Cine și-a luat țara înapoi? Cine și-a luat țara înapoi?
O declaraţie face turul televizunilor de cîteva zile. Victor Ponta a spus că în România se pregăteau proteste de amploare şi incendieri de instituţii,... Cine și-a luat țara înapoi?
O declaraţie face turul televizunilor de cîteva zile. Victor Ponta a spus că în România se pregăteau proteste de amploare şi incendieri de instituţii, pe modelul revoltei din Ucraina, care au dus la căderea preşedintelui antieuropean şi prorus Victor Ianukovici. Întrebat dacă cel care i-a prezentat aceste informaţii a fost fostul ministrul de Interne şi vicepremierul Gabriel Oprea, Ponta a confirmat. Fostul lider PSD a invocat din nou argumentul că el a fost dat jos de la putere în urma tragediei din clubul Colectiv la insistenţele preşedintelui Klaus Iohannis. Ieri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a confirmat acestă teorie.
Dacă e aşa, procedura nu este nouă!
România a fost adusă în prag de colaps şi suntem datori pe viaţă finanţelor internaţionale. Aceasta a fost politica de stat DELIBERATĂ a regimului Băsescu, plata pentru aducerea la putere, cu forţa, în bătălia cu Adrian Năstase. Vă mai amintiţi cum striga la microfon, cu venele umflate, la gât, că Adrian Năstase a furat alegerile? Vă amintiţi că ameninţa că dacă nu va fi desemnat câştigător, Bucureştiul se va transforma într-un nou Kiev? Sute de milioane de dolari erau pregătite, în buzunarele ONG-urile afiliate Soros, să scoată lumea în stradă!
În zilele de 1-5 decembrie 2009 tineri străini, aduşi la studii gratuite în România, au ieşit în stradă, împreună cu GDS, au facut acţiuni de protest în toate oraşele mari din România pentru susţinerea lui Băsescu. George Sörös este cel care a contribuit, prin mişcarea “revoluţia portocalie”, la schimbările politice din Ukraina, Georgia şi instaurarea Regimului Băsescu în România! Pentru această reuşită, Soros şi-a „făcut mîna” cu sîrbii de la OTPOR care l-au îndepărtat de la putere pe Slobodan Miloşevici, care au instruit, ulterior, activişti din toate ţările revoluţiilor portocalii! Şi „Mişcarea din 6 aprilie“, vîrful de lance al revoluţiei egiptene, a fost pregătită de OTPOR. Centrul pentru Acţiuni şi Strategii Non-violente Aplicate (CANVAS), cu sediul la Belgrad, este fundaţia unde lucrează mulţi veterani ai OTPOR. CANVAS este finanţat, printre alţii, de fundaţia Freedom House a lui George Soros şi de Institutul Internaţional Republican, care are sediul în biroul lui John McCain, fostul candidat la preşedinţia SUA, din 2008. Despre CANVAS, presa internaţională a scris că s-a implicat în majoritatea „revoluţiilor colorate” din fostul spaţiu sovietic, de la „Revoluţia trandafirilor” din Georgia, în 2003, la cea „Portocalie” din Ukraina, în 2004, şi pînă la cea a „Lalelelor” din Kîrkîzstan, în 2005.
În Ucraina, organizaţia studenţească PORA a fost constituită după modelul organizaţiei studenţilor sîrbi, OTPOR, şi finanţată de Richard Miles, fost ambasador la Belgrad, Tblisi şi… Kiev, şi George Soros, prin intermediul lui „National Endowment for Democracy” (NED), a lui „Open Society”, USAID etc. Înainte de a ajunge la putere în Georgia, lui Mihail Saakasvili i-a fost finanţată, de către ambasadorul Miles, o călătorie la Belgrad, în scop de „documentare” asupra modelului sîrb OTPOR. Apoi, în vara lui 2003, sîrbii din OTPOR i-au antrenat pe cei din PORA în vederea acţiunilor politice de la sfîrşitul anului. Conform presei din Marea Britanie, în Ucraina, „Open Society” (Soros), NED, USAID şi „Carnegie Endowment” au fost adînc implicate în „schimbarea de regim”. Ziarele britanice au semnalat şi faptul ca exit-poll-urile, care l-au dat imediat cîştigător pe Iuscenko, erau elaborate de persoane pregătite în Statele Unite şi plătite de organizaţia „Freedom House”. Cei 1000 de observatori antrenaţi de „Freedom House” l-au declarat pe Iuscenko cîştigător, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, cu un avans de 11% faţă de contracandidatul Ianukovici (susţinut de Moscova). Organizatia „Freedom House” este condusă de nimeni altul decît de amiralul James Woolsey, fost director al CIA.
„Revoluţiile” spontane, din Nordul Africii seamănă ca două picături de apă cu cele organizate prin 1989, sau cu cele „portocalii”. Dacă priviţi atent imaginile televizate de atunci, nu puteţi să nu remarcaţi „grupuri tip” de revoluţionari, deplasări „haotice” de mase extrem de bine coordonate, lideri „spontani” care dau şi primesc indicaţii la telefon, în grupuri de 10-12 oameni etc. Mărturisesc că tare aş vrea să am informaţii „din interiorul” fenomenului. În lipsă de ele, mă mulţumesc şi cu cele provenite exclusiv din surse deschise, adică din surse publice, cu acces nereglementat, fie ele oficiale sau nu, jurnale de ştiri, rapoarte şi literatură de specialitate. Corect prelucrate, aceste informaţii pot fi valoroase. Potrivit specialiştilor, culegerea de informaţii din surese deschise este potrivită, în special, pentru combaterea ameninţărilor asimetrice deoarece: multe dintre operaţiunile acestora sînt pregătite în arii geografice care nu sînt acoperite de surse secrete şi sînt ieftine, legale şi etice!
Protestele în masă care au condus la izbucnirea revoluţiilor colorate au mai multe elemente comune. Au fost bine organizate, avînd în centrul lor grupuri de tineri. Mişcările Kmara în Georgia şi Pora în Ucraina au jucat un rol important în politizarea şi mobilizarea generaţiei tinere, încurajînd-o să îşi susţină drepturile.
„Organizaţiile Non-Guvernamentale” (ONG) au apărut la începutul anilor ’80, prin „privatizarea” unor activităţi specifice CIA. Fondatorul lui „National Endowment for Democracy”, Allen Wistein – un ONG binecunoscut – spunea: „Facem o mulţime de lucruri, pe care acum 25 de ani le făcea CIA.” Ideea a fost foarte bună. Prin „privatizarea” unor activităţi CIA, SUA impiedicau astfel adversarii să o critice pentru „amestec în treburi interne”. Aşa au apărut „Freedom House” (director James Woolley, fost director CIA), „National Democratic Insitute” (condus de fostul secretar de Stat, Madeleine Albright), „Open Society Institute” (patronata şi finanţată de George Soros). Metodele lui Soros sînt dezvăluite în „Washington Post” din 22 septembrie 1991. Ceea ce ridică, cel puţin, o problemă de „incompatibilitate”! În afară de bursele oferite unor oameni care au devenit, ulterior, consilieri prezidenţiali, miniştri, europarlamentari sau şefi de servicii secrete externe (ce stupid!), în România, Soros s-a mai ocupat şi de elaborarea şi tipărirea manualelor şcolare alternative, care au bulversat învăţămîntul de azi! ONG-urile militează pentru scopuri bine determinate, urmărind să influenţeze indirect deciziile actorilor statali sau ale organizaţiilor interna­ţionale…
În lucrarea sa, „Breaking the Real Axil of Devil: How to Oust the World ’s Last Dictators by 2025”, M. Palmer descrie 25 de condiţii prin realizarea cărora s-ar asigura schimbarea radicală a regimurilor nedemocratice (înlăturarea dictatorilor) într-un stat. Printre acestea menţionez:
– înfiinţarea unor ONG-uri locale (în domeniul apărării drepturilor omului, pacificatoare, de tineret, studenţeşti) cu persoane ce împărtăşesc valorile liberale şi viziuni pro-occidentale; – desfăşurarea de către mass-media occidentală a unei campanii de propagandă a legitimităţii grupurilor şi organizaţiilor în opoziţie regimului politic şi crearea imaginii lor drept adevăraţi reprezentanţi ai poporului; – „înaintarea” în ONU, Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei şi alte organizaţii internaţionale a unor rezoluţii, care condamnă „încălcarea drepturilor omului”, „constrîngerea libertăţii presei” de către guvernare etc. în statul în care urmează să fie organizată ulterior „revoluţia democratică”; – antrenarea (training) grupurilor de opoziţie şi din cadrul societăţii civile în scopul organizării şi desfăşurării unor acţiuni stradale „neviolente”: manifestaţii, mitinguri, blocarea accesului la instituţiile publice ş. a.;
Palmer prezintă şi Strategiile de organizare, între care „Strategia Uncontrollable Urban Unrest”, adică, organizarea unor dezordini în masă care nu pot fi controlate de către forţele de ordine. Miza acestei strategii este numărul mare de participanţi la protestele paşnice, ca o forţă capabilă să paralizeze funcţionarea regimului politic. Toate Revoluţiile Portocalii, se desfăşoară conform unor scenarii de bază: 1. Non-violenţa iniţială. Condiţia esenţială în pregătirea şi realizarea paşnică schimbării regimului politic. Mediatizarea publică a unor idei referitor la „neaplicarea violenţei” structurilor de forţă faţă de protestatari. 2. Nesupunerea civică. Asigurarea unei presiuni masive asupra organelor de decizie la diferite niveluri. Formele de presiuni: mitinguri, greve, greva foamei, blocarea liniilor de comunicaţii şi a căilor de transport, a instituţiilor publice, etc. în scopul paralizării activităţii organelor de stat. 3. Provocarea structurilor de forţă în aplicarea violenţei. Declarînd manifestaţia drept paşnică, organizatorii protestelor vor folosi practica învinuirii de aplicare a „violenţei nemotivate” de către organele de securitate faţă de propriul popor. Mediatizarea existenţei unui număr de răniţi şi morţi din rîndurile protestatarilor va avea un efect psihologic asupra conştiinţei de solidarizare în interiorul ţării şi în exterior, majorînd numărul adepţilor în lupta cu regimul. 4. Agresivitatea etnică. Elementul tipic al revoluţiilor colorate! 5. Crearea unor ştiri bombă.
În acest context, tragedia de la Colectiv poate fi citită şi în altă cheie… Stenogramele ataşate dosarului făcut de către DNA lui Ştefan Enache, colonel al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) comunică acest fapt halucinant că ar fi existat interese pentru a stîrni focul devastator de la clubul Colectiv.
Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: