Miracolul din Valea Cernei Miracolul din Valea Cernei
Bimilenara staţiune Băile Herculane poate redeveni o bijuterie în coroana marilor staţiuni balneo-climaterice din Europa şi din lume. Nu e atât de mult până... Miracolul din Valea Cernei

Bimilenara staţiune Băile Herculane poate redeveni o bijuterie în coroana marilor staţiuni balneo-climaterice din Europa şi din lume. Nu e atât de mult până acolo. Ştiu că s-a tot vorbit în ultimii ani de acest lucru. După o quasiabandonare a oraşului, a staţiunii, după o privatizare catastrofală care a lăsat Băile aproape în ruină, există semne în ultimii ani că toată lumea doreşte o renaştere. Dintr-o staţiune în care, în ultimii ani mai veneau doar pensionarii, cu bilete, Herculane poate fi reisertată într-o hartă a atracţiilor mult mai complexe. Dacă administraţia locală, administraţia judeţeană, oamenii de afaceri, investitorii şi toţi cei de bună credinţă îşi vor conjuga până la capăt eforturile şi vor reuşi restaurarea centrului vechi, a pavilioanelor, băilor imperiale şi altor câteva obiective, atunci putem spune că staţiunea edificată pentru prima oară de romani, a renăscut cu adevărat. Şi asta pentru că turiştii au revenit de câţiva ani la Herculane. S-a investit mult acolo, e drept că unele pensiuni şi hoteluri noi nu se integrează atât de bine în urbanistica locului dar, trecând peste asta, e important că au intrat bani în facilităţi turistice. Cele două mari hoteluri – Afrodita şi Diana – au intrat pe mâinile unei societăţi comerciale de turism – Bacolux – acolo unde un colectiv foarte tânăr conduce ceea ce am putea numi o afacere de succes. Aceste două frumoase resorturi au renăscut şi au redevenit baze de tratament importante. Urmează Minerva. Într-o bună zi, poate, Hercules. S-a lucrat şi la Hotelul Roman. Se lucrează la centrul bechi. Lucrurile se mişcă, chiar dacă acum în zona de tradiţie bimilenară a staţiunii există multe clădiri degradate.
La renaşterea acestei perle a Văii Cernei pune, de trei ediţii încoace, umărul şi Asociaţia Pro Turism din Băile Herculane (preşedinte Marinela Badea). Condusă şi reprezentată de oameni tineri, chiar foarte tineri, dar inimoşi şi entuziaşti, organizaţia susţine o serie de conferinţe numite „Întoarcerea la apă! Echilibru şi sănătate”, cu trimitere, desigur, la miraculoasele ape din Băi. Ape şi aer superionizat, în jurul cărora trebuie să graviteze turismul românesc şi străin. De fiecare dată, asociaţia aduce la Herculane oameni importanţi, care vorbesc despre staţiune, despre Valea Cernei, despre apele şi aerul de aici, despre unicatele vegetale, despre tradiţii istorice şi culturale. În plus, la aceste conferinţe vin jurnalişti, oameni din publicitate, investitori, toţi urmând apoi să promoveze miracolul din Valea Cernei. Există multe motive să vii la Herculane, susţin aceştia: virtuţile apelor şi aerului, ionizarea, de pildă, fiind de douăzeci de ori mai mare decât în oraşe precum Timişoara sau Bucureşti. Apoi, apele sulfuroase, biorezonanţa, cloruri, bromuri, calciu, toate acestea sunt benefice pentru sănătate. Peisajul fascinant, pinul negru de Banat, istoria (până şi unul dintre împăraţii romani a poposit aici: Marcus Aurelius Antonius, supranumit Caracalla). Băile Herculane poate fi „tabără de bază” pentru călătorii la obiectivele din această arie, între Semenic, Oraviţa, Orşova, Timişoara şi chiar şi Serbia. Sunt foarte multe de spus despre Băile Herculane. E important că această asociaţie le spune instituţionalizat, transmite aceste lucruri unor lideri de opinie medicală, turistică, economică sau culturală din toată ţara. Redescoperirea staţiunii o poate relansa, odată cu eforturile administraţiei locale sau cea judeţeană. Odată cu eforturile oamenilor de afaceri din zonă sau din alte părţi, care au intuit importanţa investiţiilor de aici. Şi chiar dacă acum multe zone din Herculane arată, din păcate, rău, putem probabil să fim optimişti pentru viitor. Sperând că nu va fi unul foarte îndepărtat.

DB

Sursa foto: autorul

Daniel Botgros

Daniel Botgros

Ziarist profesionist din 1990. Activitate jurnalistică la publicaţiile Tinerii, Timpul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Sud-Vestul, Măsura, Ziua de Vest. Redactor la televiziunea Terra Sat, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Reşiţa, realizator de emisiuni la Banat TV. Activităţi în domeniul PR. Autor a patru volume, de proză, reportaj şi eseu și al unui volum de jurnalism. Studii de jurnalism şi comunicare.

%d blogeri au apreciat: