PSD a câștigat alegerile dar a pierdut puterea! PSD a câștigat alegerile dar a pierdut puterea!
În această seară, PSD a dat înapoi! Nu, a făcut un SALT înapoi! Retragerea Ordonanţei reprezintă doar o primă cedare din multele care vor... PSD a câștigat alegerile dar a pierdut puterea!

În această seară, PSD a dat înapoi! Nu, a făcut un SALT înapoi! Retragerea Ordonanţei reprezintă doar o primă cedare din multele care vor urma! Prin acest lanţ nefiresc de cedări, programul de guvernare, care trebuia îndeplinit întocmai şi la timp!, a devenit doar un obiect de negociere! Asta numai dacă PSD va mai continua să guverneze şi nu ne îndreptăm spre alegeri anticipate!

Este ultimul text pe care îl mai scriu pe această temă. Nu am vrut să-l scriu astăzi, nici mîine, dar retragerea asta anunţată de liderul Liviu Dragnea, m-a înfuriat foarte! Şi reacţia „pieţei” care, prin diverse voci, disipate în mulţime (nu-i aşa, protestele sînt spontane, nu au un lider?!!!) anunţă că vor rămîne pe poziţie. Cum spuneam, miza este alta: programul economic anunţat de PSD care nu este pe placul INVESTITORILOR. Evident, ţările cu coaie, îşi apără capitalul investit şi „vanele” înfipte în economii terţe. De aici şi reacţia ambasadorilor cu acea scrisoare comună! De aici şi reacţia diverselor canale de comunicare. Un exemplu:

GLOBALSECURITY.ORG, un ONG alimentat de organizaţia condusă, la un moment dat, de Madeline Albricht, titra pe pagina de deschidere: ROMÂNIA LEGALIZEAZĂ CORUPŢIA. Asta după ce, zilele trecute, secţiunea WORLD INTELLIGENCE GUID publica articolul: A CLEAR AND PRESENT DANGER TO DEMOCRACY: THE NEW ROMANIAN SECURITY SERVICES ARE STILL WATCHING V G BALEANU – Un pericol clar LA DEMOCRAȚIE: noile servicii de SECURITATE din ROMANA – ARTICOL RETRAS DE PE SITE!

GLOBALSECURITY este apropiat de comunitatea internaţională de intelligence.

Miza este cu totul alta. Îmi asum să fiu făcut paranoic, nebun etc (FB este plin de „drăgălăşenii”!) dar am văzut destul de multe lucruri, departe de casă, ca să-mi dau seama cum funcţionează lumea în care trăim! Ilie Şerbănescu a avut dreptate: România este o colonie care nu face ce vrea ea, de capul ei, fără să se consulte cu „partenerii”, după cum spunea astăzi Cozmin Guşă! Miza o reprezintă relaţia PSD cu multinaţionalele! Iar graba şi lipsa de dibăcie a emiterii acestor ordonanţe constă în nevoia liderilor PSD de a se pune la adăpost de un viitor atac al „justiţiei” îndreptat împotriva celor ce vor lua măsuri punitive, dar NAŢIONALE! ABUZ ÎN SERVICIU? Probabil, dar în interes naţional!

Am să încerc să stau srîmb şi să încerc să judec, calm şi la rece, de ce nu Ordonanţele sînt miza.

Zilele trecute DNA atrăge atenția, referitor la proiectul ordonanței de urgență privind grațierile colective, că, „între infracțiunile grațiate se regăsesc abuzul în serviciu (sub toate formele sale) și infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție”; De asemenea, „În cazul evaziunii fiscale, sînt excluse de la graţiere doar cele mai simple forme de evaziune. Cele cu adevărat grave (art. 9 din L 241/2005) sînt grațiate în totalitate, ceea ce va avea un efect negativ pentru investigarea faptelor de corupție, pentru că multe persoane cercetate pentru infracțiuni de evaziune fiscală recunosc că banii erau, de fapt, pentru o mită. Dacă aceste persoane știu că nu vor mai fi trase la răspundere pentru evaziune fiscală, nu au nici un motiv să denunțe mita”.

„Toate persoanele condamnate care au peste 60 de ani sau un copil mai mic de 5 ani în întreținere vor fi grațiate pentru jumătate de pedeapsă, indiferent de gravitatea faptei săvîrșite (lista infracțiunilor excluse de la grațiere privește doar grațierea totală, nu și grațierea a jumătate din pedeapsă)”, mai arată DNA.

Cozmin Guşă spunea astăzi la postul de ştiri prezidenţial că „Lupta anti-corupţie în exces alungă proprietatea şi capitalul. Ea e bine să fie nu doar intra-politică”! Magistraţii vor judeca în următoarele ore „oportunitatea” acestor ordonanţe, pe constituţionalitatea cărora se va pronunţa şi CCR.

