Securitate de 100 de lei Securitate de 100 de lei
Industria de securitate privată este un sector agreat la nivelul Uniunii Europene. În ultimii 30 de ani, sectorul de securitate privată în cele 27... Securitate de 100 de lei
Industria de securitate privată este un sector agreat la nivelul Uniunii Europene. În ultimii 30 de ani, sectorul de securitate privată în cele 27 state membre a cunoscut o creştere importantă atât în ceea ce priveşte numărul societăţilor cât şi a numărului şi nivelului personalului de securitate. În cele mai multe dintre statele membre, la ora actuală, numărul angajaţilor din sectorul de securitate privată corespunde, mai mult sau mai puţin, cu numărul angajaţilor din poliţia publică, iar în câteva state, acesta se dovedeşte a fi chiar mai mare ca forţele publice. În raport cu populaţia se poate afirma că reprezentativitatea sectorului de securitate privată corespunde în medie unui raport de 1/500 locuitori. Numărul personalului de securitate din sectorul privat îl depăşeşte pe al poliţiştilor în şapte state UE, între care şi România, aflată pe locul doi, potrivit unor date ale CoESS, organizaţie europeană a companiilor de securitate privată, de la Bruxelles, relatează publicaţia electronică EUObserver, citată de Mediafax. 54% din militarii din Iraq şi Afganistan sunt contractori, nu mercenari. Companiile de securitate private joacă un rol important în operaţiunile internaţionale de gestionare a crizei din Afganistan, protejând oamenii şi echipamentul militar al UE din aceste zone. Aceste companii ar putea fi, în curând, în Libia! Evident, prin această dinamică spectaculoasă, industria de securitate privată schimbă norme, obiceiuri şi repere. Inevitabil, detractorii vor face apel la „morală” şi la „lege”. VINA majoră a industriei, mai ales cea din România, este aceea că nu colaborează suficient cu ONG-urile profilate pe securitate şi nu îşi fac publice realizările şi implicaţiile în viaţa societăţii. Grupul pentru Securitate şi Democraţie, prin demersurile pe care le face, la nivel local şi naţional, încearcă să creeze o cultură de securitate în rândul cetăţenilor şi mass-media, atât de necesară în demersurile industriei de profil.
Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii ceea ce face ca gradul său de implicare în mediul social să fie definitoriu din perspectiva securităţii interne. Securitatea internă priveşte, deopotrivă, atât siguranţa cetăţeanului cât şi securitatea publică. Securitatea privată constituie un domeniu circumscris securităţii interne, care se diferenţiază de securitatea publică prin faptul că subiectul ei îl constituie cetăţenii (ca persoane fizice), reşedinţele private ale acestora, afacerile lor particulare, transporturile, sănătatea publică, protecţia mediului etc. Cum se poate asigura, însă, supravegherea eficientă a activităţilor acesteia? Deputaţii europeni, de la subcomisia pentru securitate şi apărare au dezbătut această temă pe 15 martie cu experţi şi reprezentanţi ai Serviciului european de acţiune externă. Dupa intrarea României în Uniunea Europeană, acest sector a pornit în plină expansiune, cu o creştere a cifrei de afaceri de 30% pe an, dar criza forţei de muncă se resimte şi aici. În România, în prezent sunt multe societăţi de profil. Există, potrivit unor statistici, 1.200 de firme de pază, iar pe linie de sisteme tehnice sunt, aproximativ, 1.350 de societăţi. Paza şi protecţia sunt activităţi desfăşurate prin forţe şi mijloace specifice, în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor, împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile. In ceea ce priveşte detectivistica din România, însă, nu există o informare. 98% din populaţia ţării nici nu ştie ca există segmentul de piaţă al detectivilor particulari! Acest segment al securităţii private exista legal, potrivit Legii 329/2003. Anne-Marie Buzatu, de la Centrul din Geneva pentru controlul democratic al forţelor armate, a arătat în cadrul audierii de la Bruxelles, că legile internaţionale nu se aplică acestor companii, deoarece ele nu reprezintă un stat! În plus, investigaţiile transfrontaliere sunt dificile, ceea ce îngreunează responsabilizarea companiilor de securitate private. Andy Bearpark, Director General la British Association of Private Security Companies, a arătat că cererea pentru astfel de operaţiuni creşte în Europa: „Sfârșitul războiului rece a dus la reducerea numărului de conflicte interstatale şi la creşterea numărului de conflicte intrastatale. În acelaşi timp au scăzut bugetele. Important este cum folosim companiile de securitate private“, a adăugat britanicul, arătînd importanţa clarităţii sarcinilor şi a reglementării prin codul de conduită. Clienţii principali ai companiilor private de securitate sunt guvernele şi ONG-urile, a spus Michael Clarke, directorul afacerilor publice la G4S (companie de securitate privată britanică). „Noi protejăm oamenii. Nu intervenim în politică, nici în afacerile statului şi nu oferim servicii care încalcă drepturile omului“, a adăugat Clarke.
Aşadar, securitatea devenind un „produs de consum” generează apariţia în ecuaţie şi a altor termeni, proprii pieţei libere, precum ,,preţul” sau ,,standarde de calitate”. Astăzi se caută, tocmai, identificarea acestor standarde pentru serviciile private de securitate menite a oferi aceeaşi calitate, pentru aceleaşi tipuri de servicii, pe plan internaţional. Finalitatea, de maximă generalitate, a acestui demers este realizarea, la nivel european, a unui sistem de securitate viabil şi integrat cerinţelor specifice în domeniu. Problematica serviciilor private de securitate trebuie să fie abordată atât din perspectiva ei ca sector industrial de sine stătător, cât şi din perspectiva dialogului social. În România, la ora actuală Legea nr. 333 din 08 iulie 2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, constituie sistemul legal de referinţă pentru desfăşurarea activităţii serviciilor de securitate privată, act normativ care, totuşi, conferă puteri excesive unor autorităţi, atât în faza de autorizare cât şi în etapele de control. Din analiza acestei legi constatăm anumite neconcordanţe, din perspectiva documentării la nivel european. La nivelul UE, din păcate, pînă acum nu există o lege model care să poată fi folosită ca îndrumar pentru bune practici. Este de dorit ca o astfel de lege să precizeze modalităţile prin care structurile private de securitate sunt supuse supervizării executivului, controlului legislativului şi revizuirii judecătoreşti:
– să definească structurile private de securitate, incluzând o listă exhaustivă de servicii care pot fi considerate cu caracter de luptă;
– să prevadă că activitatea structurilor private de securitate, atât în ţară cât şi în străinătate, intră sub incidenţa legislaţiei naţionale penale şi civile;
– să reglementeze toate etapele procesului de gestionare a contractului, inclusiv în domenii ca subcontractarea, auditul financiar şi achiziţiile publice;
– să includă condiţii standard de organizare şi funcţionare, cum ar fi înregistrarea firmei, atestate de calificare profesională a personalului şi evidenţa activităţii angajaţilor; şi să specifice ministerul sau agenţia responsabilă pentru controlul structurilor private de securitate.
Cele mai populate ţări din Uniunea Europeană au şi cele mai mari „contingente” de securitate privată, Germania numără 170.000 de agenţi de securitate privaţi, Polonia 165.000, Franţa – 160.000, iar Marea Britanie 120.000. Pe de altă parte, România are 107.000 de agenţi, iar Ungaria 105.121. Turcia are, însă, cele mai numeroase trupe de securitate privată din Europa, cu un personal de 257.192 de membri, dar şi cele mai mari probleme pe linia asigurării securităţii inter-statale! Acestea au, însă, câteva puncte comune: • Sectorul de securitate privată este bine delimitat în statele membre UE; • Cele mai multe societăţi de securitate privată sunt implicate în paza statică; • Sectorul de securitate privată angajează în general bărbaţi; • Vârsta medie a personalului de securitate este 35 ani; • Cele mai multe state beneficiază de un sistem de pregătire organizat în societate sau în afara acesteia; • Cîinii sunt utilizaţi frecvent în activităţile de securitate privată; • Persoanele din securitatea privată lucrează în general în uniforme; • Ziua de muncă medie: de la 8 la 12 ore.
Potrivit analizei experţilor de la Bruxelles, structurile private de securitate vor rămâne o parte a mediului de securitate în viitorul previzibil şi este indubitabil nevoie de îmbunătăţirea reglementărilor, prin mijloace fie naţionale, fie internaţionale. Regândirea sistemului de securitate românesc, în deplin acord cu evoluţiile din ţara noastră şi cu provocările mediului contemporan de securitate, presupune angrenarea tuturor resurselor intelectuale ale organizaţiilor din domeniu, ale clasei politice şi nu în ultimul rând ale societăţii civile. Această piaţă este încă empirică, este în dezvoltare şi, sunt sigur, că în cinci-zece ani, companiile de profil vor ajunge la o cifră de afaceri de peste 200-300 de milioane de euro pe an. În clipa de faţă, 20%-30% din societăţile licenţiate nu îşi desfăşoară activitatea în toate segmentele. Unii sunt specializaţi pe tehnică, alţii pe pază sau pe gărzi de corp. Tariful ar trebui să se stabilească pornind de la asigurarea unui salariu motivant pentru agent. De obicei, profitul se negociază cu beneficiarul şi este mai mic. Un tarif bun este de 12-15 lei pe oră. Dar, în ultimul an, acest „barem minim” a fost încălcat de nenumărate ori, mai ales companiile din provincie făcând rabat de la calitate. Puţini beneficiari înţeleg că un agent de securitate NU mai este paznicul din perioada comunistă! Companii ca BMTF, specializate pe investigaţii, consultanţă şi analiză prin intermediul surselor deschise, nu mai au nimic în comun cu tradiţionalii paznici în uniforme maro!
Astăzi, dacă plăteşti 100 de lei, beneficiezi de servicii de 100 de lei! Total non-europene!
Sursa foto:commons.wikimedia.org
mb
Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: