Gambitul și remiza Gambitul și remiza
Euforia alegerilor prezidenţiale a trecut. Preşedintele Klaus Iohannis a participat la turneul de tenis al Simonei Halep. Şi negociază. În acest răstimp, clasa politică... Gambitul și remiza

Euforia alegerilor prezidenţiale a trecut. Preşedintele Klaus Iohannis a participat la turneul de tenis al Simonei Halep. Şi negociază. În acest răstimp, clasa politică românească explodează ca lovită de buba neagră, iar vântul suflă tot mai rece din Est. Este momentul ca Preşedintele să schiţeze câteva gesturi ferme dincolo de România lucrului bine făcut.

Securitatea naţională, de care preşedintele este direct răspunzător, prin Constituţie, reprezintă cea mai importantă politică publică a unei ţări. Ea garantează independenţa, integritatea şi suveranitatea naţională, dar şi un nivel mai ridicat de viaţă pentru cetăţeanul plătitor de taxe şi impozite. Securitatea energetică, alimentară, societală, sanitară, educaţională sunt tot atîtea componente ale securităţii naţionale de care trebuie avut grijă, la pachet.

Nu le voi privi pe rând, pentru că un singur cuvânt le caracterizează pe toate: jale! Şi asta, nu din cauza inactivităţii filosofiei politice a domnului Iohannis, ci a amorţirii celor trei preşedinţi predecesori. Iohannis preia mandatul de preşedinte în condiţii internaţionale pe care le-aş numi cele mai dificile din ultimii 25 de ani, începînd cu 2008, sistemul internaţional intrând într-un proces de reaşezare spre o nouă ordine globală, dincolo de cea westphalică!

Dacă ar fi să aruncăm o privire sumară asupra situaţiei din “vecinătatea apropiată”, nu avem motive de bucurie. Serbia suferă de pe urma programelor de pre-aderare europeană în timp ce economia energetică este preluată de Rusia. Kosovo şi Bosnia-Herţegovina reprezintă două capete de pod ale islamismului european. La o populaţie de 25 de milioane de persoane, Balcanii de Vest au peste cinci milioane de musulmani şi reprezintă cea mai densă zonă de reprezentare a Islamului pe Bătrânul Continent.Prin comparaţie, Franţa, care are 60 de milioane de locuitori, numără doar 10% musulmani! În Balcani, însă, crizele politice, corupţia endemică, crima organizată şi sărăcia au adus o lipsă totală de perspective pentru populaţia tânără, preluată sub “aripa ocrotitoare” a salafismului, înrădăcinat aici din 1995, de la terminarea războiului, şi îndoctrinată cum se cuvine. Bulgaria are propriile probleme cu populaţia musulmană, dar şi cu corupţia şi subdezvoltarea. Acestora li se adaugă dependenţa aproape totală de gazul rusesc, singurul care poate scoate în stradă sute de mii de bulgari şi răsturna guverne! Ungaria lui Viktor Orban este copilul cel rău al Europei, care a reuşit să ducă o politică internă echilibrată, una vest-europeană moderată şi de o totală deschidere faţă de Rusia lui Putin. Practic, astăzi, Ungaria este un stat membru al URSS! Aceeaşi politică ambiguă şi la Chişinău, acolo unde Voronin pare să reia jocul la două capete. Despre Ukraina, nu are rost să vorbesc, breaking news-urile fiind deja ceva obişnuit. Poate e important de amintit teoria controlului Gurilor Dunării şi Zona Economică Exclusivă a regiunii anexate, Crimeea. România mizează pe independenţa energetică având 40% din rezervele de hidrocarburi în apropierea acestei Zone Exclusive, controlate acum de Rusia! Însă, Rusia controlează mare parte din industria extractivă, de oţel şi aluminiu a României.

În acest context, Klaus Iohannis ar trebui să fie “un preşedinte de război”, aşa cum l-a numit fostul consilier prezidenţial pe probleme de Securitate, Iulian Fota. Un preşedinte care să ia decizii strategice grele fără sacrificii inutile, în concordanţă cu interesele strategice ale ţării şi ale aliaţilor ei. Fapt ce pare a se realiza, Iohannis implicându-se deja în propunerea şefului civil al Serviciului Român de Informaţii şi vorbind de “europenizarea” acestora.

Atent, ca o vulpe la pândă, editorialistul Cristian Câmpeanu, de la România liberă, remarcă, însă: “Când vorbește, așadar, de „europenizarea” serviciilor, președintele Iohannis semnalează că ceea ce va urma va fi „dezamericanizarea” acestora în cadrul unui proces de revizuire a politicii externe a României. În același sens pledează atât numirea lui Eduard Hellvig cât și faptul că americanii nu au fost nici măcar informați, darămite consultați asupra acestei numiri”.

Oooops! Sacrifică, oare Klaus Iohannis, relaţia privilegiată de securitate cu Statele Unite pe altarul reorientării politicii româneşti spre Rinn, chiar la începutul partidei sale de preşedinte? Spre deosebire de Statele Unite, Germania nu a avut niciodată o viziune politică globală și nu a jucat niciodată rolul de lider al lumii occidentale, iar în ultimii 70 de ani nu a avut aproape nici un fel de politică externă. Acest lucru s-a văzut şi până în 2010, când politica de parteneriat cu Rusia – două puteri continentale! – a dus la o stare de ambiguitate şi disensiuni politice la Chişinău şi eliminarea de pe tabla de şah a unui preşedinte “român”, Mihai Ghimpu, şi se vede şi acum când joacă ezitant rolul de lider European, în relaţia cu aceeaşi Rusie.

Dacă privim tabla de sus, gambitul Germaniei îl reprezintă exact statele din Estul Europei, adică acel teritoriu de frontiere, de revărsare a puterilor continentale Germania şi Rusia. Pentru România, Iohannis nu are voie să joace la remiză!

mb

 

Sursa foto: adevarul.ro

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: