Războiul puterilor în stat. Azi, justiția versus mass-media Războiul puterilor în stat. Azi, justiția versus mass-media
Există mai multe diferențe între puterile în stat. Noi ne vom referi aici doar la două dintre ele: cea a mass-media și cea judecătorească.... Războiul puterilor în stat. Azi, justiția versus mass-media

Există mai multe diferențe între puterile în stat. Noi ne vom referi aici doar la două dintre ele: cea a mass-media și cea judecătorească. Prima este, din păcate, destul de dezorganizată, nu e structurată cu adevărat drept o profesie liberală, nu există un corp profesional al jurnaliștilor, așa cum au alte meserii liberale. Explicațiile sunt multe și ele rezidă în principal din faptul că ziariștii s-au ferit de orice control (ajungând în final să fie controlați economic și politic dar asta e o altă poveste) dar și din realitatea că niciun politician și nicio autoritate nu și-a dorit o presă unită, o singură voce, atunci când este atacată libertatea exprimării. În plus, jurnaliștii au fost folosiți, batjocoriți, plătiți cu salarii de mizerie, implicați în tot felul de manevre politice și li s-a pus căluș de foarte multe ori. Limitările și unele prostituări profesionale au fost generate, din nefericire, chiar din interiorul entităților media, pe principiul ”cine plătește, comandă muzica.”. Doar frumoasa lor nebunie, pasiunea extraordinară pentru profesie, i-a ținut încă în viață. Într-o viață profesională presărată cu greutăți, cu presiuni și de multe ori cu umilințe de tot felul.

          A doua putere în stat – în ordinea din articolul nostru – puterea judecătorească, este, prin comparație, foarte bine organizată: există instituții bine definite, structuri profesionale bine așezate, inamovibilitate, salarii foarte mari, minister propriu, respectul societății și al altor instituții. Orice magistrat care greșește nu mai trebuie să revină pentru că, ți se spune, există căi de atac. Acolo unde, însă, sunt tot aceiași magistrați. Nu deviem, însă.

Ciocnirea dintre aceste două puteri în stat se produce atunci când jurnaliștii sesizează câte ceva în neregulă la nivelul justiției și-și permit să scrie, să vorbească la radio sau să apară la TV. Sau, pe de altă parte, când aceiași jurnaliști sunt condamnați pentru câte un material, atunci când sunt chemați în fața instanței de către cineva care se consideră lezat. Practica jurnalistică prevede acordarea dreptului la replică, caz în care, partea lezată nu mai prea are motive să acționeze un jurnalist sau o publicație în instanță. Se mai întâmplă și așa, însă. Dacă în anii 90 se condamna cu ușurință un jurnalist, alinierea la prevederile europene în materie de justiție (să nu uităm că România a avut mult de furcă la capitolul reformarea justiției și procesul nu s-a terminat) a limitat aceste practici, pentru că ele încălcau libertatea de exprimare, considerată sacrosanctă. Cu toate acestea, condamnări au mai fost. Nicolae Sârbu, vechi jurnalist de la Flamura și apoi Timpul, a fost condamnat pentru un pamflet în care, uzând de un regionalism, i-a spus unei judecătoare, în ziar, ”fă, lelițo”.  S-a întîmplat rar, desigur, dar s-a întâmplat. Cel mai recent caz, însă, acela al jurnalistelor de la o publicație online curajoasă din Caraș-Severin, condamnate, alături de publicație, în solidar, cu amendă de 15.000 de lei (o sumă enormă pentru un ziarist și chiar pentru o publicație cărășeană) este definitoriu pentru cionirea de care vorbeam mai sus. Motivul e legat de un articol în care șeful unei instituții deconcentrate era numit ”directoraș” și se spunea că ”nu-și vede lungul nasului”. Înțelegem că funcționarului public i s-a dat drept la replică iar chemarea jurnaliștilor în instanță a venit după trei luni. Nu suntem oameni de drept dar ca gazetari putem opina că asemenea expresii fac parte din arsenalul gazetăresc și nu sunt calomnii. Mai mult, nu sunt intruziuni în viața personală sau reale defăimări. E părerea noatră, magistrații au, iată, dreptul inamovibil de a avea o altă abordare. Nu discutăm aici de cine a judecat această cauză sau care ar fi legătura între articole anterioare și magistrații care ar fi dat condamnări, zice-se, cu caracter de răzbunare. Discutăm însă despre o stare de spirit îndreptată împotriva presei, nu neapărat din zona magistraturii dar mai ales a politicienilor, a grupurilor de interese, a afaceriștilor veroși. Și uneori poate și a cetățenilor care nu mai cumpără ziare și nu-și mai fac publicitate. Revolta jurnaliștilor e, credem, justificată, cu atât mai mult cu cât justiția înseși e zguduită de scandaluri de corupție, chiar dacă ele nu se pot generaliza.

Obiectivi încercând să fim, nu dorim, așa cum spuneam, să generalizăm, pentru că există magistrați foarte bine pregătiți profesional, adevărați profesioniști în domeniile lor. Ceea ce ar trebui poate relevat este pericolul înscrierii pe o spirală ostilă asupra presei și a libertății de exprimare, din partea justiției. Cele două puteri trebuie să colaboreze și nu să fie pe baricade diferite. Așa cum s-a întâmplat de multe ori, în ultimii ani. Jurnaliștii au notat cu mare deschidere realizările instanțelor judecătorești cu ocazia bilanțurilor acestora, conferințelor de presă sau întâlnirilor de documentare, așa cum și magistrații s-au dovedit deschiși. Jurnalistul nu e până la urmă un delincvent de drept comun, el își face meseria, în spiritul libertății de exprimare, garantată constituțional. Libertatea de exprimare, sigur, nu înseamnă o libertate absolută, ci una responsabilă. Taxarea, însă, a unor autorități care funcționează pe bani publici, atunci când e necesară, trebuie protejată și nu pedepsită.

Aș menționa, în final, superbul protest al colegilor din presa cărășeană, de vineri, de la Tribunalul Caraș-Severin, la care, din păcate, n-am putut participa direct, fiind în concediu și plecat din localitate. Ei au protestat frumos, elegant, împotriva suprimării libertății de exprimare și în final și-au depus, într-un gest simbolic, pixurile, pe treptele instituției fanion a justiției cărășene. După părerea mea, a fost o mișcare care trage un semnal de alarmă împotriva escaladării unor asemenea sentințe care por pune în pericol libertatea presei, pentru care au murit oameni în 1989. În plus, chiar și fără a fi organizați instituțional într-o asociație profesională a presei, jurnaliștii cărășeni au dovedit solidaritate și aceasta ne oferă speranță în normalizarea dialogului în societate. O știință pe care cei mai mulți dintre noi am pierdut-o.

DB 

Sursa foto: jp2centre.org

 

 

 

Daniel Botgros

Daniel Botgros

Ziarist profesionist din 1990. Activitate jurnalistică la publicaţiile Tinerii, Timpul, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Sud-Vestul, Măsura, Ziua de Vest. Redactor la televiziunea Terra Sat, redactor şi realizator de emisiuni la Radio România Reşiţa, realizator de emisiuni la Banat TV. Activităţi în domeniul PR. Autor a patru volume, de proză, reportaj şi eseu și al unui volum de jurnalism. Studii de jurnalism şi comunicare.

%d blogeri au apreciat: