Bunul simţ de la mama de-acasă Bunul simţ de la mama de-acasă
Zăboveam, în week-end-ul acesta primăvăratec, cu temperaturi de peste 12 grade şi un soare orbitor, la o irish-coffe sau ceva de genul acesta, personalizată,... Bunul simţ de la mama de-acasă
Zăboveam, în week-end-ul acesta primăvăratec, cu temperaturi de peste 12 grade şi un soare orbitor, la o irish-coffe sau ceva de genul acesta, personalizată, pe terasa unui Starbucks. Nu-i fac reclamă celebrului lanţ de cafenele, că nu mai are nevoie. Celebru, celebru, numai că uşa care făcea legătura între spaţiul interior şi terasa din aer liber se dovedise semiblocată, în cel mai autentic stil autohton. Oamenii, nedumeriţi, împingeau, se uitau întrebător, confuzi, ca la camera ascunsă. Vreunul mai curajos, se ostenea mai tare şi reuşea. Numai că, mulţi clienţi, mai ales fete sau femei, doreau să ajungă pe terasă cu câte două cafele în mâini. Iar uşa nu se deschidea la o simplă apăsare de cot.
Unde voiam să ajung? Lângă mine, la o masă, o englezoaică, la vreo 30 şi ceva de ani, conversa în limba ei cu un indian. La un moment dat ţâşneşte de pe scaun şi se repede la uşă. Întorcându-mă, pentru că scaunul meu era situat cu spatele spre uşa buclucaşă, observ cum britanica, zâmbitoare, deschide uşa unei fete cu două pahare de cafea în mână. A observat-o la timp, mi-am zis. Nu trec cinci minute, că străina noastră se ridică din nou, deşi nu e chiar aproape de uşă şi o deschide, pentru altă tânără care nu reuşea să facă acest lucru. După alte vreo zece minute, e gata să facă din nou acel gest, dar persoana respectivă reuşise să deschidă uşa.
De ce oare, din toată armata de oameni de pe acea terasă (inclusiv eu) nu s-a ridicat nimeni? De ce oamenii de la Starbucks, o afacere mondială de sute de milioane de dolari, nu catadicsesc să repare o amărâtă de uşă? De ce trebuie să vină un străin şi să ne dea mereu şi mereu, lecţii de eleganţă? Sunt întrebări pe care ni le adresăm de ani de zile şi nu reuşim nici să le găsim răspuns şi nici să facem ceva în această privinţă. M-am uitat în jur. Parcă fiecare de la mesele acelea era desprins dintr-o revistă. Fete frumoase şi elegante, băieţi şic, doamne şi domni, aşişderea. Englezoaica noastră politicoasă, îmbrăcată modest, ce e drept, dar cu cât bun simţ! Cu câtă educaţie…
Am mai scris de câte ori am avut ocazia. Că ne-am pierdut şi politeţea pe care o aveam în comunism. Şi acele maniere parcă erau mai potrivite decât cele de acum. Pe care, practic nu le mai avem. Degeaba ne îmbrăcăm frumos, degeaba ne luăm maşini de neam prost, degeaba încercăm să epatăm în toate felurile, dacă ne lipseşte acel bun simţ elementar, cel de la mama de acasă. Ne grăbim, înjurăm, jignim, bruscăm, nu ne cerem niciodată scuze, ne încăierăm în trafic, ne batem joc de bătrâni. Am dat acest exemplu, poate mărunt, despre cum, iată, persistă diferenţa între lumea civilizată şi noi. Şi probabil va persista mult timp de acum înainte, dacă nu avem grijă ca măcar pe copii şi pe nepoţi să-i educăm ca altădată.
Sursa foto: trafictube.ro
DB
Daniel Botgros

Daniel Botgros

Ziarist profesionist din 1990. Activitate jurnalistică la publicaţiile Tinerii, Timpul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Sud-Vestul, Măsura, Ziua de Vest. Redactor la televiziunea Terra Sat, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Reşiţa, realizator de emisiuni la Banat TV. Activităţi în domeniul PR. Autor a patru volume, de proză, reportaj şi eseu și al unui volum de jurnalism. Studii de jurnalism şi comunicare.

%d blogeri au apreciat: