Un sfert de veac de administrație județeană, 25 de ani de ”democrație locală” Un sfert de veac de administrație județeană, 25 de ani de ”democrație locală”
Mai mult sau mai puțin eficient sau performant, mai mult sau mai puțin zguduit de lupte politice, Consiliul Județean Caraș-severin a împlinit marți 25... Un sfert de veac de administrație județeană, 25 de ani de ”democrație locală”

Mai mult sau mai puțin eficient sau performant, mai mult sau mai puțin zguduit de lupte politice, Consiliul Județean Caraș-severin a împlinit marți 25 de ani. O dată care atestă sau ar trebui să ateste maturitatea administrativă județeană, trecută și ea prin furcile caudine ale furtunilor politice, ale deciziilor centrale, care nu întotdeauna avantajează teritoriul. 25 de ani de când Consiliul Județean Caraș-Severin există și, potrivit unora, a dezvoltat județul, potrivit altora, l-a îngropat. Părerile, unghiurile, punctele de vedere sunt, ca de obicei, împărțite. La 11 aprilie 1992 apărea o instituție esențială pentru democrația locală, pentru descentralizarea actului administrativ și, până la urmă, a fondurilor. Consiliul Județean Caraș-Severin a fost condus în această perioadă de șase președinți și de mai mulți vicepreședinți, cu toții chemați marți în Sala Mare a Palatului Administrativ, pentru a celebra această dată aniversară, pentru a marca acel moment de acum 25 de ani, atunci când lucrurile, așa cum s-a spus, erau mai complicate, din punct de vedere legislativ dar poate mai interesante, vizavi de deschiderile pe care le presupunea epoca. Alături de foștii aleși, într-o întânire festivă prezidată de actualul președinte al CJ, Silviu Hurduzeu, s-a aflat și PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, precum și președinții și vicepreședinții celor două județe vecine, Timiș și Arad, Călin Dobra și, respectiv, Arghir Cionca dar și primari din județ și angajați cu vechi state de serviciu ai consiliului.

La începutul momentului aniversar, o scurtă istorie a acestei instituții a făcut-o Ovidiu Roșu, directorul Arhivelor Naționale Caransebeș, observând că forul județean s-a pliat, cum era firesc, pe vremurile politice și sociale ale timpului, apărând într-o perioadă efervescentă, care conținea și confuzie dar și multe partide, alături de multă presă. PS Lucian a făcut o legătură între spiritualitate și actul administrativ iar cei doi președinți de la Arad și Timiș au vorbit despre o dezvoltare comună a celor trei județe, în contextul Regiunii Vest dar și al unei posibile viitoare descentralizări.

Probabil însă că momentul cel mai interesant l-a constituit acela în care am putut asculta mărturiile foștilor președinți, cuvinte care au exprimat până la urmă parfumul ”epocilor” în care au condus instituția: cea mai lungă perioadă i-a aparținut lui Sorin Frunzăverde, cea mai scurtă lui Romeo Dumitrescu, care a condus fără vicepreședinți. Au fosr așadar, la conducerea forului administrativ, Gheorghe Pavel Bălan, primul președinte al CJ, care la început lucra cu câțiva angajați, confruntându-se cu omnipotența prefecturii, care nu vedea atunci cu ochi buni apariția consiliilor județene. A fost apoi Sorin Frunzăverde, Ilie Mustăcilă, Iosif Secășan și Silviu Hurduzeu. De altfel, în foaierul palatului Administrativ, toți cei șase vicepreședinți sunt acum imortalizați de maestrul Ioan Popa Popa s. Discursurile celor șase, limitate inițial la trei minute dar desigur, extinse apoi, au diferit ca și conținut sau timp. Ilie Mustăcilă a spus, plastic, că înainte lucrurile se mai rezolvau cu o răchie, nu ca acum, iar primarii erau mult mai atenți la nevoile și proiectele administrației județene. Vedeta incontestabilă a fost Sorin Frunzăverde, cel mai logeviv președinte al CJ și, probabil politicianul cel mai marcant al ultimilor ani din Banat. Discursul său a fost unul integrator al unor momente importante din istoria recentă a județului. Frunzăverde a observat, în plus, că atunci când se vorbește despre Caraș-Severin în relația cu Timișul sau Aradul, trebuie luată în calcul dezvoltarea județelor fără municipii. Aici, observă Sorin Frunzăverde, sunt avantajate cele două județe vecine, care au poli de dezvoltare în marile lor municpii.

În final, toți foștii președinți dar și cel actual. Au primit plachete, alături de foștii vicepreședinți, precum și cadouri din partea Episcopiei Caransebeșului, înmânate de Prea Sfinția Sa Lucian. Au primit diplome, de asemenea, și șase dintre angajații consiliului, care se află aici încă din 1992, de la apariția Consiliului județean.

 

 

 

Daniel Botgros

Daniel Botgros

Ziarist profesionist din 1990. Activitate jurnalistică la publicaţiile Tinerii, Timpul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Sud-Vestul, Măsura, Ziua de Vest. Redactor la televiziunea Terra Sat, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Reşiţa, realizator de emisiuni la Banat TV. Activităţi în domeniul PR. Autor a patru volume, de proză, reportaj şi eseu și al unui volum de jurnalism. Studii de jurnalism şi comunicare.

%d blogeri au apreciat: