”Octav” – un regal cinematografic despre bucuria regăsirii ”Octav” – un regal cinematografic despre bucuria regăsirii
Despre cinematografia românească s-au spus multe. Și în țară și în străinătate și în mediile academice sau cele ale criticilor de artă dar și... ”Octav” – un regal cinematografic despre bucuria regăsirii

Despre cinematografia românească s-au spus multe. Și în țară și în străinătate și în mediile academice sau cele ale criticilor de artă dar și în spațiul public. În general, fenomenul e împărțit între perioada de dinainte de 1989 și cea de după. Nu e cazul să facem aici teoria direcțiilor pe care au luat-o creatorii de film românesc dar trebuie să observăm că de peste 25 de ani încoace majoritatea producțiilor românești se revendică de undeva din zona ”dark” a societății. Crizei de identitate din lumea filmului, vorbind aici mai ales de fenomenul scenaristic și cel regizoral, i s-a găsit, s-a considerat, o rezolvare, prin ”arderea” unor ”vini” și traume din comunism, care au marcat profund operele cinematografice de după 1990. Așa că marea majoritatea a acelor pelicule explorează cu sinceritate, de multe ori brutală, toate tarele și carențele unei societăți mutilate de experimente sociale. Acestea au existat și există, desigur, dar după părerea noastră avem de-a face cu o suprasaturare. La fel cum s-a exagerat și cu dialoguri fruste ori cu scene nude sau cu sex. Temele acestea, îmsă, și-au găsit un loc bine situat la festivalurile internaționale de film, acolo unde, însă,  vorbim totuși de nișă. Sigur că producătorii, regizorii, s-au aliniat și au declanșat goana după premii și faimă internațională, uitând de multe ori că generează o imagine apocaliptică pentru România. Nu discutăm mijloacele artistice, acestea sunt sacrosancte pentru orice artist dar vorbim totuși de o identitate a filmului românesc, de o necesară revendicare a unui set de valori.

Am făcut această introducere pentru că doresc să vorbesc despre un film care pare să pună capăt unui exasperant șir de de producții din cele menționate. Un film care ar putea constitui acel semnal multașteptat de reconsiderare a temelor artistice din cinema-ul românesc. O peliculă care redă frumusețea și autenticitatea unei vieți parcă uitate. Un film delicat, sensibil, frumos, chiar dacă, din câteva tușe, reușește să creioneze cu exactitate actualitatea românească. Este vorba de ”Octav”, cu actorul Marcel Iureș în rolul principal și regizat de Serge Ioan Celibidachi, nimeni altul decât fiul celui mai mare dirijor pe care l-au avut românii, Sergiu Celibidache. Un film, după cum spun producătorii, aparte în peisajul cinematografic românesc, prin îmbinarea dintre emoţie şi nostalgie, în fond o „declarație de celebrare a vieții”. Pelicula a fost selecționată în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la Montreal, Canada, 2017, la secțiunea Focus on World Cinema, un festival de tradiție pentru cinematografia mondială, aflat la cea de-a 41 ediție.  Filmul „Octav” are o distribuție de excepție: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan. Nu în ultimul rând, copilul Alessia Tofan, care are o apariție de excepție. Filmările au avut loc în perioada 21 martie – 30 aprilie 2016, la Câmpulung Muscel și la Studiourile Cinematografice București (Buftea). Este o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (producător Adela Vrînceanu-Celebidachi).

Primăria Reșița a făcut o surpriză reșițenilor, aducând acest film, însoțit de eroul principal, Marcel Iureș, de regizorul Serge Ioan Celibidachi și de o parte din echipa de producție, la cinema Dacia, acolo unde a rulat în premieră regională, filmul ”Octav”. Povestea, în fond, a unui bătrân de 84 de ani, Octav, întruchipat extraordinar, așa cum ne-a obișnuit în rolurile sale, de Marcel Iureș, revenit după o absența de zeci de ani, de la Paris, în zona sa natală, la conacul copilăriei sale. Octav face parte din acea lume cumva aristocratică a României, disprută brutal după instaurarea comunismului și ale cărei ecouri mai dăinuie doar într-un fel de nostalgie istorică și culturală. Conacul lui Octav, atins doar în parte de urme contemporane (fusese naționalizat și adăpostise o instituție) e recuperat după ani de procese și foarte mulți bani, dintr-o dorință a personajului de a reconstrui un pod cu copilăria, cu perioada în care aici era lumea miraculoasă a primei vârste. Aici îl regăsește pe Spiridon (Victor Rebengiuc), fostul îngrijitor, care rămăsese să locuiască, împreună cu familia, în vechea aripă a conacului. Imaginile extraordinare, muzica, totul recompune un spațiu  magic al amintirilor, atât de puternice, încât le poți confunda ușor cu realitatea. Copilul Ana, o fetiță de zece ani (Alessia Tofan) din copilăria lui Octav, îi servește ghid printre amintiri prețioase care recompun o lume, o viață, în fond, concentrată pe crochiuri cu tușe apăsate, menite a sintetiza toți acești ani. Ana este însăși matricea spirituală a acestor locuri, copilul ludic al naturii, care toarnă într-un Octav apăsat de ani și golit de sens, chiar esența vieții și bucuria de a trăi. Fiecare moment petrecut la conac, în compania amintirilor și în prezența, chiar dacă imaginară, a Anei, înseamnă pentru Octav regăsirea unei prospețimi și a unei naturalețe pe care numai locul devenit mitic al copilăriei îl mai poate asigura. Octav retrăiește o întreagă viață, aproape, la conacul redescoperit, ficeare colțișor trezind adevărate revelații, unele dureroase, altele fericite. Părinții, frații, surorile, copiii, servitorii, cu toții compun acea lume dispărută și regăsită, care-l făcuse pe Octav să revină în locul natal. Conacul însă este de vânzare și Octav se desprinde greu de el, dar înseninat de redobândirea bucuriei vieții. Sugestiv, vine greoi, ajutat de un baston și pleacă fără el, împăcat, în urma unui catharsis memorialistic și spiritual. Plecând, face un gest minunat: oprește de la vânzare aripa în care locuiește Spiridon (Spiri, în copilăria lui Octav, căruia îi era prieten de joacă), împreună cu fiul lui, după decesul soției sale, la care Octav nu a putut veni.

Un film cu totul și cu totul special iar o discuție în final cu regizorul Serge Celibidachi ne edifică asupra importanței proiectului în protofoliul său. Un film, ne spune Celibidachi, pe care îl așteaptă de 30 de ani. Sunt ani în care a încercat să-l producă în străinătate și nu a reușit. Consideră minunat că a reușit să-l facă în România, cu Marcel Iureș, protagonist. Toată lumea i-a spus că îi va fi imposibil dar iată că n-a fost așa! Serge se teme însă că pentru filmul românesc nu mai are nimeni răbdare și critică pe cineaștii care urmăresc doar teme care defăimează imaginea României. E de acord că a venit vremea și pentru alte subiecte, mai sensibile, mai frumoase, pentru că țara noastră are din plin ce arăta. Firesc, din partea noastră a venit întrebarea dacă are în vedere un fil despre ilustrul său tată. Un film în care să joace, de ce nu, chiar Marcel Iureș? Desigur, Serge Celibidachi are în plan o asemenea peliculă. Ea se va numi ”Cravata galbenă”. Numai că, din păcate, e un film greu de făcut, din punct de vedere financiar. Iar cum noi, românii, știm să ne prețuim marile valori, de ce să facem un asemenea film, de ce să facem un festival Sergiu Celibidachi?

       DB

IMG_7384 IMG_7312 IMG_7315 IMG_7350 IMG_7351 IMG_7359 IMG_7381

Daniel Botgros

Daniel Botgros

Ziarist profesionist din 1990. Activitate jurnalistică la publicaţiile Tinerii, Timpul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Sud-Vestul, Măsura, Ziua de Vest. Redactor la televiziunea Terra Sat, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Reşiţa, realizator de emisiuni la Banat TV. Activităţi în domeniul PR. Autor a patru volume, de proză, reportaj şi eseu și al unui volum de jurnalism. Studii de jurnalism şi comunicare.

%d blogeri au apreciat: