Am hrănit un om şi-un câine Am hrănit un om şi-un câine
Născut la casă, crescut la ţară, stabilirea mea la Reşiţa, într-un bloc cu patru etaje la început, în altul cu zece acum, a dus... Am hrănit un om şi-un câine
Născut la casă, crescut la ţară, stabilirea mea la Reşiţa, într-un bloc cu patru etaje la început, în altul cu zece acum, a dus la un mic început de claustrofobie. Drept remediu, am făcut o cerere la primărie şi am luat în chirie un teren. Unde mai dau cu sapa, mai pun un pom, o viţă de vie, o floare, mai bat o scândură să-mi fac un şopru dacă o veni ploaia. Nu o să încep acum să vă povestesc cum a trebuit să mă mut de la prima locaţie ca Păcală, cu uşile şi ţiglele în spate, pentru că terenul primăriei nu era al primăriei ci al unei foste învăţătoare care, săraca a umblat pe la cartea funciară, pe la primărie, pe unde n-o fi fost, să-şi legitimeze proprietatea. Evident că am părăsit locaţia dar, din nefericire, doamna învăţătoare a trecut în lumea celor drepţi, nu înainte de a-şi dovedi dreptatea. Aşadar, mi-am luat toate cele în spate, de la pomii fructiferi, sădiţi cu sudoare şi cu multă bucurie, până la tot ceea ce ar fi putut fura ţiganii în caz de teren lăsat de izbelişte. Am început acomodarea cu noua locaţie, cum altfel, decât cu bucuria aerului curat tras în piept, cu priveliştea Semenicului în stânga şi cu ţipătul uliilor şi al fazanilor ce mă înconjoară. Repet, o feerie! La două, trei zile de când m-am apucat mai serios de treabă sau, mă rog, de când am început să merg mai des la noua grădină, a apărut, timid, un câine costeliv, fricos, ce nu reuşea să se apropie, de frică, bănuiesc, la mai mult de un metru. Sabina, fetiţa mea, i-a dat ceva de mâncare. Câinele a început să se apropie mai mult. I-a spus Alfonso. Am ajuns să-i cumpăr boabe pentru câini. Am fost într-o zi la grădină şi Alfonso era blocat după un gard vecin, din sârmă ghimpată. Când m-a văzut, a sărit să îmi vină în braţe, îndrăznesc să spun că a plâns, s-a zgâriat în ghimpii sârmei, care parcă îmi intraseră mie, dinspre talpă înspre suflet.
Am avut prieteni, de rasă umană, care m-au vândut, uitat, ignorat, ironizat, înjurat. Oameni pentru care mi-am sacrificat economiile, timpul, hrana, îmbrăcămintea. Başca, un fluviu de iubire. Tind să cred că Alfonso îmi va rămâne cel mai bun prieten!

 

DP

Dan Popoviciu

Dan Popoviciu

Ziarist profesionist din 1996. Redactor şi realizator de emisiuni la televiziunea Terra Sat, jurnalist la publicaţiile Sud-Vestul, 24 de Ore, fondator al ziarului Ghimpele, redactor la P(r)ostul Mare. În prezent, realizator de emisiuni la Vest TV Reşiţa. Autor al unui volum de proză. Studii de drept.

%d blogeri au apreciat: