Target Reșița! Se profilează investiții americane, cu inteligență tehnică locală Target Reșița! Se profilează investiții americane, cu inteligență tehnică locală
Vizita delegației de investitori americani și europeni este departe de a fi o imitație a altor prezențe păguboase de prin Banatul Montan, una aparținând... Target Reșița! Se profilează investiții americane, cu inteligență tehnică locală

Vizita delegației de investitori americani și europeni este departe de a fi o imitație a altor prezențe păguboase de prin Banatul Montan, una aparținând unei firme de apartament și alta a ”băieților deștepți”, cu ifose străine dar cu metehne românești. Americanii de la Zoetic, de la Inovation 4.4 sau elvețienii de la Lykke sunt la vedere, derulează afaceri de miliarde de dolari și sunt, iată, interesați să vină la Reșița, aduși de primarul Ioan Popa și de consilierul său Grațian Mihăilescu. Iar ”zicerea” contemporană cum că ”oamenii în costume Armani lucrează pentru alți oameni în tricouri și blugi” și-a găsit o concretizare chiar la Reșița, acolo unde miercuri, o parte a investitorilor americani s-au întâlnit cu presa, la finalul vizitei lor de trei zile în Banatul Montan. Expresia unei modestii pe care mulți nu o înțeleg a fost, fără doar și poate, Robert Loughan, fondatorul companiei Zoetic din Statele Unite, miliadar în dolari. Rob, apărut la conferința de presă în blugi, pantofi sport și cămașă, a vândut anul trecut o companie creată de el, destinată aplicațiilor pentru Android, în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de dolari. După cum spunea Ioan Popa, este unul din acei ”nebuni” care duc lumea înainte, cu industrii inovative și avangardiste. Rob a fost însoțit de asociatul său, Avery Hong, de Lina Constantinovici, proprietara companiei Inovation 4.4, originară din Banat. De altfel, Lina a fost elementul pivot al acestei delegații, în premieră pentru Reșița și Banatul Montan. Alături de ei s-a aflat Grațian Migăilescu, fondatorul Urbanize Hub, Anton Golub, din partea companiei elvețiene Lykke, care ar putea asigura finanțarea pentru eventualele proiecte dezvoltate la Reșița. O parte din investitorii germani au plecat, nemaiputând să participe la conferința de presă, dar ideea ar fi, după cum a subliniat primarul Ioan Popa, că există posibilitatea ca nemții să producă mașini electrice la Reșița, în colaborare cu alte companii care deja dezvoltă afaceri aici. Mai mult, Lina are legături importante cu compania Tesla, aceasta fiind explicația pentru care s-a vehiculat în timpul vizitei investitorilor numele acestei firme avangardiste. Pe de altă parte, Zoetic propune un sistem de hidroagregate care pot funcționa pe principalele cursuri de apă, sisteme absolut prietenoase cu mediul, pentru că sunt flotabile și produc energie doar prin cinetica apei. Americanii nu au ascuns că au purtat discuții interesante cu Uzina Constructoare de Mașini din Reșița iar pentru autoturisme electrice s-ar putea construi o hală în actualul par industrial de pe Valea Țerovei. Deși investitorii au putut vedea din elicopter tot Banatul Montan, au fost însoțiți de primarii Robu și Falcă, precum și de președinți sau vicepreșesinti ai consiliilor județene ale celor două județe vecine, au vizitat și Porțile de Fier, americanii și-au exprimat intenția de a investi la Reșița. Mai mult, Lina Constantinovici, Rob Loughan și Avery Hong au promis că vor reveni în Banatul Montan la sfârșitul lui mai, ceea ce se poate constitui ca o speranță că, la un moment dat vor și investi aici.

Dar, chiar și dacă această vizită nu se va încheia cu nimic concret, este un semnal clar că Reșița ar putea reintra într-un circuit economic mondial, redesenată pentru industrii inovative. E destul să vină aici chiar și o companie, pentru ca, după ea să apară și altele și altele.

 

 

 

Daniel Botgros

Daniel Botgros

Ziarist profesionist din 1990. Activitate jurnalistică la publicaţiile Tinerii, Timpul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Sud-Vestul, Măsura, Ziua de Vest. Redactor la televiziunea Terra Sat, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Reşiţa, realizator de emisiuni la Banat TV. Activităţi în domeniul PR. Autor a patru volume, de proză, reportaj şi eseu și al unui volum de jurnalism. Studii de jurnalism şi comunicare.

Nici un comentariu pana acum.

Fii primul care lasă un comentariu.

Comentarii

%d blogeri au apreciat: