Curentul naționalist – între extremism și valorile creștine românești Curentul naționalist – între extremism și valorile creștine românești
În orașul libertății românilor, în orașul florilor, în orașul culturii europene, ”Timișoara,, în data de 26 ianuarie 1869 politicienii bănățeni s-au adunat  hotărând înființarea... Curentul naționalist – între extremism și valorile creștine românești

În orașul libertății românilor, în orașul florilor, în orașul culturii europene, ”Timișoara,, în data de 26 ianuarie 1869 politicienii bănățeni s-au adunat  hotărând înființarea Partidului Național Român din Banat și Ungaria. În ”fruncea” noului partid a fost ales Alexandru Mocioni, român care a înțeles că Banatul și Transilvania sunt corp al românismului, fapt ce a determinat politicienii români bănățeni și ardeleni să-și unească forțele  înființând Partidul Național Român din Transilvania. În zilele de 23 și 24 februarie 1869 la Miercurea Sibiului   s-a ținut o  Conferință Națională a politicienilor de frunte din Banat și Transilvania, în urma căreia a luat ființă sub conducerea lui Ilie Măcelariu ,, Partidul Național Român,, formațiune politică ce a adoptat tactica luptei naționale echilibrate, fără includerea elementelor de forță, violență sau destructrare statală. Cu toate că partidul nou înființat a ales pasivitatea electorală datorită imperativității legilor din Imperiul Austro-Ungar pe segmentul naționalității, în tot mai multe colectivități din Banat și Transilvania a renăscut curentul pașoptist național român. În timp curentul național de la o ideologie necesară, a suferit trasnsformări cu diferite conotații de multe ori lâsând mesajul unic al românismului în spate, făcând loc unor mesaje neacceptate de curentul pur național român.

Plecând de la identificarea în timp a curentul naționalist român, constat că odată cu crearea unui nou curent mondial și anume trumpismul ca și curent antisistem (deși mă îndoiesc că este un curent antisistem, cât mai degrabă un curent electoral câștigător), tot mai mult și mă îngrijorează,  începe să se audă naționalismul radical ca o tendință europeană a mișcărilor de reafirmare a identității naționale într-un nou context socio economic plecat de la extinderea migrației islamiste. Datorită exacerbării extremismului în țările occidentale europene, pe fondul crizei imigranților islamiști, curentul ultranaționalist câștigă tot mai mult teren, cu toate că România nu este inclusă pe ruta imigraționistă Orient – Europa de Vest. Ca o consecință a acestor mișcări imigraționiste au început să se dezvolte curente ultranaționaliste care nu sunt axate unilateral imigraționalismului islamist, ci mai degrabă  acestea se dezvoltă îngrijorător pe diferite paliere de la rasism la etnii sau chiar religie.

În Europa centrală curentul ultranaționalist cu precădere în Ungaria și Cehia a atins latura construcției europene, ulterior preluând și curentul desprins din imigraționalismul islamist. Tendința europeană actuală pe tronsonul imigrației islamiste  conduce probabil, ca în viitorul apropiat să asistăm la unele mișcări de reafirmare a identităților naționale, dar eu cred că aceste mișcări naționaliste vor atrage un segment populațional restrâns, pentru simplul fapt că Uniunea Europeană ca și construcție politică, economică,  statală, etc,  la ora actuală reprezintă cel mai de succes model de colaborare interstatală, economică, culturală, a diferitelor popoare europene. Nu cred că în România curentul ultranaționalist va fi de succes, cu toate că achiesez în totalitate la curentul național român care ideologic este total altceva, curentului ultranaționalist presărat cu elemente antieuropene, xenofobe, rasiste. Deși întâlnim tot mai des  mesaje ultranaționaliste cum ar fi   ,, Ne apărăm de Bruxelles,,  sau ,, Suntem o piață de desfacere a Europei,, și cu toate că  o anumită parte a populației se apleacă asupra unor astfel de mesaje, românii prin structura lor sunt  toleranți, cu deschidere europeană neîntâlnită la nici un popor estic european, fapt ce închide deocamandată în România robinetul intoleranței, antieuropenismului etc.. Pe structura genetică a poporului român privind  toleranța,  poporul român încă de la formare a îmbrățișat valorile creștine, credința fiind izvorul nesecat de unde plecau și se întorceau românii. Credința creștină a fost ancora speranței, iar iubirea față de Dumnezeu și Domnul Isus Cristos, au ținut calea dreaptă a românilor în toată istoria lor.

Valorile creștine cum sunt credința, sfințenia, iubirea de Dumnezeu, dreptatea, pacea, spreanța, au făcut ca românii să nu cadă în latura xenofobiei, răului, antisemitismului etc.
Plecând de la cele două valori umane, toleranța și credința, preponderent specifice poporului român, opinez că ultranaționalismul ca și curent doctrinar nu poate avea succes în România .

La nivel regional și aici fac referire directă la Banat, curentul ultranaționalist a fost tot timpul izolat nefiind frecventabil pentru simplul fapt că în această zonă în toate timpurile a existat o bună înțelegere interetnică.

Dan Miloș

 

eCronica

eCronica

%d blogeri au apreciat: