La Zorlențu Mare tradițiile renasc din solidaritate La Zorlențu Mare tradițiile renasc din solidaritate
În prag de iarnă, Pogănișul șerpuiește prin valea sa, azvîrlind în mal, într-o cadență rară bucăți de gheață fină, ce te fac să crezi... La Zorlențu Mare tradițiile renasc din solidaritate

În prag de iarnă, Pogănișul șerpuiește prin valea sa, azvîrlind în mal, într-o cadență rară bucăți de gheață fină, ce te fac să crezi că valea asta este raiul pe pământ, născând imagini feerice în amonte și aval. Zorlențul este creația, imaginația, locul unde se revarsă frumosul, sau, într-o zicere, însuși satul bănățean. Pe o structură geografică de vis, bănățeanul de pe Valea Pogănișului a creat, pentru sufletul și ochiul lui, cele mai frumoase dansuri populare, de la doiul accelerat și plin de vigoare la hora lină precum apa Pogănișului. Un timp tradiția, dragul pentru dansul popular a fost transmis copiilor prin ansamblurile locale, prin Ruga din Banat sau Jocurile Sărbătorilor de Iarnă, dar tranziția, lipsa de implicare a comunității locale, ineficeința administrativă și școlară, sunt elementele negative ce au condus la încetinirea transmiterii tradițiilor și dansurilor populare către generațiile tinere.

Un alt element negativ ce a străbătut societatea românească post-revoluție și chiar nu știm de ce, a creat un câmp al răului pentru unii dintre noi, sentimentul de umanitate, caritatea ca și atitudine, aproape dispărând din cotidianul nostru. Dar într-o lume a indiferenței se mai găsesc și oameni de inițiativă, oameni care vor să ajute, da mai există umanitate, da mai există și primari care se gândesc și la semenii lor și nu numai la buzunarul propriu.

În comuna cărășeană Zorlențul Mare, un înger de copil este greu încercat de o boală ce necesită tratament în străinătate, iar cum tratamentul implică și o latură pecuniară, trebuia trezit în oameni sentimentul umanității prin deschiderea actelor de caritate, fapt împlinit la Zorlențu Mare prin implicarea omului Martin Cornea, primarul de la Zorlențu Mare, care în Ajunul Crăciunului a organizat un eveniment caritabil pliat exact pe Jocul de Crăciun, manifestare culturală ce a lipsit o lungă perioadă de timp din satul bănățean. Nu credem că este ceva mai omenesc decât să dai o speranță părinților în Ajunul Crăciunului.

Și dacă o faptă bună trebuie încununată cu una la fel de bună, trebuie să arătăm că, tot în prag de sărbători, a fost inițiată constituirea Ansamblului de Dansuri Populare la Zorlențu Mare, sub coordonarea cunoscutului instructor Petrică Bagiu, lucru ce trebuie să reprezinte punctul de plecare pentru fiecare comunitate locală, deoarece numai așa putem transmite istoria,dansul, tradiția, urmașilor noștri, iar cel mai elocvent citat în acest sens a fost scris de Nicolae Iorga: ”Un popor care nu îşi cunoaşte istoria este ca un copil care nu îşi cunoaşte părinţii.”

dm

 

Miloș Dan

Miloș Dan

Absolvent al Facultății de Drept București, promoția 1995, consilier juridic la Direcția de Sănătate Publică a Județului Caraș-Severin. Activitate publicistică și de analiză.

%d blogeri au apreciat: