planetei Albastre greu de atins. Dar nu numai forță demonstra Coco Galescu, ci și o construcție culturală aparte. Coco nu a fost niciodată doar un alpinist, explorator, performer sau cum dorim să-l numim. El s-a dovedit încă de la început a fi un fin observator al tradițiilor, al geografiei culturale și sociale a zonelor extreme pe care le explorează. Mai mult, în ultimii ani, Coco este un activ militant ecologic, o personalitate care încearcă să transmită un puternic mesaj de prezevare a acestie planete, pentru că a putut vedea cu ochii lui prefacerile nefericite ale Mamei Geea, generate de civilizație. Atunci, la prima noastră întâlnire, Coco mi-a vorbit cu căldură și pricepere despre nepalezi, un popor mic, greu încercat, dar cu profundă dragoste de tradiție, de munte – practic, de singura lor avere. Alte și alte expediții au însemnat tot atâtea adnotări în ”jurnalul” emoțional și intelectual al alpinistului nostru, pe care, atunci când îi permite timpul, le împărtășește cu noi, concetățenii săi. Pentru Coco prezența fizică în Himalaya, Alaska, Polul Nord sau Polul Sud, ori în alte zone extreme dar minunate ale planetei, nu înseamnă doar prezență fizică, ci și una spirituală, culturală. Nu e simplu să înfigi steagul României – așa cum o face Coco Galescu – în zone dintre cele mai greu accesibile ale planetei. Dar este minunat să fi acel explorator într-o continuă forțare a limitelor. Din nefericire, nu toți splendizii exploratori, acești adepți ai unui minunat sport fără spectatori, se întorc întotdeauna acasă. Aceasta este istoria lor personală, e pariul lor propriu cu eternitatea și forța acestei naturi.
Coco Galescu s-a întors de fiecare dată și iată-l, expresia vie a unei valoroase nestemate a sportului, a aventurii, a explorării. Iar acum, între două aventuri și între ”presiunea” din partea noastră de a scrie o carte, Coco pregătește copii pe Muntele Mic pentru sinceritatea în fața naturii, pentru ieșirea din virtual și reîntoarcerea la valorile eterne ale acestei planete.