Magistrații nu au a se pronunța în legătură cu asemenea aspecte! Rolul lor constituțional este acela de a veghea la aplicarea legii iar nu de a o concepe, de a apăra ordinea de drept iar nu de a o proiecta. Un abuz menit să îi procure foloase necuvenite cu caracter nepatrimonial, constînd în simpatia “licuricilor tutelari” ai României, interesați în controlul liderilor politici naționali prin inculparea lor abuzivă. Pe o asemenea cale procurorii ajung să fie legiuitori şi ajung să impună linii politice în luarea deciziilor administrative fără a avea vreo legitimitate democratică.

Licuricii tutelari pe care KWI i-a informat grav: „Românii mei sînt în stradă”! Tot Cozmin Guşă spune că „liderii europeni nu au fost îngrijoraţi de ordonanţe ci de mesajul lui Iohannis” perceput astăzi ca singura opoziţie din România! Chiar aşa! PNL, PMP, UDMR şi USR stau la pîndă pentru că mulţi dintre liderii lor sînt de acord cu Ordonanţa 13! Iohannis, prin prezenţa la primul miting, a legitimat protestele! Aşa cum, prin prezenţa la mitinguri, în diferite oraşe, ale primarilor aleşi, mitingurile au primit un lider! Precum la Reşiţa! Prezenţa lui Ioan Popa nu putea să fie făcută în calitate de „simplu cetăţean”. Primarul Reşiţei NU ESTE UN SIMPLU CETĂŢEAN! El este PRIMARUL REŞIŢENILOR, persoană publică, şi lider al PNL! De altfel, singurul lucru bun din aceste mitinguri este că opoziţia începe să aibă lideri serioşi. Ioan Popa, Adrian Dacica şi Ioan Rusu sînt astăzi liderii de facto ai PNL Caraş-Severin! Aşa cum Iohannis este liderul opoziţiei şi al protestatarilor! Cei care au băgat bani grei în alegerea lui Iohannis acum vor fapte, nu vorbe! Acele entităţi au mizat pe forţa de seducţie a sasului şi au considerat că este o piesă de artilerie suficientă pentru a impune interesele DIVIDENDELOR cu 5%. România nu se poate decupla de la interesele comunităţii euro-atlantice! Sau ruseşti… De exemplu!… Este, deci, o colonie! Un teatru de operaţii în care miza este una economică prin căderea guvernului! Mai vedem…

Să mă întorc, tehnic, la abuzul în serviciu. Istoria recentă remarcă faptul că pe la mijlocul anilor 1980, la una dintre dezbaterile profesionale ale juriștilor din comerțul exterior, s-a ridicat problema dezincriminării „abuzului în serviciu”, la acea vreme o infracțiune „favorită” a regimului comnunist, oricînd aplicabilă „dușmanului de clasă”.

Motivele erau în principal trei:
1. Era o infracțiune care nu sancționa atît încălcarea legii cît decizii de oportunitate, care nu au cum fi evaluate de persoane din afara sferei de expertiză a acuzatului, și care nu pot fi judecate în afara contextului în care au fost luate;
2. Era o infracțiune care nu avea cum fi definită legal decît în termeni vagi și de aceea legea însăși deschidea calea unor abuzuri judiciare;
3. Era o infracțiune a cărei sancționare inhiba decizia și bloca activitatea celor care aveau nevoie de hotărîri curajoase și prompte.

După aproape 50 de ani, nimic nu s-a schimbat!

O faptă este infracțiune numai dacă este definită ca atare de legea penală, respectiva lege este de strictă interpretare, în materie penală, acolo unde sancțiunea – poena (pedeapsă) – aduce limitări severe libertăților individuale, legiuitorul neputînd apela la standarde nedeterminate și permite analogii spre a stabili ilegalitatea.

Prin urmare, din punctul de vedere al științei dreptului penal, abuzul nu poate fi orice activitate pe care niște magistrați o consideră „nepotrivită”, ci numai o decizie care încalcă prevederi legale precise și explicite. Este vorba despre încălcări care nu ar fi posibile dacă făptuitorul nu ar deține o anumită funcție, împreună cu puterile aferente ei. Mai este nevoie și ca devierea de la scopul licit să aibă loc prin nesocotirea cu rea credință a unor prevederi legale exprese. Dacă greşesc, îl rog pe amicul Codrin Cârdu să mă corecteze!

Rezolvarea ei reclamă decizia politică bazată pe o judecată politică! Însă, după ce ai otrăvit mințile mulțimii spunînd că toți politicienii sau toți marii investitori români sînt hoți și că de aceea nu este un păcat să furi de la politicieni și oameni de afaceri, poți lesne agita spiritele amăgind masele că prin aducerea activității DNA în parametri constituționali sau în orice caz raționali, detestaţii politicieni ai PSD şi oamenii de afaceri autohtoni, apropiaţi lor, vor scăpa de ochiul vigilent al procurorilor…

Oricum ai da-o, Sorin Roşca Stănescu are dreptate atunci cînd scrie despre lovitura de stat în 10 paşi:

1. Alianța PSD+ALDE cîștigă alegerile, dar nu își poate instala un Guvern decît după aproape o luna, din cauza opoziției președintelui.
2. Sub pretextul unor acte normative care, chipurile, atacă statul de drept, președintele Klaus Ioahannis cheamă lumea în stradă și participă la prima manifestație.
3. Partidele din opoziție și președintele Klaus Iohannis stimulează, zi de zi, demonstrații din ce în ce mai puternice, la care participă și un mare număr de cetățeni de bună-credință, dar ignoranți.
4. Președintele Klaus Iohannis îi contactează pe reprezentanții partenerilor euroatlantici ai României și îi convinge că Guvernul a declanșat o bătălie pentru oprirea luptei împotriva corupției. Aceștia dau declarații care stimulează și mai mult manifestațiile publice.
5. În Camera Deputaților și Senat, opoziția abandonează parțial lupta parlamentară, declanșînd manifestații directe și violente.
6. DNA declanșează o anchetă împotriva tuturor reprezentanților Executivului și a colaboratorilor acestora care au contribuit la elaborarea proiectelor de legi penale.
7. Ancheta in rem se transformă în anchetă in personam, iar premierul României devine suspect, învinuit și apoi inculpat.
8. Președintele Klaus Iohannis îl suspendă conform Constituției, astfel încît încep negocierile pentru formarea unui nou Guvern.
9. Alianța PSD+ALDE este fracturată sub presiunea sistemului și a partidelor de opoziție.
10. Actuala putere cedează în favoarea unei noi construcții guvernamentale, nășită de președintele Klaus Iohannis.

După uriaşul pas înapoi făcut astăzi de PSD, orice este posibil, mai ales că de ce se întîmplă astăzi în ţară profită cei care vor să destabilizeze România!

Am început cu GLOBALSECURITY.ORG şi am să închei cu Avram Noam Chomsky, lingvist, filosof, om de știință, dar și un comentator politic din Statele Unite ale Americii, teoretician al anarhismului, apropiat al organizaţiei amintite.

Noam Chomsky, în varsta de 88 de ani, într-un interviu acordat în 2015 postului de televiziune Euronews pe tema terorismului şi a viitorului Europei spunea că Statele Unite sînt principalul stat terorist,alături de Israel,  iar Europa i se supune fiind prea laşă pentru a adopta o poziţie independentă. Chomsky considera, de asemenea, că politicile preşedintelui rus, Vladimir Putin, sînt de înţeles. „Ideea că Ukraina ar putea adera la o alianţă militară occidentală ar fi inacceptabilă pentru orice lider rus. Aceasta datează din anii 1990, cînd s-a destrămat Uniunea Sovietică. S-a pus problema ce se va întîmpla cu NATO. Atunci (Mihail) Gorbaciov a fost de acord să permită reunificarea Germaniei şi aderarea la NATO. A fost o concesie remarcabilă dar cu un quid pro quo: ca NATO să nu se extindă niciun centimetru în est. Aceasta a fost fraza folosită”, a declarat el.

Într-o astfel de paradigmă conflictuală, fiecare „colonie” europeană este importantă! Iar România este cloşca cu puii de aur! De la Pietroasa!

Chomsky a scris şi cele 10 strategii de manipulare, care acum se potrivesc perfect situaţiei explozive din România, ambele tabere folosind aceste mijloace la maximum, atît guvernanţii, cît şi KWI împreună cu sateliţii gen Monica Macovei:

1. Poporul trebuie să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decît cu problemele lui adevărate

2. Poporul trebuie să perceapă conducătorii drept salvatori ai naţiunii (amintiţi-vă de bannerele cu KWI alături de Carol!)

3. Poporul trebuie să aibă o gîndire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte

4. Poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor

5. Poporul trebuie obişnuit cu satisfacţii ieftine, care să-i ocupe timpul şi să-l demotiveze în atingerea unor idealuri superioare

6. Poporul nu trebuie să aiba acces la mijloace de informare completă, exactă, corectă şi obiectivă

7. Poporului trebuie să-i fie indus spiritul turmei

8. Poporul nu trebuie să creadă în existenţa strategiilor şi mijloacelor oficiale de manipulare (zeci de mesaje pe FB care mă întrebau: tu chiar crezi asta???)

Ordinea de drept nu se reduce la dreptul penal. Libertatea trebuie să treacă înaintea represiunii iar apărarea ordinii pe cît posibil fără restrîngerea libertății este superioară apărării prin teroarea forței. Din păcate, nu cred că mai este posibil! Orice va încerca PSD-ul, începînd de astăzi, va fi negociabil! Inclusiv STAREA DE BINE a naţiunii! PSD-ul a pierdut puterea!

mb

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: