Observaţii pe marginea sărăciei Observaţii pe marginea sărăciei
Să luăm ca punct de plecare blockbusterul american Hunger Games, ecranizarea influentă a romanelor cu acelaşi nume ce o au în prim plan pe... Observaţii pe marginea sărăciei

Să luăm ca punct de plecare blockbusterul american Hunger Games, ecranizarea influentă a romanelor cu acelaşi nume ce o au în prim plan pe Jennifer Lawrence. Deşi e un univers distopic, cu un centru opulent ce oprimă cu veselie districtele aparţinătoare, locuitorii acestor districte sunt deosebit de blânzi, calzi, umani, oneşti. Deşi cufundaţi în sărăcie absolută, aceştia găsesc resorturi misterioase pentru a fi iubitori şi corecţi, ba mai mult aceştia dezvoltă o conştiinţă de clasă şi luptă hotărât şi altruist împotriva nedreptăţilor centrului. Se inoculează o imagine falsă, dacă nu chiar hilară. Deşi lumea romanelor şi a filmelor Hunger Games este una ceţoasă şi încărcată, iată cum răsar raze de speranţă şi voinţă umană absolută.

Este o utopie grosolană a unei stângi – e adevărat că nu foarte populară la noi – hippie, boeme. Un new age social în care toţi oamenii sunt frumoşi şi buni, nu există vreo problemă, totul e rozaliu şi vesel. Avem, desigur, în proporţii considerabil mai mari, şi cealaltă extremă: bavardajul fascistoid la care sunt supuse legiunile de săraci ai lumii. O stigmatizare aiuritoare, hădă şi mioapă, o ură născută finalmente tot din nesiguranţă economico-socială. Ambele perspective înghesuie problematica sărăciei în spatele unor gratii stereotipice, sunt două practici ce văduvesc această chestiune de orice complexitate intrinsecă.

Sărăcia naşte o întreagă pleiadă de monştri, fiecare cu specificul său maladiv. Medical, sărăcia înseamnă o lipsă acută de nutrienţi esenţiali ce duce la dezechilibre de sănătate atât mentale cât şi fizice precum şi tipare alimentare distrugătoare. Cei aflaţi în pragul sau sub pragul sărăciei sunt condamnaţi la sinucidere lentă prin consumul de conservanţi, coloranţi, E-uri, grăsimi saturate, sare şi zahăr, toate prezente în produse ieftine. Psihologic, sărăcia duce la stres, depresie, suicid (de data aceasta direct şi asumat), paranoia, frică sau incertitudine viscerală. Economic, această categorie foarte însemnată a societăţii este exploatată de zor de către îngerii capitalismului care, sub mantia de salvatori şi vizionari, dezvoltă întregi reţele de sweatshops şi slujbe plătite în glumă. Ideologic, pecetea sinistră de suboameni aplicată acestei categorii vulnerabile duce fie la autostigmatizare fie la negarea statutui de sărac, întotdeauna existând cineva şi mai lipit pământului. E un mişto şi un auto-mişto, un fluierat a pagubă degradant şi ineluctabil. În atare condiţii, sărăcia reconigurează valorile morale până la obliterarea lor totală, creionând o inevitabilă realitate dură a supravieţuirii sălbatice. În această logică a luptei surde de pe o zi pe alta, chestiuni aduse de obicei în discuţie – hoţie, mizerie, răutate, lene, lipsă de voinţă – capătă alte valenţe. Aceste fructe amare ale sărăciei trebuie contextualizate, tentativa de a aplica şabloane morale şi umane construite artificial fiind frivolă şi neproductivă. Pe cale de consecinţă, roadele sărăciei nu trebuie băgate sub preş dar nici tratate în baza unor considerente etnice şi biologice rupte din perimata “ştiinţă” rasistă de secol XIX.

Fenomenul sărăciei trebuie analizat în toată splendoarea sa sordidă. E un teren mocirlos, greu de privit, cu atât mai puţin atins, ce trebuie analizat în cele mai mici şi complicate detalii. Traseul urii şi al ignoranţei trebuie oprit prin tentative migăloase de înţelegere. Pun accent pe analiză deoarece nu cred în măsuri şi nu mai vreau să aud de măsuri. Măsurile pe croi neoliberal luate de către un tălâmb Guvern aşa numit tehnocrat fac şi mai mult rău. Prin iluzia otrăvitoare că am găsit în sfârşit specialiştii care ştiu ce trebuie făcut, de parcă nu orice măsură ar fi suprasaturată de ideologie, am ajuns la tot felul de năzdrăvănii discursive precum românul care trebuie să muncească pe doi lei sau condiţiile medicale mult peste ce merită jegoşii ce populează spitalele, probabil aterizând acolo în urma exceselor de lifestyle permise de către un salariu de sub 200 de Euro. Aşa se întâmplă când pescuieşti din ceaunul infernal al realităţii cotidiene nişte rătăciţi prin coridoarele ideologiei şi-i izolezi în birouri, în maşini scumpe şi-n coloane interminabile. Din programul lor încărcat vor spoi în scârbă cu neologisme trendy în populaţia ce se zbate agonizant pe 777 lei brut. Sau mai rău, când transplantezi specialişti şcoliţi la sânul neoliberalismului Uniunii Europene şi-i înfigi în corpul bolnav numit România. Nu pentru a însănătoşi, ci pentru a grăbi moartea inevitabilă. O moarte economică născută fie din neînţelegere a fenomenului sărăciei şi a cauzelor sale structurale fie din obstinaţia de a plăti tribut unui proiect ideologic neoliberal ce pare imun la orice tip de criză, oricât de adâncă.

În concluzie, sărăcia nu poate să nască, în cuvintele lui Slavoj Zizek “agenţi morali”. Perversitatea sărăciei naşte în schimb un păienjeniş de problematici atât de dezarmant de complex încât e mai la îndemână bombardarea cu invective (putori, jegoşi, hoţi, paraziţi, lipitori, mizerii) decât înţelegerea. E cumva firesc, întelegerea necesită timp şi siguranţă economică.

Sursă foto: mdxminds.com

vb

Vlad Botgros

Vlad Botgros

Doctorand în științe politice în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Licențiat în relații internaționale și masterat în dezvoltare internațională. Colaborare pe politică externă cu Centrul pentru Promovarea Culturii de Securitate. Articole științifice publicate în Political Studies Forum. .Apariții în diverse reviste literare și antologii de poezie naționale și internaționale. Activități de copywriting și proofreading. Arii de interes: ideologii politice, post-modernism/post-structuralism, analiză de discurs, studii culturale, teorie critică.

%d blogeri au apreciat: