Banatul Latin Banatul Latin
Scurte consemnări despre Banatul medieval La fel cu statele latine din Orient, cu care se şi aseamănă, Banatul Medieval deapănă poveşti de arme cu... Banatul Latin

Scurte consemnări despre Banatul medieval
La fel cu statele latine din Orient, cu care se şi aseamănă, Banatul Medieval deapănă poveşti de arme cu legături în marile cuciade, sau la curţi nobiliare cu rezonanţă istorică deosebită pentru istoria Europei Centrale, din al cărui spaţiu identitar provine. În acest spaţiu istoric, poetul a avut dreptate atunci cînd spunea că „se îmbrăcară-n zale lucii cavalerii de la Malta”, sau „tot ce stă în umbra crucii/ împăraţi şi regi- se-adună să dea piept cu uraganul ridicat de Semilună”. Pentru că, Banatul a fost mereu o frontieră a Europei în faţa islamului.
Despre venirea şi activitatea ioaniţilor pe teritoriul Banatului medieval găsim informaţii în „Diploma Ioaniţilor” pe care regele Bela al IV-lea al Ungariei a acordat-o în 1247 cavalerilor ioaniţi pentru a se stabili în Banatul de Severin şi pentru a-l coloniza. Ei primesc cetatea Severinului şi pe cea de la Mehadia, unde instalează o mică garnizoană din 30 de călăreţi, care aveau „o forţă de lovire echivalentă cu cea a unui regiment de tancuri modern”, după cum afirmă doctor în medievalistică Dumitru Ţeicu, directorul Muzeului de Istorie al Banatului Montan.
Nicolae Tincu-Velia vorbeşte despre teritoriul cuprins de la marginile Transilvaniei pînă la Dunăre şi de la Mureş şi Criş pînă la Severin şi Vidin, numit (de N.T. Velia) „Ţara Românilor Bănăţeni” sau „Ţara Banatică”. Maniu a prezentat cele opt districte româneşti privilegiate, din Banatul medieval: Lugoj, Caransebeş, Mehadia, Almăj, Caraşova, Bârzava, Comiat şi Ilidia. Edificarea bănăţenismului – ca entitate geografico-istorico-culturală distinctă – îşi are baza în existenţa districtelor româneşti de aici. Velia subliniază că în cadrul acestor districe, românii erau „moşneni, proprietari şi militari potenţi”, care aveau pemanent o puternică tendinţă de autonomie. „Comiţii sau prefecţii Timişului – scrie Velia – erau totodată supremi comandanţi ostăşeşti. în judeţe comunale şi cercuale. aveau în Lugoj universitatea lor. „Demnitatea comiţilor Ţării Banatului se socotea în aceeaşi categorie cu a ducilor Transilvaniei în organizarea politico-teritorială” Alţii îl derivă din medievalul bauniere=steag. Banatul Sói, semnul sub care se adunau vasalii unui senior pentru luptă. Banatul de atunci era „căminul condotierilor răsăriteni.
Banatul Severinului, Banatus Zewriniensis, „Terra Zeurino” sau „Ţara Severinului”, cuprindea Caraşul cu o fîşie din Ardeal, Ţara Haţegului, Ţinutul Amlajului şi o parte limitrofă din Oltenia (Mehedinţi, o parte din Gorj şi din Vîlcea, întinzîndu-se pe ambele laturi ale munţilor) de la Dunăre pînă la Olt. Primul Ban de Severin, cneazul român Luca, este menţionat în 1233, în timpul regelui Andrei al II-lea al Ungariei (1205–1235).
Românii erau constituiţi în comunităţi militare şi mulţi dintre şefii acestora îşi cîştigaseră un prestigiu deosebit. Sigismund de Luxemburg a solicitat din partea teutonilor „cîteva banderii de cavaleri şi o mie de mateloţi” din anul 1429.
Pentru mine, un loc aparte îl ocupă familia românească Bizere şi moşiile ei de pe Valea Pogonişului(1443-1447), Districtul Comiat, hactenus tenuissent et possedissent, în Banatul în Evul Mediu, răsplătindu-l astfel pentru meritele sale miltare. Districtul Comiat. începând cu districtul al cărui sediu era „situat în basenul Pogăniciului.. sumă pe care regele o împrumutase de la Iancu de Hunedoara. după 5 ani. A scăpat de zălogire în anul 1456 cînd locuitorii districtului Comiat i-au plătit lui Iancu de Hunedoara banii pe care el îi împrumutase regelui Sigismund de Luxemburg. Cele şapte districte româneşti amintite, la care se adaugă şi Ilidia, alcătuiau o uniune teritorială autonomă. Înainte de a se referi la diploma privilegială din 1457, avînd în vedere că districul Comiat şi-a legat o perioadă din istoria sa de numele lui Iancu de Hunedoara, făcea parte din uniunea teritorial-adminstrativă a districtelor privilegiate din Banat”, împreună cu districtul aparţinător Duleu, Valea Mare. prima dată. s-a anulat zălogirea. beneficiară a multor danii regale. una din marile familii nobiliare din Banat. trebuie să fi fost hotarul dintre Sebeş şi Comiat”, toate acestea fiind aşezate de-a lungul râului Pogănici. După cum reiese din mai multe documente – arată Patriciu Drăgălina – districtului Comiat i-au aparţinut localităţile Zorlenţi. Deseşti. ambele diplome fiind semnate de regele Ladislau al V-lea Postumul, cuprinzând un mare număr de sate la ieşirea în câmpie a Pogănişului şi a Bârzavei”, iar districtul Comiat a fost reintegrat oficial în rândul celorlalte districte. din 29 august 1457. apărut. p. cit. de la izvoarele sale până către Blajova. Urmare a stăruinţelor lui Vasa Gamza printr-o diplomă specială.
După bătălia de la Mohács, din 1526, Banatul Severinului a fost divizat. Partea răsăriteană (începînd de la Vîrciorova) a trecut sub jurisdicţia domnitorilor munteni, iar în partea apuseană (începînd de la Orşova, inclusiv) s-a constituit, treptat, Banatul de Lugoj-Caransebeş.
Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, Împărat al Sfîntului Imperiu Roman de Naţiune Germană între 1433 şi 1437, însărcinează Ordinul Cavalerilor Teutoni cu apărarea şi fortificarea cetăţilor bănăţene aflate pe Dunăre şi în apropierea ei, conform registrului Ordinului: Orşova, Severin, Pojejena, Peth – cetate aflată între Coronini şi Orşova, dar neidentificată -, Drencova (Berzasca), Liborajdea, Coronini, Liubcova, Caraşova, Ilidia, Stanilowcz (Stăncilova) – neidentificată-, Bîrzava (pe cursul superior al rîului, spre platoul Semenic) – neidentificată -, şi Mehadia. În toamna anului 1429, Sigismund inspectează în Banatul de Munte regiunea de graniţă ameninţată de turci.
Unii dintre pretendenţii la guvernarea Ţării Româneşti apelau la sprijin străin, cum a fost, bunăoară, Dan al II-lea, „unealtă” a regelui-împărat Sigismund de Luxemburg care l-a ajutat, de două ori, să ajungă domn, ultima oară fiind în anul 1427. Dar tocmai atunci Sigismund de Luxemburg, având neîngrădit control asupra Banatului Severin, a luat legătura cu „magistru (maestru) al Ordinului Cavalerilor teutoni, Paul Russdorf”, căruia i s-a plâns că primejdia turcilor pentru Creştinătate este în continuă creştere, ceea ce determina Regatul Ungariei, care avea misiunea apostolică din partea papei, să se opună cu înverşunare Imperiului Otoman. Cu un an mai înainte (în 1426), despotul Serbiei, Ştefan Lazarevič (1389-1427), a cedat Regatului Ungariei 17 fortăreţe, nădăjduind că, având un asemenea aliat, îşi va putea scăpa ţara de „copleşirea turcească”[69]. Sigismund de Luxemburg a solicitat din partea teutonilor „câteva banderii de cavaleri şi o mie de mateloţi, ca să-i aşeze în Banatul Severinului, şi cu ajutorul acestora să fie în stare a se lupta cu necredincioşii pe apă şi pe uscat”[70]. În anii 1428[71] şi 1429 – scrie Drăgălina – Cavalerii teutoni, sub conducerea maestrului Nicolae Redwitz, s-au aşezat în Banatul Severinului. Ca şi efemera aşezare a Cavalerilor Ioaniţi în Banatul Severinului, în secolul al XIII-lea, şi prezenţa aici a Cavalerilor Teutoni sub regele-împărat Sigismund de Luxemburg a durat doar de câţiva ani. Mare parte din Cavalerii Teutoni aduşi în Banatul Severinului au fost măcelăriţi – ni se spune – de armata otomană în energica expediţie din 1432. Rămăşiţe ale teutonilor s-au mai semnalat aici până în primăvara anului 1435.
În 1430 doar în districtele Mehadia, Almăj şi Ilidia erau 643 de cnezi români ce refuză să recunoască autoritatea lui NICOLAE DE RADWITZ, mare maestru al Ordinului Teuton, ce avea şi funcţia de ban al Severinului. Interesant este că în acest spaţiu al Condotierilor din Est, teutonii găsesc un Ordin Cavaleresc local, Ordinul Gladium, menţionat de două ori în documentele vremii, după cum spune istoricul dr. Ionel Bota, Ordin pe care Ordinul Teuton îl asimilează. Cavalerii teutoni nu sînt în stare să reziste presiunii turcilor şi pleacă din Banat la 1437. În 1432 este consemnată uciderea cavalerilor teutoni din cetate de către turci conduși de Vlad Țepeș. Sprijinit de Vlad Dracul, sultanul Mahomed al 2-lea atacă în 1432 cetatea Severinului şi o cucereşte.
Ordinul cavalerilor teutoni (sau “Hospitale Sancte Marie Theutonicorum Jerosolimitanum” – Spitalul Fecioara Maria al Germanilor din Ierusalim sau Ordinul caselor germane) a fost infiintat in 1190 de catre ducele Frederick de Swabia in timpul asediului orasului Acre din Palestina, Tara Sfanta, in timpul celei de a treia Cruciade, cand o fratie spitaliceasca formata din germani din Bremen a fost creata pentru a ingriji cruciatii nemti. Fecioara Maria este considerata principala protectoare a teutonilor, secondata de Sfanta Elisabeta a Ungariei, dupa canonizarea acesteia in 1235. La fel si Sfantul Gheorghe este venerat deoarece acesta este protectorul ordinelor cavaleresti si al cruciadelor.
Carol de Anjou, Regele Ierusalimului şi vărul antepenultimului Maestru al Ordinului Templierilor, este stră-bunicul lui Carol Robert de Anjou, rege al Ungariei care a mutat capitala la Timişoara.
Eugen de Savoia-Carignano, a fost unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează în bună măsură ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar apoi poziția hegemonială a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european. A fost fiul lui Eugen Mauriciu de Savoia-Carignano și al Olimpiei Mancini, nepoata cardinalului Jules Mazarin (Giulio Mazzarino). A crescut în anturajul regelui Ludovic al XIV-lea, însă fiind mic de statură cariera militară i-a fost blocată în Franța, drept pentru care a emigrat la Viena, unde a intrat în serviciul Casei de Habsburg și a devenit ofițer al Sfântului Imperiu Roman. De numele său se leagă istoria şi tradiţia Banatului modern construit pe “meritocraţie”!

mb

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: