O „LIRĂ” de 90 de ani! O „LIRĂ” de 90 de ani!
Atunci când vorbim de muzica populară, gândul ne zboară la vechii lăutari, la „bandele” de muzicanți, cei care aduceau bucurie întregii comunități, dar și... O „LIRĂ” de 90 de ani!

Atunci când vorbim de muzica populară, gândul ne zboară la vechii lăutari, la „bandele” de muzicanți, cei care aduceau bucurie întregii comunități, dar și alinare la suferință. Bucuria unui iubitor de folclor autentic este atunci când DUMNEZEU îi scoate în cale muzica, pe care și-o dorește, muzica pe care încă nu a întâlnit-o, pe care însă o simte printr-o comuniune indescifrabilă cu originalitatea!

Desigur, nu am fost parte din începuturile orchestrei „Lira”, dar pelegrinările noastre prin Voivodina, prin mirificul Torac, ne-au adus mai aproape de sufletul liriștilor, mai aproape de frați și, indiferent de evenimentele culturale care aveau loc acolo, ele însemnau de fapt bucuria cântecului ce ne leagă. Onoarea de-a fi prezentatorul celei de-a LII-a ediții a Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, care s-a desfășurat la Torac, în anul 2012, mi-a prilejuit mie, Dan Liuț, întâlnirea cu folclorul românesc într-o altă ”formă” decât cea cu care eram eu obișnuit. Dacă aici, acasă, fiecare regiune folclorică este bine delimitată, acolo, tot ”acasă” pentru mine, se cântă doar…ROMÂNEȘTE!

Este greu să înțelegi dacă nu ajungi măcar o dată în viață acolo, între bănățenii de „dincolo de Banat”, însă suntem convinși că trăirile românești, adevărat românești, le simți mai abitir înconjurat de…frați!

Fascinația ținuturilor din Banatul de Sud  o trăim, și o retrăim, de vreo 18 ani, iar evenimetele culturale au o încărcătură emoțională dusă la nivelul „fabulosului”, pentru că ei, românii din Voivodina, au multe rădăcini viguroase în Banatul „de acasă”.

” … în anii 1926, când Todor Giurgiu și Pavel Zeicu, mecanici de meserie, dar tineri luminați, alături de Vichentie Avram și Panta Ardelean-Păncioc, hotărăsc să înființeze o orchestră de  coarde, astfel că deja în anul  următor își cumpără instrumente și încep repetițiile. La început repetițiile se țineau la Todor Giurgiu acasă, iar după aceea la școală, la învățătorul Octavian Secheșan-Tavi, de naștere din Petrovasâla. Din cauză că nu aveau printre ei un cunoscător al muzicii, cei câțiva tineri întâmpină pe parcurs o mulțime de greutăți. Însă  după ce li se alătură Fery Herman și Emil Stanislav, pricepuți în ale muzicii, și după opt luni de repetiții intense, mica formație orchestrală începe să interpreteze primele bucăți. Pe urmă,

acestora li se alătură  și alți tineri  entuziaști  din sat: Vichentie Petrovici-Bocăluț, Todor Petrovici-Lulă, George   Stoiț-Muscu,  Todor   Baloș-Şprota,   Mianu  Chită-rescu-Milutin  și  alții. Deja   în   anul  1928   tânăra orchestră procură instrumente noi. În acest an număra 11 membri activi.” (Todor Doru Ursu – Orchestra „Lira” din Torac la 90 ani– Album monografic – text computerizat).

Ne-am dorit mereu să reascultăm orchestra „Lira” din Torac, fie acasă la ea, fie acasă la noi, căci și lucrul acesta a fost posibil în decursul anilor, dar „regalul” oferit de liriști, în 31 septembrie 2017, cu prilejul celor 90 de ani de existență poate fi socotit, pe bună dreptate, un eveniment demn de marile scene ale lumii. Se spune că cea mai mare onoare pentru un bănățean este aceea de-a urca pe „bina căminului cultural”,  să-l vadă „tot natu`”, mai ales neamurile, vecinii și prietenii. Ei bine, putem spune că este la fel de greu, pe cât este de onorant să dai reprezentanții alor tăi, mai ales că ei nu te recunosc în calitate de artist, ci mai degrabă parte din comunitate, ești unul de-al lor!

Am văzut „paori” bănățeni, veniți direct de la holdă (trecând pe acasă să se schimbe în „țoale” de sărbătoare), care și-au dorit să fie parte dintr-o pagină contemporană de istorie a orchestrei, de fapt a lor, a torăcenilor. Nici lipsa autorităților locale (noi simțindu-ne deja ca și acasă!), nici schimbarea datei concertului (evenimentul trebuia să aibă loc la începutul lunii septembrie, dar din varii motive a fost amânat pentru sfârșitul lunii) n-au putut diminua entuziasmul instrumentiștilor sau soliștilor vocali prezenți.

Orchestra a cuprins două generații, având și invitați tineri care au „deslușit” tainele cântatului la un instrument în această orchestră, generații care au demonstrat că indiferent de vârstă, atunci când ai „pacimă prântru cântat”, când ai bucuria lucrului bine făcut, dăruit celorlalți, reușești!

Opt viori, un țambal, un contrabas, trei acordeoane, două clarinete ș-o chitară, iată ”formula magică” etalată de liriști, având la pupitru trei dirijori – Lucian PETROVICI (fiul regretatului Vichentie Petrovici-Bocăluț, lăutarul cel mai vestit al Toracului), cel care a condus destinele „Lirei”,  prof.Todor Doru URSU – actualul dirijor (un acordeonist și un țambalist de excepție, dar și o voce consacrată) și Filip BALOȘ – viitor dirijor!

Desigur, spectacolul muzical a fost întregit de soliști vocali, toți din Torac, unii foarte tineri, elevi încă la școala din sat, alții „școliți” la Timișoara, dar trăitori în Torac, sau de excepționalul cor mixt al Asociației pentru muzică și cultură românescă „Vichentie Petrovici-Bocăluț”. Aproape trei ore de trăiri românești, de muzică autentică românească, de compozitori români s-au într-o sală dornică de ascultat și privit „artiștii” Toracului, unde nimeni nu se grăbea să plece acasă, unde muzica era la ea acasă, unde „Lira” a răsunat așa cum ne-am dorit…MAGNIFIC! Iată ce-am trăit noi în Banatul de Sud!

Privindu-i și ascultându-i nu putem să nu ne întrebăm „De ce la ei se poate și la noi nu?”, mai ales că unii instrumnetiști (mai ales vioriștii!) sunt școliți la noi acasă, de obicei la Facultatea de Muzică din Timișoara. Desigur, răspunsul (complet) nu este la noi, dar dacă într-o „enclavă” (căci asta este Banatul de Sud), unde populația minoritară română este într-o continua scădere, se poate, nu vedem de ce nu s-ar reuși și la noi!? Avem tineri talentați, slavă Domnului, avem instrumentiști de excepție, soliști consacrați care încă pot oferi tinerilor exemple minunate, dar și sprijin. Atunci, ce ne lipsește? Poate că prea marea dragoste de „arginți” este un impediment, dar atunci când îți cunoști valoarea, și alții ți-o pot recunoaște cu siguranță în timp, iar câștigul material vine inevitabil. Poate că ritmul de viață alert în care trăim nu ne mai permite să ne bucurăm și nici să facem bucurii celor de lângă noi?

90 de ani de muzică populară românească într-un sat românesc din afara frontariilor rămâne o performață demnă de marcat, mai ales că nu tot timpul instrumentiștii au fost „notiști”(deci lăutari autentici), dar dragostea pentru muzică, dorința de-a fi mai buni, mai apreciați, credem că a fost „motorul” orchestrei „Lira”.

Mulți se întreabă, cum a reușit orchestra „Lira” să se  mențină atât de mult timp pe scena muzicii populare românești, în Banatul iugoslav, deci până astăzi, când împlinește vârsta de 90 de ani. A reușit, în primul,  rând datorită faptului că Bocăluț și toți ceilalți liriști au iubit oamenii și, mai mult decât orice, au iubit muzica-populară românească. Pentru ei, a cânta în orchestră și la instrumente nu a însemnat nici un fel de povară. Atât la nunți, cât mai și la concerte, se îndemnau unii pe alții să cânte cât mai bine, cu cât mai  mult suflet. De multe ori, când spectatorii nu erau români, cântau pentru ei din toată inima pentru a demonstra că muzica populară românească este cea mai frumoasă din lume  și că românii sunt artiști demni de toată aprecierea și lauda. Liriștii s-au respectat unii pe alții, apoi publicul, căruia i-a dăruit numai bucurie  și bună dispoziție. Au reușit aceasta fiindcă ei înșiși, când   cântau, trăiau   într-adevăr momente de însuflețire  și plăcere. În  acești 90 de ani, orchestra  „Lira ” a dovedit că muzica populară românescă este frumoasă și înălțătoare”( Todor Doru Ursu – Orchestra „Lira” din Torac la 90 de ani – Album monographic – text computerizat).

Credem c-am reușit să redăm atmosfera de sărbătoare de la Torac, dar mai ales să aducem în atenția publicului cititor (și nu numai) orchestra „Lira” din Torac (Republica Serbia), ca una dintre cele mai longevive și autentice orchestre din spațiul bănățean și poate am reușit să tragem un semnal de alarmă, cât încă nu este prea târziu!

Dan și Narcisa Liuț

eCronica

eCronica

%d blogeri au apreciat: