Venitul de bază necondiţionat, o utopie necesară Venitul de bază necondiţionat, o utopie necesară
Picăm prea des în capcana şabloanelor mentale dominante la scară mondială. Ca urmare, foarte multe dintre soluţiile politice sau economice pe care ni le... Venitul de bază necondiţionat, o utopie necesară

Picăm prea des în capcana şabloanelor mentale dominante la scară mondială. Ca urmare, foarte multe dintre soluţiile politice sau economice pe care ni le închipuim se pliază perfect pe agenda de lucru a făuritorilor status-quo-ului. Printre crăpături, însă, firave ca nişte ghiocei precoce, răsar uneori iniţiative şi mişcări economice heterodoxe, unele mai alambicate, unele naive, unele controversate, iar altele rău-intenţionate. E discutabil câte dintre aceste adjective bifează iniţiativa de faţă, însă controversată sigur este.

Aceasta poartă diverse denumiri, iar în română poate fi tradusă ca venitul de bază necondiţionat sau garantat (unconditional basic income, UBI în engleză). Deşi propusă într-o formă sau alta de secole, forma contemporană îi aparţine în bună măsură lui Enno Schmidt, un artist german ce a realizat acum câţiva ani un documentar interesant pe această temă. Iniţiativa se bucură de un success interesant în Elveţia, acolo unde o petiţie în acest sens a adunat peste 120.000 de semnături şi, drept urmare, un referendum naţional pe această temă se află în pregătire.

Ce presupune această iniţiativă? Teribil de simplu: acordarea unei sume lunare (sau anuale) de bază fiecărui cetăţean, indiferent că lucrează sau nu, indiferent de statutul financiar, fără nicio altă condiţie. În spatele aparentei simplităţi a iniţiativei se ascunde însă o gândire serioasă şi interesantă. Poate cel mai important, această iniţiativă ar urma să dezlănţuie aptitudinile şi visurile celor aflaţi la limita subzistenţei, cei care sunt reduşi la stadiul de animal deoarece îşi petrec existenţa în teroarea zilei de mâine şi în satisfacerea celor mai primare nevoi. Nemaifiind nevoiţi să accepte slujbe remunerate aberant de puţin, aceştia ar putea să caute locuri de muncă ce i-ar împlini profesional şi personal şi ar avea timp de cei dragi sau de acel hobby uitat în sertarele copilăriei.

În teorie, o minte eliberată de grija asigurării hranei zilnice nu doar că ar fi mai fericită, ci ar şi contribui într-un mod mai profund la bunul mers al întregii societăţii. Oare câţi potenţiali pianişti “cântă” 9 ore pe zi la casele de marcat ale supermaketurilor? Oare câţi potenţiali pictori îngrijesc bătrânii sătui ai altor naţii? Ideea este ca această sumă să acopere nevoile de bază, însă să nu fie suficientă pentru, să spunem, o vacanţă exotică, mobilă Ikea sau un laptop mai bun. În mod curios, această iniţiativă îşi găseşte adepţi de-a lungul eşichierului politic.

Dacă cei de stângă vâd în această iniţiativă şansa ameliorării inegalităţilor galopante din societate, cei de dreapta văd oportunitatea de a stimula antreprenoriatul şi de a demantela birocraticul, coruptul şi ineficientul sistem de asistenţă socială. De aici ar şi urma să provină o bună parte din suma necesară pentru a acoperi această iniţiativă costisitoare. Se consumă resurse umane şi financiare nejustificat de mari pentru alocarea ajutoarelor sociale. Este de notorietare amară cum aceste sume sunt alocate adesea în mod abuziv şi nu fac decât să-i facă pe cei săraci dependenţi de acest sprijin. O altă sursă pentru acoperirea acestei cheltuieli substanţiale este creşterea taxei pentru bunurile de lux, o taxă progresivă, în funcţie de avere, sau eliminarea taxelor pentru venituri.

Problemele sunt, desigur, multiple, unele fiind evidente. În primul rând, se presupune că această măsură ar avea darul de a demotiva oamenii să muncească. Neavând grija zilei de mâine, segmentului auster al populaţiei nu i-ar rămâne decât să facă maratoane de vizionat emisiuni TV de prost gust şi să îşi upgradeze tolba de gadgeturi în loc şă-şi procure hrană. Este posibil ca acest lucru să se întâmple. Tocmai de aceea, iniţiativa ar trebui să fie coroborată cu multe alte iniţiative inteligente prin care cei săraci să primească şi educaţie sau ofertă culturală, nu doar bani. Cei care cred că peste noapte se mută munţii din loc nu înţeleg deloc modul în care funcţionează politicile economice. O altă problemă ar fi, după cum spuneam mai sus, asigurarea fondurilor necesare. Într-adevăr, nu este o sarcină uşoară, însă prin taxele şi măsurile amintite mai sus s-ar putea asigura sumele respective. Problema e că putem asista la sindromul Gerard Depardieu. Îmbogăţirea off-shore-urilor cu averile celor nemulţumiţi de aceste taxe nu ar aduce niciun beneficiu societăţii. Totuşi, nu este o problemă capitală, mai ales că suma alocată fiecărei persoane în parte este relativ mică. Astfel, ajungem la altă chestiune sensibilă. Concepte precum “de bază”, “suficient” sunt, până la urmă, concepte filosofice, aşadar relative. Cu toate acestea, se poate stabili, în urma unor calcule nu foarte complicate, care este suma necesară pentru a acoperi nevoile nutritive, de pildă, ale unei persoane într-un anumit interval.

Utopic? Eu, unul, sunt sătul de cinismul travestit în realism. Nu există elixir universal pentru păienjenişul de probleme societale cu care ne confruntăm. Cu toate acestea, consider necesară analizarea echilibrată a acestor tipuri de alternative menite să pună frână maşinăriei care ne duce către niciunde cu cea mai mare viteză din istorie. Nimeni, absolut nimeni, nu s-a născut cu visul de a deveni paznic de depozit sau casier de supermarket.

vb

sursa foto: shouldwe.org

Vlad Botgros

Vlad Botgros

Doctorand în științe politice în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Licențiat în relații internaționale și masterat în dezvoltare internațională. Colaborare pe politică externă cu Centrul pentru Promovarea Culturii de Securitate. Articole științifice publicate în Political Studies Forum. .Apariții în diverse reviste literare și antologii de poezie naționale și internaționale. Activități de copywriting și proofreading. Arii de interes: ideologii politice, post-modernism/post-structuralism, analiză de discurs, studii culturale, teorie critică.

%d blogeri au apreciat: