Cică azi e Ziua Presei! Cică azi e Ziua Presei!
Cică azi e Ziua Presei! Cică azi ar trebui să ne spunem „La mulţi ani”! Cică azi ar trebui să ne amintim frumos şi... Cică azi e Ziua Presei!
Cică azi e Ziua Presei! Cică azi ar trebui să ne spunem „La mulţi ani”! Cică azi ar trebui să ne amintim frumos şi de jurnaliştii şi lucrătorii media care au murit PENTRU CĂ ÎŞI FĂCEAU CURAJOS MESERIA! Ziua de 3 Mai ne prilejuieşte posibilitatea de informare a „opiniei publice” în legătură cu violarea dreptului la libertatea de expresie, precum şi comemorarea curajului şi a profesionalismului jurnaliştilor ucişi, răniţi sau încarceraţi, în timpul exercitării profesiei.
Este esențial pentru democrație ca media să-și îndeplinească misiunea de a-i monitoriza și critica pe cei aflați la putere. În îndeplinirea acestui rol de câine de pază, media trebuie să beneficieze pe deplin de garanțiile din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, în limitele pe care aceasta le stabilește. Cu toate acestea, în ultimii ani s-a constatat o creștere accentuată a numărului de procese și de acordări de despăgubiri excesive, adesea depășind de cinci ori amenzile aplicate în baza codului penal. Exemple, avem destule şi aici, în judeţul acesta ascuns între faldurile timpului. De la Nicolae Sârbu, cu al său „fă, leliţă judecătoreasă”, mârtanul în călduri, Ioan Birta – consul onorific al Croaţiei care apăra crimele împotriva sârbilor, la cazul Mura, Argument vs SF şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Express de Banat vs directoraş! Informaţii vin tot din sfera justiţiei care spune că un jurnalist „băgăcios şi obraznic”, Sergiu Taban, a lezat onoarea unei managerese!
Libertatea presei s-a deteriorat în toate regiunile lumii în 2015, conform RSF. Politizarea excesivă a mediei, mecanismele de finanțare corupte, politicile editoriale subordonate intereselor patronatului și infiltrarea de presupuși agenți ai serviciilor secrete au avut ca impact transformarea media în instrumente de propagandă politică, lucru vizibil mai ales în anii electorali, inclusiv în 2014, menționează raportul RSF publicat pe site-ul său oficial. Anul trecut, România s-a situat pe locul 52.
În România, conform unui raport mai vechi al FreeEx, dar extrem de actual, referitor la libertatea presei, presa relatează dezechilibrat şi partizan şi a dispărut conţinutul relevant şi verificabil, publicul fiind sufocat de „jurnalismul isteric şi de opinie”. De la începutul crizei economice au fost concediaţi 6.000 de angajaţi din mass-media (jurnalişti şi personal tehnic) şi peste 60 de ziare au fost închise! Adevărul este că sîntem prea mulţi ziarişti. Am avut toţi de lucru? Sau doar un servici? Eram utili publicului, sau doar utilizabili? Celor frămîntaţi de deontologie le atrag atenţia că m-am inclus şi eu în această analiză. În lunile din urmă am întîlnit mulţi reporteri de valoare rămaşi pe drumuri. Au produs toată viaţa lor ştiri. Ştiri care au dat valoare ziarelor unde lucrau, dar în care se publicau poate, şi porcării. Mulţi sînt categoric mai buni decît majoritatea celor ce şi-au păstrat locurile de muncă.
Ce să înţeleg eu, ca jurnalist, de aici? Că singura mea „libertate” este aceea de a lucra pentru un mogul sau altul, pentru o culoare politică sau alta, pentru un grup de interese sau altul, pentru un escroc sau altul, pentru o familie sau alta plătită din banii publici? Că pot să aleg, „liber” dacă transmit ca un papagal o informaţie, sau dacă „sufoc” gândind liber şi personal cu comentariile mele? Că mă priveşte cum hotărăsc să-mi gestionez viaţa şi sursa de venit dacă mă încăpăţânez să prefer subiecte serioase – anoste şi „neinteresante” (sau „periculoase”!), în loc să mă alătur voios campaniilor imbecile din toate mediile: „eu merg pe jos 30 de minute în fiecare zi”, „eu nu rup florile”, eu nu trag mâţa de coadă etc! Să înţeleg că în loc să-mi fie un model nu numai de profesionalism, dar şi de militantism şi încăpăţânare, colegii mai „experimentaţi” mă îndeamnă să-i mulţumesc lui Dumnezeu că „nu ne-au închis prăvălia” şi mai avem un loc de muncă, asta indiferent CUM „sună” acel loc de muncă! Sau că „nu e bine” să „cârcoteşti” împotriva superiorilor pentru că s-ar putea să se uite strâmb la tine. Că nu e bine să ai proiecte că oricum numai tu le ai şi vei fi taxat ca periculos.
Ei bine, NU! Nu pot să fac toate aceste lucruri! Mă dor maţele! Mă dor maţele să stau aplecat, la 90 de grade şi să dau limbi în cururile unora care au impresia că de la „Puliţăr” încoace ei sîunt cei mai „galbeni” dintre responsabilii de presă! Mă dor maţele să povestesc lucruri neinteresante atunci când, în jurul meu, societatea are probleme serioase, existenţiale! Mă dor maţele să mă orgasmez în faţa unor „producţii” de presă care nu răspund la întrebarea esenţială: „Cui foloseşte”? Mă dor maţele să rămân nemişcat doar pentru a nu deranja pe cineva! Mă dor maţele să nu-mi spun punctul de vedere! Mă dor maţele să citesc astăzi, „felicitări” de la granguri care nici măcar nu ştiu să salute, sau de la greţoşi din partide care te-ar mânca de viu, în alte zile. Adevărul e că, de Ziua Presei, mă cam dor maţele!
mb
Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: