Ceea ce facem Ceea ce facem
Jurnalismul nu a fost niciodată mai periculos, iar jurnaliștii spun că nu au simțit niciodată mai nesigure locurilor lor de muncă. Fie în mass-media... Ceea ce facem

Jurnalismul nu a fost niciodată mai periculos, iar jurnaliștii spun că nu au simțit niciodată mai nesigure locurilor lor de muncă. Fie în mass-media publice – radioul public și TVR – , fie în cele private. Din România sau de aiurea! Un sondaj finalizat în februarie 2015 de către INSI, relevă faptul că 88 la sută dintre jurnaliștii din întreaga lume spun că siguranța jurnaliștilor și a lucrătorilor mass-media este o problemă mai mare decît în urmă cu 10 ani, iar 86% dintre ei spun că jurnaliștii sînt mult mai amenințați de violență. Cei mai expuși acestui risc sunt jurnaliștii locali!

Potrivit INSI, 1480 de jurnaliști și lucrători mass-media și-au pierdut viața în ultimii 10 ani. Adică, o medie de 131 pe an! Majoritatea, 822, a murit pe timp de pace! Tot mai multe grupări: teroriste, de interese, politice, care doresc să controleze CÂMPUL DE LUPTĂ AL INFORMAȚIILOR își doresc să scoată din joc jurnaliștii. La rîndul său, managementul este tot mai zgîrcit cînd vine vorba de proprii jurnaliști a căror misiune este privită tot mai sceptic de la apariția rețelelor de socializare.

Lipsa de respect pentru profesie este o altă vulnerabilitate scoasă în evidență de sondajul INSI, în 2015, care relevă faptul că jurnaliștii NU MAI SUNT VĂZUȚI CA OBSERVATORI IMPARȚIALI ȘI NEUTRI ci ca susținători al unor interese economice sau politice, atât ei cât și radiodifuziunile pe care le reprezintă și care distorsionează mesajul sau îl ascund, în favoarea divertismentului faptului divers. Rolul jucat de jurnaliștii cetățeni contribuie, de asemenea, la scăderea respectului față de jurnaliști.

În orice situație, freelancerii sunt deosebit de vulnerabili. Atacați de personaje care doresc să-i reducă la tăcere, sau de managementul mass-media care le diminuează sau suprimă plățile și contribuțiile bănești. Reducerea bugetelor pentru rpoducție, de multe ori în favoarea creșterii bugetelor de premiere a managementului!, se soldează cu închiderea birourilor de corespondență.

Multe din organizațiile care au înțeles că investițiile în oameni se întorc înzecit, au sporit furnizarea de echipamente și traininguri pentru jurnaliștii proprii și freelancerii colaboratori. De asemenea, numărul de furnizori de servicii de formare și training pentru securitatea jurnaliștilor în medii ostile, revolte sociale și situații de urgență a crescut, de serviciile acestora beneficiind freelancerii și jurnaliștii locali.

A exisat, de mult timp o mantră în jurnalism că nu există nici o poveste pentru care merită să mori. Dar, există povești valoroase pentru care merită să-ți asumi riscuri! Problema pe care ne-o punem este de a evalua aceste riscuri cît de clar și de atent putem. Nu a mai fost nici o altă perioadă în care jurnaliștii, editorii lor și organizațiile mass-media, cum ar fi INSI, să depună un efort atît de mare pentru a încerca să evalueze pericolele la care sîntem expuși. Dar, nici nu a existat vreun moment în care jurnaliștii să se afle de atîtea ori, la locul potrivit în momentul nepotrivit! În prea multe zone, jurnaliștii nu mai sînt doar un risc calculat, predictibil, raportat la linia frontului. Sîntem prima linie! Crimele nerezolvate, răpirile pentru răscumpărare, decapitările jurnaliștilor se întîmplă, acum, într-un ritm alarmant. Astăzi, de prea multe ori, am devenit povestea. Iar acesta nu este drumul firesc al jurnalismului!

Jurnaliștii locali și freelancerii sînt printre cei mai vulnerabili. Mult mai mult se face pentru a evidenția riscurile cu care se confruntă aceștia, decît pentru protecția efectivă a lor, pentru alocarea de resurse, de către organizațiile de știri pentru care lucrează.

Noi, toți, trebuie să fim atenți pentru fiecare dintre noi! Jurnalismul este ceea ce facem și sperăm să continuăm să facem. Dar, treaba noastră este de a spune povestea, nu de a fi povestea! Avem nevoie de siguranță și de asigurări care permit ca noi, toți, să trăim pentru a continua să spunem povestea!

Lyse Doucet / BBC Chief International correspondente, povestea cum Marie Colvin, unul dintre corespondenții de război mai realizați, din generația ei, a făcut ultima călătorie, fatală, în ceea ce a fost atunci crenelatul oraș syrian Homs. A auzit sfaturile și îngrijorarea colegilor, care au sfătuit-o să nu plece, dar ea a ascultat doar de proiectul din capul ei. A răspuns îngrijorării unui prieten comun, editorul internațional de la Channel 4, Lindsey Hilsum, simplu: Asta este ceea ce facem! Și, a fost, din nou, o poveste despre război și suferință în lume, despre care trebuie să știi. Acesta este și titlul cărții fotoreporterului Lynsey Addario, care a supraviețuit, de multe ori, în condiții extreme: E CEEA CE FAC.

În medie, doi jurnaliști sunt uciși în fiecare săptămână în timp ce își exercită profesiunea. Această cifră este echivalentă cu mai mult de 1400 de persoane, din 2004, când INSI a început să întocmească astfel de statistici. Asta înseamnă mai mult de 1400 de colegi ai noștri care au plătit prețul suprem pentru a se asigura că știm ce se întîmplă într-unele din cele mai dificile, sau cele mai corupte țări din lume.

Pentru fiecare din aceste numere există un nume, o poveste, o familie, o redacție și o comunitate ale căror vieți s-a schimbat ireversibil. În plus, din păcate, față de aceste numere există mulți, mulți dintre colegii noștri care se confruntă cu amenințări zilnice, cu răpiri, cu crimă, șantaj, atacuri, detenție sau hărțuiri pentru munca pe care o fac. Au existat întotdeauna persoane și grupuri care au dorit să reducă la tăcere mesagerul, dar și medii periculoase, precum conflictele armate sau tulburările civile.

Cu toate acestea, în ultimii ani, amenințarea cu care se confruntă comunitatea știriștilor a crescut în profunzime și diversitate.Am constatat că amenințarea de a fi răpit cîntărește astăzi mult mai greu decît în urmă cu 10 ani. La fel ca riscurile și oportunitățile oferite de tehnologie și social-media, pe care nici măcar nu le-am luat în considerare atunci cînd am scris despre cei ce-și riscă viața pentru a spune povestea. Pericolele cu care se confruntă freelancerii, persoanele fizice autorizate, care lucrează azi în peisajul media, au fost mai mari și mai greu de suportat. De asemenea, am constatat că trainingul și accesul la echipamente de protecție individuală au crescut și este o mică garanție că vor continua să spună povestea.

Obiective pe cîmpul de luptă al informației

Controlul și difuzarea informațiilor a devenit un cîmp de luptă sîngeros, iar jurnaliștii, victime ale părților aflate în conflict. Că lucrătorii mass-media sînt acum ținte, este deja un DAT, iar acest lucru a devenit posibil și cotidian odată cu bombardarea televiziunii publice sîrbe, la Belgrad în 1999 pentru a le opri difuzarea propriilor informații. Jurnaliștii, indiferent de vîrstă, sînt combatanți pe cîmpurile de luptă, atît în zonele de conflict, under fire, dar și în zonele de pace, România, Caraș-Severinul și Reșița nu fac excepție, unde oameni puternici, politicieni corupți sau oameni de afaceri, autorități locale au văzut jurnalismul ca pe un act împotriva propriilor interese și AU CUMPĂRAT SAU AMENINȚAT jurnaliști.

Uciderea jurnaliștilor sau intimidarea acestora și incitarea suporterilor și a simplilor cetățeni de a face acest lucru a devenit o adevărată armă de război, nu doar a teroriștilor ISIS, dar și a autorităților statale corupte. Reporterii spun că atacurile asupra mass-media, care odată păreau un accident – aflându-te la locul nepotrivit în momentul nepotrivit! -, acum sunt deliberate și reprezintă O OSTILITATE ACTIVĂ împotriva jurnaliștilor, după cum spune Stephanie Freid, corespondent pentru Orientul Mijlociu al rețelei chineze CCTV. Paula Slier, șefa Biroului pentru Orintul Mijlociu al Russia Today, spune că se simte din ce în ce mai vulnerabilă. CEVA S-A SCHIMBAT ÎN PSIHICUL OAMENILOR. Ei îi văd pe jurnaliști ca manipulatori de informație, dînd din ce în ce mai multă crezare social media. Acum, ei nu mai au nevoie de noi. Au Facebook și Twitter. Pentru orientare ajung titluri. Din păcate, tendința este încurajată și de o parte din managementul posturilor publice de radio din România, care din necunoaștere sau rea-voință în ceea ce privește misiunea socială a media îmbrățișează această tendință de simplificare periculoasă a informației. Jurnaliștii au suferit întotdeauna de o reputație proastă în rîndul unui anumit segment al populației. Dar, acum, o mulțime de oameni pretind a fi jurnaliști, ba chiar afișează și o legitimație, și nu practică profesiunea în normele etice învățate de noi. Acest lucru îndreptățește, oarecum, publicul să manifeste o atitudine ostilă față de jurnaliști.

Totuși, potrivit unui raport al Școlii Superioare de Jurnalism din Carddif, 67% dintre jurnaliști apreciază că la această oră, grupurile teroriste reprezintă cea mai mare amenințare pentru lucrătorii mass-media. 51% dintre cei chestionați cred că social-media a făcut jurnalismul mai periculos, obigînd profesioniștii să-și asume mai multe riscuri. E o situație dificilă. Se pare că singurii oameni care cred că jurnaliștii sunt importanți, sunt jurnaliștii înșiși, iar tendința managementului este din ce în ce mai înclinată spre contrar. Presiunea de aține pasul cu social-media, în ceea ce privește știrile, 24 de ore din 24 și asumarea riscurilor din ce în ce mai mari, duce la scăderea calității produsului jurnalistic în favoarea vitezei. De multe ori sîntem în concurență cu tipul cu telefonul mobil!

Că tehnologia a schimbat modul de lucru al jurnaliștilor în 2015 este dincolo de orice dispută. Anul trecut, un singur reporter cu un iPhone avea o capacitate similară cu echipele de știri din trei persoane, anii trecuți, cu echipamente costisitoare și voluminoase. Freelancerii au confiscat oportunitățile pe care tehnologia le-a oferit și înarmați cu telefoane, camere ieftine și laptop-uri, cu puțin timp la dispoziție pentru documentare și planificare și fără știința acesteia, au dus jurnalismul în cele mai periculoase zone. Nivelul de intrare în jurnalism nu este la fl de scump sau restrictiv, precum în notariat sau magistratură, de exemplu, și este folosit de oameni cu un telefon performant care se numesc jurnaliști. Nu sunt calificați pentru acest tip de muncă și își forțează norocul!

Aproape 79% dintre repondenții la sondajul menționat au afirmat că freelancerii sunt mai expuși riscului decât în urmă cu 10 ani, din cauza banilor puțini pe care îi obțin pe materialele realizate, a lipsei echipamentelor de protecție și a trainingului de specialitate. În plan internațional, conflictul din Lybia este notabil: enorm de mulți tineri freelanceri au sosit pentru a acoperi povestea, atrași de proximitatea țării față de Europa și de accesul relativ facil la grupările rebele, dar slab pregătiți și prost informați despre istoria și cultura țării. Din păcate, această tendință continuă, în România, pe timp de pace, numindu-se jurnalism pe genunchi, încurajat de manageri dornici doar de like-uri pe rețelele de socializare, mai mult decît de carne sau conținut!

Cu bugetele tăiate la maxim, astăzi managerii, chiar și cei din zona publică, privesc știrile ca pe o simplă afacere cu riscul de a compromite profesioniștii care lucrează în domeniu prin forțarea limitelor, extinderea competențelor și reducere de personal. Este important să te uiți la știri ca la știri nu ca la o modalitate de a face bani! Deși bugetele sînt sufocate, o mulțime de mass-media au apărut în spațiul virtual, mușcînd din audiențe. Proprietarii au agende politice sau de afacri și puțin interes pentru etica tradițională în jurnalism. 68% dintre repondenții sondajului amintit spun că astăzi, jurnalismul este văzut mai puțin independent sau neutru. Criza a devastat jurnalismul. Diferite clanuri și grupuri de interese plătesc jurnaliștii pentru a produce minciuni. Exemplul cel mai elocvent este Somalia, dar nici România nu este depoarte! Această lipsă a valorilor tradiționale, ale neutralității și imparțialității pune jurnaliștii în pericol.

Cu cât devine mai riscant în teren, și locul de muncă mai amenințat de nesiguranță, sănătatea mintală a jurnaliștilor este în pericol real, despre care, cel puțin în România nu se vorbește.

Psihologii spun că persoanele care lucrează în mod regulat cu imagini grafice riscă să fie supraîncărcate, în special în cazul în care nu se poate vorbi sau scrie despre asta. Freelancerii, jurnaliștii locali și fixerii sînt deosebit de expuși la probleme psihice.

EVALUĂRI DE RISC. PLANURI DE GESTIONARE A CRIZELOR. DEZVOLTAREA UNEI CULTURI A SIGURANȚEI

Planificarea și pregătirea de astăzi nu mai seamănă deloc cu ce s-a făcut în anii 90 când făceam autostopul în Kosovo. Dar, mai multă siguranță și securitate nu face neapărat lucrurile mai sigure pentru jurnaliști. Cînd nimeni nu moare, organizațiile uită de formare în domeniul siguranței.

Concluzie

Este trist că jurnaliștii vor continua să fie uciși pentru că își fac meseria. Indiferent de evoluția tehnologiei, cu atîtea conflicte, regimuri brutale, rebeli sau teroriști care dețin puterea, este greu de imaginat că situația se va îmbunătății. Jurnaliștii să nu mai fie prezenți în teatrele de război este puțin probabil să se întîmple și ar fi contrar rolului pe care aceștia îl joacă, de a patra putere. De fapt, nivelul în creștere al concurenței îl va face să-și asume riscuri din ce în ce mai mari. Chiar și cei care lucrează în spatele frontului se supun riscului de a fi supravegheați de guverne sau oameni de afaceri corupți. Retragerea și abandonarea misiunii publice nu este o opțiune. Pentru că, dincolo de concurența acerbă din industrie, care ne fac să ne riscăm viețile, avem o misiune publică de îndeplinit, pe front sau în spatele său! Este clar că avem nevoie să ne știm în siguranță și să știm să gestionăm problemele, dacă acestea apar.

Dialogul între managementul interesat de profit și personalul angajat sau freelanceri, în cadrul organizațiilor care trimit echipe în zone periculoase este esențial, în primul rînd în determinarea noțiunii de RISC REZONABIL și dacă acest isc este RECOMPENSAT CA ATARE! Dacă nu vom face acest lucru, vor muri și mai mulți jurnaliști. Este simplu! TOȚI jurnaliștii, inclusiv cei noi, aflați în redacții, trebuie să fie instruiți corespunzător pentru munca pe care o fac. Tensiunile cu care se confruntă trebuie să fie pe deplin recunoscute și recompensate ca atare. Abuzurile managementului în sectoarele publice – precum neplata orelor suplimentare, orelor de week-end, acordul redacțional sau precaritatea mijloacelor de producție! – trebuie să înceteze. Toți proprietarii media sau editorii trebuie să-și redefinească raportul dintre profit și siguranță. Este inadmisibil să trimiți în misiune jurnaliști fără echipament adecvat, pregătire de specialitate și asigurare de riscuri și viață. De asemenea, este inacceptabil ca jurnaliștii să părăsească universitățile fără o conștientizare adecvată a importanței siguranței la locul de muncă. Cursuri opționale privind siguranța jurnaliștilor în condiții extreme pot fi organizate pe lîngă fiecare clasă universitară, de jurnaliști specializați, cu experiență, care să ofere viitorilor reporteri ABC-ul siguranței personale.

De asemenea, trebui să ne asigurăm că întreaga societate este la fel de șocată de atacurile și asmenințările asupra jurnaliștilor, precum sîntem noi înșine. Avem nevoie să-i aducem pe cei care ne ucid, ne rănesc, ne amenință, în justiție. Și această evoluție nu o putem vedea decît cu sprijinul societății civile, a cititorilor care, în primul rînd, trebuie să simtă că sîntem alături de ei pentru a putea fi și ei alături de noi, la nevoie. Astăzi, avem nevoie de ei, mai mult ca oricînd!

Avem nevoie să prețuim și să onorăm curajul colegilor noștri care-și riscă propria siguranță asigurîndu-se că nu sîntem orbi la ceea ce se întîmplă în jurul nostru și prin aceasta asigurînd opinia publică de continuarea luptei împotriva nedreptății.

Fiecare poveste are un preț, dar pentru nici o poveste nu merită să mori!

mb

Sursa foto: statesman.gr

 

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: