Pages

Categories

Search

 


Despre frustrări

Dan Popoviciu
Scris de
12/02/2015
Opinie, Social
Nici un comentariu
Calitate:
O căutare în dicţionarul limbii române ne arată că frustrarea, din punct de vedere sociologic dar şi psihologic, este “o stare afectivă negativă, creată unui individ sau unui grup, atunci când o reacție orientată spre un scop este contrariată sau când aspirațiile cresc peste nivelul mijloacelor disponibile pentru realizarea lor; sentiment generat de această situație”. Un fel de fandaxie, dacă ar fi să ne întoarcem în timp.
Ce m-a trimis la dicţionar? O ştire citită chiar de dimineaţă. O fetiţă din minunata noastră ţară a participat la un concurs dedicat descoperirii de noi talente, show organizat de o televiziune, tot din minunata noastră ţară. Felul în care a interpretat o melodie a lăsat fără cuvinte publicul şi pe juraţi. Videoclipul a făcut milioane de vizualizări pe net, cu o sumedenie de comentarii extaziate. Fetiţa nu a prins însă, finala concursului! Să nu te adulmece un pervers sentiment de frustrare?
Doi funcţionari de stat, care se ocupau cu controale fiscale la firmele arondate instituţiei ai căror angajaţi erau, au fost trimişi în judecată pentru sume de bani primite de la unii dintre afacerişti în scopul iertării acestora de păcate. Doar unul cerea şi primea, dar împărţea cu celălalt, cel mai probabil pentru linişte. Primul a primit închisoare cu suspendare, celălalt cu executare!
Ofiţerii şi subofiţerii din Poliţie, mai exact cei de la furturi, pierd zile, nopţi la rând pentru a prinde infractorii. Îi găbjesc pe cei în cauză, le fac dosare şi îi predau justiţiei. Care, ca un bun samaritean, pe cei mai mulţi îi eliberează. Frustrare?
Copilul tău, elev, se bate la premiu cu odrasla unui individ mai cetăţean decât oricare alţii. Al tău, cam afon ce-i drept şi pe deasupra inamic cu combinaţiile rogvaivului, pierde an de an coroniţa. De ce? Aţi ghicit! Profesorii care nu-i pot refuza nimic baştanului îţi trântesc copilul nu pe bază de simţ estetic ci, pentru că nu face vocalize măcar ca Salam şi că, pe pânză, el vede apele mereu tulburi şi nu limpezi, aşa cum este şi cum cere programa şcolară. Vă vine să spuneţi, sănătos să fie! Da, dar nu amuşină frustrarea?
Închei cu apostrofarea unei tanti care, ea crede, a ajuns acum pe cai mari. Nişte lucrători în presă au scos pe piaţă un cotidian critic, critic rău! Mai ales cu ştabii de care depindea succesul material şi de societate al madamei. Care, într-o zi dă nas în nas cu unul dintre redactori: “Nu vă mai terminaţi tâmpeniile, băi frustraţilor?” Acuma, vă întreb pe voi: o fi fost de bine, o fi fost de rău, chestia aia cu frustrarea? Oricum, şefii ei au considerat că e de rău şi, din cauza frustrărilor (sic!) au pus umărul la dărâmarea şandramalei.

 

 

DP