Povestea nespectaculoasă a milioane de români din diaspora Povestea nespectaculoasă a milioane de români din diaspora
Am avut ocazia, vara trecută, să particip, împreună cu câţiva colegi şi doi profesori coordonatori, la o şcoală de vară pe tema dezvoltării participative... Povestea nespectaculoasă a milioane de români din diaspora

Am avut ocazia, vara trecută, să particip, împreună cu câţiva colegi şi doi profesori coordonatori, la o şcoală de vară pe tema dezvoltării participative ce s-a desfăşurat în Castellon, un orăşel cochet din estul Spaniei, aflat la 60 de km de Valencia. Concret, spaţiul nostru de “joacă” era un cartier mărginaş al urbei, populat, evident, de categorii sociale vulnerabile. Sarcina noastră era ca, la final, să realizăm un filmuleţ de impact ce va capta fidel atât aspiraţiile cât şi dificultăţile multidimensionale cu care se confruntă cei din cartier. Indiscutabil, interesantă provocare, însă curiozitatea mea se bifurca între tematica proiectului şi situaţia românilor din Castellon. Mi se spusese, nu în cele mai calde tonuri, că oraşul în care voi urma să poposesc e plin ochi de celebrii noştri căpşunari. Adăugând aici paleta de invective ce-mi izbeşte timpanul sau retina ori de câte ori se face referire la compatrioţii noştri plecaţi la muncă în străinătate, nici nu ştiam la ce să mă aştept. În armonie cu stereotipurile, probabil la bulevarde de coji de seminţe, săbii, răgete, fuste colorate, beamveuri şi un sentiment general de dezgust faţă de propria-mi naţie.

            Proaspăt aterizaţi în oraşul ce urma să ne fie gazdă pentru următoarele două săptămâni, am decis să servim cina într-un local drăguţ, aflat în imediata apropiere a hotelului în care am fost cazaţi. Auzindu-ne sporovăind, chelneriţa ne întâmpină cu un “Salut! Ce vă aduc?”ştrengăresc şi prietenos. Cel puţin un lucru devenise evident încă de la început: chiar erau o sumedenie de români aici! De altfel, şi alţi doi clienţi ai localului erau tot români. Într-o română legănată abrupt de către alertul accent spaniol (sau castelan, aşa cum urma să aflu că se numeşte dialectul vorbit în regiunea respectivă), cei doi ne-au mărturisit că se află în Spania de 15, respectiv 8 ani, dar că se simt de-o viaţă acolo, nemaiavând nicio dorinţă de-a se întoarce acasă. Atunci aveam să aflăm şi nişte cifre aproape neverosimile: din totalul de aproximativ 180.000 de locuitori, în jur de 40.000 sunt români. Iar aceştia sunt doar cei ce se află acolo cu forme legale. În plus, înainte de criză, numărul românilor bătea spre 70.000.

            Puzderia de români avea să devină extrem de limpede pe măsură ce zilele petrecute pe malul Mediteranei se scurgeau. Pe stradă, la plajă, la universitatea din localitate (da, şi acolo), în autobuz, la hotel, peste tot ne-am intersectat cu concetăţeni. De la taximetristul afabil dar cam rasist, la recepţionerul ce suferea la înfrângerile antologice ale Furiei Roja la Campionatul Mondial, până la bătrânelele binevoitoare din parc, toţi erau în căutarea unui trai mai aşezat.

            Ce m-a frapat cel mai tare? Lipsa oricărui lucru care să mă frapeze. Aşa-i că nu prea există pe la noi povestea asta? De ce ar şi interesa până la urmă ceva ce nu şochează? Realitatea are, însă, de cele mai multe ori, prea puţine valenţe de breaking news. Cu toată invazia de români, incredibil, dar oraşul nu e o ruină. Dimpotrivă. Se spune că e teribil de simplu să depistezi un român în străinătate chiar dacă nu-l auzi vorbind. Carevasăzică, ar fi ceva în privirea lor, în mersul lor sau în stilul vestimentar. Ei, tocmai că acest sentiment mi-a fost foarte străin pe toată perioada şederii. Anii grei de când locuiesc acolo, elementele comune de cultură şi limbă i-au ajutat pe majoritatea să se integreze armonios. Oameni cumpătaţi, muncitori, politicoşi, aceasta a fost imaginea de ansamblu cu care am rămas. De altfel, nu am simţit că ar exista vreo tensiune de amploare între spanioli şi ai noştri. Este o imagine ce contrastează violent cu tot ce ne-au învăţat ştirile alarmiste din ţara lui breaking news.

            Iată că nu există doar pungaşii, de anumite etnii, care, citez, ne fac de râs prin Europa sau armatele de tinere genii de la Microsoft, care, chipurile, ne fac tare mândri să fim români (de parcă am avea noi, personal, vreun merit pentru ascensiunea acestora!). Există, aşadar, şi această categorie de români. Cei care nu sunt material de ştiri senzaţionaliste şi care muncesc în linişte şi cu mult sârg pe tot mapamondul. Desigur că uscăturile pădurilor noastre îngroaşă accesările articolelor, dar nu aceştia sunt regula, nici pe departe. E drept, mă doare profund că atâţia oameni sunt nevoiţi să-şi abandoneze propriii bătrâni, propriii părinţi pentru a îngriji bătrânii altora. Talentele şi năzuinţele a nenumărate persoane sunt carotate de către un sistem economic şi social virusat. UE, deşi face pe victima prin vocea partidelor de extremă dreaptă, profită din plin de mâna de lucru ieftină şi inepuizabilă ce provine din colţul nostru de lume. Nu glorific, deci, acest exod, însă apreciez şi mă încumet să documentez demnitatea şi tihna în care mulţi dintre aceşti oameni îşi duc existenţa.

            Nu-mi va fi ruşine niciodată cu cei care nu de drag sau din comoditate pleacă de acasă şi se lansează pe o orbită rece şi dură. Totul cu speranţa că poate copiii lor nu vor fi nevoiţi să plece niciunde. Mi-e, însă, teribil de jenă că trăiesc într-o ţară în care cei mai răutăcioşi şi caustici critici ai românilor sunt tot românii.

Foto: Vlad Botgros

vb

Vlad Botgros

Vlad Botgros

Doctorand în științe politice în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Licențiat în relații internaționale și masterat în dezvoltare internațională. Colaborare pe politică externă cu Centrul pentru Promovarea Culturii de Securitate. Articole științifice publicate în Political Studies Forum. .Apariții în diverse reviste literare și antologii de poezie naționale și internaționale. Activități de copywriting și proofreading. Arii de interes: ideologii politice, post-modernism/post-structuralism, analiză de discurs, studii culturale, teorie critică.

%d blogeri au apreciat: