Alienare, autorecrutare și radicalizare Alienare, autorecrutare și radicalizare
Ultima săptămână pare scăpată de sub control. „Vechile” zone de confruntare – Afghanistanul, Irakul, Palestina etc. – pălesc, mediatic, în fața Parisului, sau a... Alienare, autorecrutare și radicalizare

Ultima săptămână pare scăpată de sub control. „Vechile” zone de confruntare – Afghanistanul, Irakul, Palestina etc. – pălesc, mediatic, în fața Parisului, sau a raidurilor poliţieneşti din Belgia, Germania, Olanda şi Grecia. Peste 90000 de ofițeri de poliție şi agenți de securitate îi hăituiesc, după apeluri de baricadare în case etc. Dacă terorismul ar fi DOAR operațiunea prin care teroarea se răspândește într-o comunitate, acțiunea celor câţiva ar fi un succes cu bani puțini!

De la primele imagini s-a constatat că atacurile din Franţa sunt oarecum personale și ieftine. Fără o strategie, fără o planificare în adâncime, fără o comandă.

Dacă nu exista o comandă, înseamna că nici o grupare teroristă externă nu a încercat să provoace un atentat serios în Europa acestor zile, oficialii din Europa, recunoscând, cu jumătate de gură, că ar putea fi vorba de terorismul intern. Național. Neafiliat! Despre el se vorbește din 2010, dar nimeni nu recunoaște că Occidentul este un mediu propice dezvoltării unui terorism autohton, în care personajele implicate se autorecrutează și se radicalizează într-un ritm foarte rapid. Actuala criză prelungită amplifică această tendință! Revendicarea acţiunilor, la nivelul organizaţiilor teroriste importante reprezintă doar o campanie de marketing tardiv, pe această piaţă a terorismului global.

Este foarte răspândită ideea că te­ro­rismul nu poate fi definit! Înlocuitor al romanticei guerilla (Che Gue­vara nu mai e la modă!), mijloc de exprimare al celor slabi, activitate al­ternativă la diplomație, termenul îi de­numește pe opozanții oficiali ai unor regimuri. Ca și „fascist”, „terorist” poate desemna pe oricine. Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependența nu înce­tea­ză, își schimbă doar substanța și strategi­ile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, trans­plantul cultural, asistența financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin priori­tare, cum prioritară devine organizarea internațională a inegalității cul­turale și economice. Subdez­vol­ta­rea latino-americană este o consecință a dezvoltării altora, că noi, latino-ame­ricanii suntem săraci, deoarece pă­mân­tul pe care călcăm este bogat și că locurile binecuvântate de natură au fost blestemate de istorie”. Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educație, știință și cultură, la tipar­ni­țe și mass-media, la avantajele economice ale societății de consum, dă glas frustrărilor unei întregi națiuni, mari cât un continent, cu un trecut și o cultură puternică. Dar și cu frustrări pe măsură născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente să­ra­ce și îndatorate. Această „rețetă de succes” a fost aplicată și în alte col­țuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numește „centrul prăpastiei” (T. Bar­nett, „Where – Not When – Pre­emption Makes Sense”, Transfor­ma­tion Trends, nov. 18, www.nwc.­navy.­milănewrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ul­timelor două secole. Înființarea Sta­tului Israel, în 1948, a declanșat „re­zistența generațiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privațiuni, activitate infra­cțio­na­lă, temperament, dau naștere la terori­sm. Culturile împart valorile și mo­ti­vea­ză indivizii să acționeze într-un mod ce pare irațional pentru observatorii externi. Alinarea vieții este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului.

Ca urmare a proceselor de dislocare socială și națională, determinate de globalizare și de integrarea europeană (în cazul Europei!), majori­tă­țile adoptă o atitudine defensivă, în timp ce minoritățile recurg la atitudini ofensive, chiar extremiste!

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o așa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice și religioa­se și chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sunt decisive în facilitarea tranziției de la membru al unei simple grupări nemulțumite, la statutul de extremist violent; potențialii sinucigași cu bombă au avut cel puțin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul dușman și că, acest eveniment – în majoritatea situațiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut.

Devine tot mai clar că actualele elemente teroriste au motive diverse de a acționa. Majoritatea acestora sunt de natură culturală și socială, apărute pe fondul globalizării, economiei precare și destructurării statului de origine. Trebuie spus încă un adevăr: teroriştii francezi sunt urmaşii celor care au venit pe continent, din colonii, după retragerea colonizatorilor. Aceşti emigranţi împărtăşeau deplin aspiraţiile şi valorile Franţei. Odată ajunşi pe continent au avut surpriza să constate că Franţa NU doreşte să împărtăşească aceleaşi valori cu ei! De aici, frustrarea şi dezamăgirea! O generaţie, două, trei… Devine evident că a contracara doar forma finală de manifestare, violentă, este ca și cum te-ai adresa doar efectului, nu și cauzelor care stau la rădăcina problemei.

Terorismul clasic, cu grupări și celule în strânsă legătură, este acum înlocuit de o formă destructurată, multiformă, bazată pe emergența unor nu­clee sau indivizi care acționează în mod voluntar și la distanță.

sursa foto:ziarulatac.ro

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: