eCronica de film: “Nightcrawler”, o incursiune inspirată în noaptea rece a paparazzilor durerii eCronica de film: “Nightcrawler”, o incursiune inspirată în noaptea rece a paparazzilor durerii
Ştirile de la ora 5 sunt înfiorătoare, dar palide umbre ale industriei sângelui din SUA. Setea pentru crime, intestine, metale contorsionate e atât de... eCronica de film: “Nightcrawler”, o incursiune inspirată în noaptea rece a paparazzilor durerii

Ştirile de la ora 5 sunt înfiorătoare, dar palide umbre ale industriei sângelui din SUA. Setea pentru crime, intestine, metale contorsionate e atât de mare în Statele Unite, încât limitele etice şi profesionale ale profesiei de jurnalist de dezastru sunt tot mai laxe. Această goană pentru sânge exclusiv a născut o întreagă breaslă de jurnalişti independenţi axaţi pe şoc şi groază. Aceştia au un modus operandi tipic unui prădător: stau nopţi întregi ascultând frecvenţele poliţiei pentru a intercepta un potenţial accident sau crimă şi de a se deplasa la faţa locului pentru a filma totul şi de a vinde mai departe imaginile cutremurătoare la televiziuni. Potul pentru o astfel de filmare e generos, iar acesta creşte în funcţie de cantitatea de sânge şi durere umană imortalizată pe cameră.
Acesta e climatul sumbru pe care Dan Gilroy îşi bazează debutul regizoral. Gilroy ne spune povestea lui Lou Bloom, un tânăr rătăcit prin realităţile dure ale existenţei şi prin labirintul găsirii unui loc de muncă. Singuratic, ciudăţel, acesta îşi câştigă pâinea din hoţii mărunte, anume furtul şi mai apoi vânzarea de metale. Călătorind pe şosea târziu în noapte, acestea asistă la un accident grav de maşină. Prea puţin interesat de soarta victimelor, acesta observă, cu mirare şi interes, că imediat răsare la faţa locului un jurnalist ce trece instantaneu la captarea cu lux de detalii a fiecărui centrimetru de sânge. Nu durează mult până când Lou constată că aceasta e nişa ce i-ar putea satisface atât nevoile financiare, cât mai ales pornirile maniacale. Dotat cu o cameră proastă de filmat şi cu un dispozitiv de interceptare a frecvenţelor poliţiei locale, tânărul prinde gustul sângelui şi nu durează mult până îşi dezvoltă un business de succes. În această odisee ludică dar şi lugubră, cronicarul durerii este asistat de către Nina Romina, interpretată perfect de către Rene Russo, directoarea unei televiziuni locale mediocre ce-i achiziţionează produsele “jurnalistice” şi-l încurajează pe Lou să depăşească limitele oricărei deontologii, acesta devenind, pe măsură ce pelicula evoluează, mult mai mult decât un simplu observator al întâmplărilor şocante.
Întreaga peliculă are loc noaptea, o noapte densă, rece, numai bună pentru hiene însetate, precum Lou, să vâneze o nouă crimă, un nou accident. Pe lângă cinematografia superbă, extrem de potentă vizual, filmul este fără putinţă de tăgadă unul de personaj. Jake Gyllenhaal face, poate, rolul vieţii, oferind o interpretare impecabilă. Pe linia altor mari actori, precum Daniel Day Lewis sau Christian Bale, Gyllenhaal a suferit transformări fizice periculoase pentru sănătate în vederea intrării în pielea personajului. Veritabil bavard, făcând abuz într-un mod comic de jargon corporatist, acesta se mişcă şi se exprimă alert precum un animal sălbatic înfometat, dar şi speriat în acelaşi timp. Psihoza adâncă de care suferă i se poate citi fizic în privire, în frizură, în vestimentaţie. Este personajul pe care nu-l poţi detesta, dar nici nu-l poţi simpatiza. Nu-ţi rămâne decât să fii fascinat de originalitatea şi precizia execuţiei de care dă dovadă Gyllenhaal în interpretarea personajului său. Precum un autentic psihopat, Lou nu întelege natura sentimentelor umane, încercând uneori să le imite, cu efecte comice. Febril, frenetic, zănatic, protagonistul se percepe ca un adevărat artist, nu doar un simplu cameraman. Este consumat de detaliu, de exactitate absurdă, este un recipient gol, o jucărie stricată ce repetă mecanic toate lucrurile pe care el crede că ar trebui să le spună pentru a avea succes în viaţă. Interpretarea sa este potenţată de întreaga distribuţie a peliculei, în special de către Rene Russo, de către Riz Ahmed, talentatul actor ce-l joacă pe Rick, umilul “angajat” al lui Lou, dar şi de către veteranul Bill Paxton, ce joacă rolul concurentului lui Lou Bloom.
Pe lângă calitatea execuţiei, pelicula prezintă, într-un mod inspirat şi de impact, un comentariu social deosebit de caustic. Personajul lui Jake Gyllenhaal este rebutul ascuns sub preş al visului american, este individul intoxicat iremediabil de către iluzia succesului. Nereuşind să păşească pe uşa din faţă a triumfului de tip american, acesta se refugiază în pădurea deasă, întunecată şi rece a vânătorii de accidente. Imoralitatea, de altfel perfect acceptată şi chiar venerată în America şi deci în întreaga lume, a acestui tip de jurnalism, coroborată cu psihopatia galopantă a personajului îl fac pe acesta să iasă din această pădure, culmea!, precum un învingător, un antreprenor de succes. Sunt de vină televiziunile pentru acest tip de presă, deoarece ar trebui să aibă rolul de a educa publicul, nu de a-l îndobitoci? Sunt de vină cei, deloc puţini, care vizionează cu multă sete şi entuziasm aceste producţii? Filmul nu spune, însă arată, indiferent de cauze, unde s-a ajuns şi, mai ales, cât de dezirabilă este tragedia umană pentru televiziuni. Într-o lume în care singurul reper e de hârtie şi are culoarea verde, cu cât mai mult sânge, cu cât mai multă moarte, cu atât mai bine.
Nimic din acest excepţional film nu trădează faptul că e primul efort regizoral al lui Dan Gilroy. Nightcrawler reuşeşte să fie în acelaşi timp o bijuterie vizuală, un film de personaj, dar şi o critică explicită la adresa paradei interminabile de cadavre şi de acordeoane metalice de la televizor. Recomand cu tărie vizionarea acestei pelicule. Este un produs artistic remarcabil şi un portret excepţional al acestor aşa-numiţi paparazzi ai durerii. De fapt, la o privire mai atentă, este o oglindă pusă întregii societăţii. Poate, prin devorarea deşănţată a acestui tip de jurnalism, suntem şi noi complici. La crimă!

vb

Sursa foto: pagesix.com

Vlad Botgros

Vlad Botgros

Doctorand în științe politice în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Licențiat în relații internaționale și masterat în dezvoltare internațională. Colaborare pe politică externă cu Centrul pentru Promovarea Culturii de Securitate. Articole științifice publicate în Political Studies Forum. .Apariții în diverse reviste literare și antologii de poezie naționale și internaționale. Activități de copywriting și proofreading. Arii de interes: ideologii politice, post-modernism/post-structuralism, analiză de discurs, studii culturale, teorie critică.

%d blogeri au apreciat: