Pages

Categories

Search

 


Moldova, de la Siret la Nistru?

Mario Balint
Scris de
27/01/2016
Comentariu, Featured, Politic
Nici un comentariu
Calitate:
La protestele desfăşurate la Chişinău în ultimele zile, simpatizanţii socialistului Igor Dodon au făcut front comun cu cei ai lui Renato Usatîi şi cu cei ai Platformei Demnitate şi Adevăr. Cu toţii au cerut alegeri anticipate, mizând pe un succes al partidelor de stânga, anti-europene, în cazul unui nou scrutin. Dodon, al cărui partid a câştigat cele mai multe voturi la ultimele alegeri din Republica Moldova, este un inamic declarat al ideii de integrare în Uniunea Europeană. De altfel, pe afişele sale electorale din 2014, Dodon apărea alături de Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse. Igor Dodon, 40 de ani, este unul dintre cei mai importanţi politicieni din Republica Moldova. A fost membru de vază al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, condus cu mână de fier de Vladimir Voronin, ministru al economiei între 2006-2009, în guvernul Voronin. În 2011, anticipând vântul schimbării, a părăsit Partidul Comuniştilor şi a preluat conducerea Partidului Socialiştilor. Sub comanda sa, socialiştii au crescut în sondaje, ajungând principalul partid de stânga al ţării. Este promotor al federalizării Republicii Moldova, după Planul Kozak, un proiect de ţară pe placul Rusiei, respins, însă, categoric de Vladimir Voronin, cel care l-a făcut pe Putin să se întoarcă de la avion. Dodon declara în urmă cu doi ani că ţelul său politic este refacerea Moldovei lui Ştefan cel Mare, adică unirea teritoriului dintre Siret şi Nistru. Ideea nu e nouă! Mişcarea „Moldova Federativă”, lansată în 2012, la Chişinău, propune crearea unei noi ţări în care să intre cinci republici autonome: Moldova de Est, Moldova de Vest, Republica Moldovenească Transnistreană, Republica Găgăuzia şi Republica Bucovina. În noua structură statală ar urma să intre şi Regiunea autonomă Basarabia. Sveatoslav Mazur, liderul noii mişcări, anunţă pe site-ul federatia.md că aceasta are drept scop „centralizarea poporului moldav multinaţional în jurul ideii renaşterii Patriei-Mamă Moldova şi pentru a salva teritoriile istorice de laşi şi trădători”. El propune şi o strategie de federalizare în care să intre Republica Moldova, Nordul Bucovinei şi Sudul Basarabiei, care fac parte din Ucraina şi Moldova din dreapta Prutului. Potrivit aceleiaşi strategii, populaţia noului stat federativ va constitui 10,5 milioane oameni, care vor locui „pe întreg teritoriul fostului cnezat moldovenesc”. Limbile oficiale în noul stat ar urma să fie „moldoveneasca” şi rusa, iar drapelul naţional – bicolorul roş-albastru cu capul de bour drept stemă. Noul stat ar urma să facă parte din Uniunea Euroasiatică a lui Vladimir Putin. Sveatoslav Mazur face parte din Partidul Patrioţii Moldovei şi se declară ezoterist, el fiind şi director al Institutului de Ezoterism, Psihologie şi Viaţă Reală din Republica Moldova”. În martie 1918, Sfatul Ţării a decis, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea Actului de Unire. Pentru Unire au votat 86 de membri din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Sfatului Ţării. Trei s-au pronunţat împotrivă, iar 36 s-au abţinut. 27 martie 1918 reprezintă pentru noi românii, o zi extrem de importantă. În acestă zi s-a început procesul de finalizare a mişcării de eliberare natională, iar în sala mare a Parlamentului de la Chişinău a fost convocat Sfatul Ţării, avînd ca scop realizarea năzuinţelor poporului român din spaţiul dintre Prut şi Nistru, numit impropriu Basrabia, de a ieşi de sub ocupaţia rusă şi de a reveni la trupul Ţării.
Pe de altă parte, există şi elemente extrem de vocale, care spun că Romania „s-a epuizat ca sens” şi a venit timpul divizării internaţionale după criteriul naţional. Vă sună cunoscut? Este refrenul pe care îl auzim din 1990, cântat cu percuţie pe carâmbul cizmei de o anumită etnie. „Popoarele, care se află în componenţa României, trebuie să se autodetermine  – în care anume state ele doresc să-şi realizeze viitorul, scrie excelenta Agenţie KARADENIZ-PRESS, citându-l, în mai 2011, pe liderul Mihail Garbuz (un apropiat de Vasile Stati, Stepaniuc, chiar Mihail Formuzal, găgăuzul „consiliat” de specialişti maghiari trimişi de „europeanul” Kalman Miszei!) „Patrioţii Moldovei”, a lansat, cu o zi înainte ca Traian Băsescu să vorbească de „regionalizare”, un apel către comunitatea mondială, solicitând “inapoierea Patriei-mamă – Moldova a tuturor teritoriilor istorice ale statului moldovenesc, aflate în componenţa României”. „Partidul ‘Patrioţii Moldovei’, care întruneşte ideologic patrioţii Moldovei de pe amblel maluri ale Prutului, în mod conştient îşi asumă iniţiativa şi anunţă iniţierea procesului între naţiuni de retragere unilaterală a tuturor semnăturilor şi angajamentelor, asumate de autorităţile Moldovei în timpul creării statului cu denumirea România”, spunea atunci, Mihail Garbuz. El a explicat că este vorba despre retragerea semnăturilor din 1859 de pe documentul de unire a celor două principate, Molodva şi Valahia, scrie Newsmoldova. „Iniţiind procesul retragerii Moldovei din cadrul acestor acorduri, poporul moldovenesc, în acest mod anunţă începutul procesului „de destrămare” a statului România, care a încălcat angajamentele acordului şi n-a îndreptăţit speranţele şi aspiraţiile poporului Moldovei”, a explicat Garbuz.
Un analist politic specializat în descifrarea „Estului” spunea, la un moment dat, că dacă Rusia ar vrea să facă României un mare rău, ca reacţie la declaraţiile belicoase de la Cotroceni în ultimii cinci ani şi la înţepăturile de ţînţar aşezat pe gîtul unui elefant, atunci ar forţa unirea Republicii Moldova cu România! Rezultatul ar fi: un spaţiu geo-politic fluid şi instabil, o crevasă economică şi socială între Europa şi Caucaz! Cum politica externă comună a Uniunii Europene este doar o colecţie de ambiţii şi frustrări naţionale, nimeni şi nimic nu ar împiedica acest gest istoric. Planul Rusiei se bazează pe refuzul unirii, atât din partea Chişinăului – unde aproape 60% dintre cetăţeni regretă destrămarea Uniunii Sovietice -, dar şi al Bucureştiului – acolo unde curajul politic şi ambiţia gesturilor cu adevărat istorice rămân undeva în nădragi! Surpriza „regizorilor” ar fi cu adevărat mare dacă doi lideri politici de pe cele două maluri ale Prutului ar hotărî, peste noapte, acest gest, singurul, de altfel, care ar putea rescrie, reparatoriu, noua istorie a României Mari, cu o importanţă geo-strategică uriaşă în acest spaţiu vecin cu fluida şi imprevizibila Ucraină! Recent, Evgheni Şevciuk, liderul transnistrean, susţinute că Unirea dintre România şi Republica Moldova este ireversibilă. Şevciuk afirmă că anumite cercuri de la Moscova sunt dispuse să facă concesii Chişinăului, în problema transnistreană, pentru a stopa „procesul de reunificare a Moldovei cu România”. Declaraţia a fost făcută la Moscova, în cadrul unei conferinţe internaţionale, transmite 24h.md. „Aceştia, din păcate se înşeală, deoarece şi administraţia de la Bucureşti, şi cea de la Chişinău acţionează în prezent de pe poziţiile unionismului camuflat, iar Moldova deja este ancorată serios în sfera de influenţă a României”, a declarat Evgheni Şevciuk, în cadrul conferinţei la Moscova.
Pe de altă parte, România nu are nici forţa economică şi nici INTELECTUALĂ de a se uni cu Republica Moldova. Sondajele arată că formaţiunile politice ale lui Dodon şi Usatîi, alături de platforma Demnitate şi Adevăr ar aduna, astăzi, peste 40% din voturi. În prezent, 38 % din moldoveni susţin parcursul european al ţării lor, iar 40% vor o apropiere mai mare de Uniunea Vamală şi de Rusia, arată un sondaj de opinie realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova, citat de Radio Europa Liberă.
mb
Sursa foto: ziuaconstanta.ro

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

Alte articole scrise de