RESOLUTE SUPPORT se va confrunta, curând, cu TURBANELE NEGRE RESOLUTE SUPPORT se va confrunta, curând, cu TURBANELE NEGRE
La 13 ani de la declanşarea războiului împotriva terorismului, în seara de 7 octombrie 2001, cu bombardarea bateriei antiaeriene aflate pe dealurile Kabulului, şi... RESOLUTE SUPPORT se va confrunta, curând, cu TURBANELE NEGRE

La 13 ani de la declanşarea războiului împotriva terorismului, în seara de 7 octombrie 2001, cu bombardarea bateriei antiaeriene aflate pe dealurile Kabulului, şi la 36 de ani de la invazia trupelor sovietice în Afganistan şi alungarea regelui, naţiunea afgană se zbate să-şi revină după decenii de secetă, cutremure şi război. Misiunea ISAF a NATO s-a retras, lăsînd locul RESOLUTE SUPPORT. La 7 octombrie 2001, la mai puţin de o lună după atentatele din 11 septembrie, Statele Unite, susţinute de Marea Britanie, au lansat ofensiva împotriva regimului talibanilor şi a reţelei al-Qaida, care găsise refugiu în Afganistan. Înlăturarea rapidă a regimului fundamentalist a fost salutată euforic de populaţia eliberată de regimul brutal al talibanilor, practic izolat pe plan internaţional. După 13 ani, chiar dacă în Kabul au apărut clădiri moderne, mulţi afgani îi consideră pe militarii din forţa NATO aflată sub comanda Statelor Unite drept armată de ocupaţie, care nu şi-a respectat promisiunile de a aduce pacea şi prosperitatea. Mulţi experţi consideră că forţele coaliţiei au dat dovadă de o încredere excesivă în primii ani după declanşarea campaniei din Afganistan. În Kabul, ajutorul străin aduce o speranţă. În provincii, unde şefii de triburi şi sărăcia fac legea, ajutoarele şi speranţa sînt greu de găsit. Corupţia endemică, generată de sărăcie şi disperare, face ca, în comparaţie, România să pară o Suedie a corectitudinii politice şi administrative. Din păcate, în pofida tuturor realizărilor în domeniile educaţiei şi al reconstrucţiei infrastructurii, nu numai că Afganistanul nu a atins încă pacea şi securitatea, dar terorismul se extinde şi ameninţă mai mult ca oricînd Afganistanul şi regiunea sa.

2013 şi 2014 au fost anii retragerii trupelor coaliţiei din ţară, după pradarea responsabilităţilor de securitate provincială noilor structuri de forţă ale Afganistanului. Armata României, care şi-a îndeplinit exemplar misiunea în acest teatru de operaţii, alături de aliaţii săi din NATO, a dovedit, încă o dată, că este un partener de nădejde şi un bun executant. Nu trecea o săptămînă fără ca oficialii NATO să laude prestaţia militarilor români, în contextul rapoartelor privind succesul „implementării democraţiei” în Ţara lui Afgan. Din păcate, însă, realitatea din teren e uşor alta!

Potrivit unor informaţii, talibanii sînt la cel mai înalt nivel operativ de cînd au fost înlăturaţi de la putere, deşi acţiunile împotriva insurgenţilor s-au intensificat, din 2008, inclusiv în teritoriul pashtun al Pakistanului. Deşi comunicatele oficiale ale Alianţei Nord-Atlantice abundă de operaţiuni în care sînt ucişi mereu SUTE de talibani, Intelligence-ul NATO a făcut public numărul estimat al luptătorilor talibani: 25.000! O cifră enormă, de la 500 de luptători în 1993! Lor li se adaugă insurgenţii locali, civili înarmaţi, diferite clanuri care luptă pentru supravieţuire. Sigur, ei nu se află exclusiv în Afganistan, de aceea, dacă vrem să fim serioşi, trebuie să discutăm de Af-Pak, adică problema de securitate care include şi provinciile tribale paştune de la frontiera pakistaneză. Teoretic, raportul de forţe este de 12 la 1 în favoarea Aliaţilor, unul dintre cele mai mari în istoria războaielor de guerilla recente! La sfîrşitul Războiului din Vietnam, de exemplu, americanii aveau un avantaj de 5 la 1 faţă de Vietcong. Conflictul afgan a făcut, în 2010, peste 10.000 morţi, dintre care 20% au fost civili, potrivit cifrelor oficiale. Conform cifrelor publicate de Ministerul afgan de Interne, 8.560 persoane – civili, politişti şi insurgenţi – au fost ucişi în 2010. Ministerul afgan al Apărării a indicat, la rîndul său, că 810 de soldaţi afgani au pierit anul trecut.

De la alungarea de la putere a talibanilor şi instalarea în fruntea ţării a lui Hamid Karzai, problemele Afganistanului au persistat, deşi există o urmă de speranţă într-o viaţă mai bună. După 33 de ani de război continuu, observatorii Occidentali sînt tot mai sceptici în capacitatea Coaliţiei Multinaţionale şi a Guvernului Afgan în reuşită. Unii observatori spun că nu s-a schimbat nimic, nici măcar modul de producere al ambuscadelor sau structurile de luptă ale mujahedinilor, care, într-adevăr au fost scoşi din capitala Kabul, singurul oraş pe care Karzai îl controlează, APROAPE în totalitate. GRUPA DE LUPTĂ a fost şi a rămas principalul element tactic al mujahedinilor, şi el numără, şi în prezent, între 15 şi 50 de oameni. Grupa este formată din: comandant, 2/3 gărzi de corp ale acestuia, un comandant adjunct, 3/4 observatori – cercetaşi, 2/3 echipe de trăgători cu 6/8 oameni în echipă, una sau două echipe de apărare aeriană echipate cu mitraliere grele, 1/2 echipe de mortiere, 2/3 echipe cu lansatoare de grenade reactive (RPG) şi o echipă, din 4/5 persoane, specializată în fabricarea de bombe artizanale şi minări. Doar liderii militari s-au schimbat! Unităţile tactice, nu!

Nici pe teren nu s-a schimbat aproape nimic, din 2002. Afganii continuă să aibă numeroase probleme nerezolvate. Eu am identificat 7 dintre ele, care mi se par importante: 1) Reconstrucţia Armatei Naţionale Afgane. Anul trecut, revista TIME publica un articol savuros intitulat ARMED FARCES. Un camion cisternă a fost deturnat pe şosea, nu departe de Kandahar. Mai mulţi militari afgani au pus stăpînire pe combustibil şi au început să-l vîndă. Povestea ascunde o evidenţă: nou createle forţe de securitate afgane sînt mîncate, deja, din interior, de corupţie şi de analfabetism: 9 din 10 recruţi sînt incapabili să citească o scrisoare! Or, crearea unor forţe de securitate puternice mi se pare că reprezintă piatra de temelie a întregii re-construcţii afgane! Deşi numărul acestora trebuie să fie de 171.600, încă nu se face nimic în privinţa recrutării personalului cu un grad de alfabetizare acceptabil. În consecinţă, rezultă unităţi sub-calificate profesional şi puţin eficiente! Un raport al ISAF, publicat oficial pe pagina de internet, spune că tot acest efort a costat Coaliţia, peste 27 de miliarde de dolari, dar rezultatul este sub aşteptări. La sfîrşitul anului trecut, doar jumătate din forţele armate, şi puţin peste 35% din forţele de poliţie erau capabile să acţioneze singure în teren!

2) Corupţia endemică. După 30 de ani de război, „relaţiile nepotrivite”, în toate domeniile, au devenit un mod de viaţă. Integrity Watch Afganistan a realizat, anul trecut, o anchetă pe 6500 de persoane din 32, din cele 34 de provincii ale ţării. 28% dintre ei au dcelarat că au dat şpagă pentru rezolvarea problemelor. Deşi sumele vehiculate sînt destul de mici (aprox 100 de euro pentru coruperea unui poliţist şi 110! pentru un judecător), rapoartele cifrează totalul banilor negri între 1 şi 2 miliarde de dolari anual. Remarcabil, într-o ţară în care venitul este de aproximativ 5 dolari pe lună! Spencer Ackerman, scria pe blogul DANGER ROOM, că afganii conştientizează faptul că principalele două obstacole în creşterea calităţii vieţii, sînt corupţia generalizată (în primul rînd!) şi… ineficienţa guvernului! Interesant este că, în spaţiul denumit SF „Zona N2KL” (provinciile Nangarhar, Nuristan, Kunar şi Laghman), populaţia este de părere că doar talibanii au creat o justiţie adevărată, religioasă, diminuînd corupţia şi fărdelegile!

3) Evaziunea fiscală. Merge mînă în mînă cu corupţia. Ca în România! Am să spun un truism: o economie robustă nu poate fi creată fără injecţii masive de capital. Un raport al serviciilor secrete americane, care citează statistici ale Ministerului Afgan de Finanţe, scrie că între 2007 şi iulie 2010 „au dispărut” 4,2 miliarde de dolari, bani lichizi! Banii au părăsit ţara legal, prin singurul aeroport internaţional, cel din Kabul. Problema e că nu se ştie exact de unde provin fondurile! Din deturnarea ajutoarelor internaţionale, sau din traficul cu droguri? De un control strict nu poate fi vorba nici măcar în cadrul Echipelor provinciale de reconstrucţie. Totuşi, evaziunea fiscală are dimensiuni mult mai reduse! Poate de aceea Karzai vrea să le expulzeze acum din ţară! Presa mai dă exemplu şi cazul unui chinez care a vrut să părăsească Afganistanul cu o valiză plină cu 1,1 milioane de dolari! Avea paşaport de om de afaceri, iar suma era declarată „profit periodic”!

4) Calendarul politic. Este o altă problemă a Afganistanului contemporan. Anunţul privind retragerea trupelor Coaliţiei din Afganistan este o decizie de natură politică şi este, după părerea mea, TOTAL DECUPLATĂ DE REALITATEA DIN TEREN! Deşi comandanţii militari din teren, chisr şi cel francez, cel britanic („trupele britanice vor mai rămîne aici încă 10 ani!) raportează că din punct de vedere militar retragerea este echivalentă cu o mare prostie, preşedintele american trebuie să se ţină de cuvînt, în pre-electorală!, şi să înceapă retragerea din Afganistan. Va fi, ca în bancul acela din anii 80: „va fi aşa o luptă pentru pace, că nu va mai rămîne OM”!

5) Afganistanul – război american. Este o percepţie din teren, întipărită în conştiinţa partenerilor din NATO!, extrem de periculos. Generalul francez Desportes, comandantul Colegiului Naţional de Apărare Interarme, declara într-un interviu în „Le Monde”: „este un război al americanilor. Cînd tu acţionezi cu doar 1% din efectivele totale angajate în teatru, nu ai nici un drept să-ţi exprimi părerea”! Mi s-a părut interesantă declaraţia fostului secretar adjunct al apărării, Paul Wolfowitz, spunea: „misiunea determină coaliţia şi nu invers”! OK! Dar, cine determină misiunea? Cred că este şi întrebarea comandanţilor NATO prezenţi în teatrul de operaţii afgan.

6) Victimele colaterale ale Coaliţiei. Populaţia Afganistanului este, cu siguranţă, una dintre cele mai traumatizate din lume. Coaliţia Multinaţională, oricît de multă „delicateţe” ar avea nu reuşeşte să elimine victimele colaterale. Acest fapt îi nemulţumeşte profund pe localnici şi crează dorinţa de răzbunare, materializată în zeci de atentate împotriva militarilor prezenţi în teatrul de operaţii. O statistică spune că pentru fiecare civil inocent ucis, atentatele cresc cu 0,03 la 1000 de locuitori, în 6 săptămîni. Pare extrem de puţin. Dar, studiul spune că la o provincie cu 83.000 de locuitori, două victime inocente se traduc prin creşterea cu 6 atentate a numărului, faţă de perioada precedentă.

7) Măsura succesului. Ne place să credem că acţiunile militare şi de reconstrucţie din Afganistan sînt pe drumul cel bun. În definitiv, scopul final al intervenţiei în această ţară este: înlăturarea talibanilor, democratizarea şi reconstrucţia ţării. Eu, personal, sînt sceptic, în ciuda asigurărilor date de liderii politici şi unii lideri militari! Îmi amintesc de Operaţiunea Moshtarak, anunţată pe site-uri şi în presa de specialitate cu surle şi trîmbiţe! Ce s-a ales de ea? Nimic! Inamicii au luat la cunoştinţă din vreme, s-au repliat corespunzător, iar operaţiunea a fost un mare fîs! Un lider afgan îmi spunea, în urmă cu cîţiva ani: „inamicul aşteaptă pînă plecaţi voi acasă şi apoi se întoarce. El are timp. Voi nu! Timpul curge altfel”! Constat că avea dreptate.

Pe lîngă aceste probleme, producţia şi consumul de droguri rămîne un flagel ce nu poate fi stopat.

Deşi apar semne ale emancipării sociale, Af-Pak-ul continuă să aibă probleme uriaşe care par să depăşească clar comunitatea internaţională, dar şi nou instalata misiune RESOLUTE SUPPORT. Dincolo de afacerea prosperă cu droguri, corupţia endemică, criminalitatea, înapoierea socială par de nerezolvat. Sprijinul popular faţă de talibani este confirmat şi de lucrătorii umanitari din Afganistan. „Mulţi oameni percep NATO ca o forţă de ocupaţie”, a spus Anne Jones, un activist umanitar care a trăit în Afganistan”. Ei nu mai fac parte din soluţie, ci au devenit problema!

Indiferent de rezultatele finale, Armata României, parte a NATO,  ISAF şi RS în Afganistan şi-a făcut pe deplin datoria în provinciile în care a acţionat. Misiunile generale ale militarilor români au inclus: consolidarea securităţii pentru desfăşurarea proiectelor de reconstrucţie şi dezvoltare în zonele de responsabilitate; securizarea şi controlul liniilor de comunicaţii de-a lungul autostrăzii A1 (Kabul – Kandahar) şi în vecinătatea rutelor cheie; instruirea unităţilor Armatei Naţionale Afgane pentru a putea desfăşura acţiuni de luptă în mod independent (în vederea preluării responsabilităţilor privind asigurarea stabilităţii şi securităţii, de la forţele Coaliţiei); participarea la acţiuni militare de stabilizare şi securizare împreună cu partenerii din Coaliţie şi Forţele de Securitate Afgane; menţinerea progreselor obţinute prin interzicerea contactului forţelor insurgente cu populaţia; sprijinirea extinderii autorităţii guvernului afgan şi dezvoltarea capacităţii instituţiilor guvernamentale, în paralel cu coordonarea eforturilor de reconstrucţie; ofiţeri specialişti în construcţii, poliţie militară şi medici, care au avut ca responsabilităţi acordarea expertizei de specialitate în vederea stimulării procesului de reconstrucţie a Afganistanului, participarea la realizarea coordonării între organizaţiile care au participat la reconstrucţie şi la extinderea influenţei autorităţilor afgane centrale şi în afara capitalei.

Aceste facilităţi trebuie, însă, extinse iar forţele afgane de securitate trebuie să prevină, în primul rînd, o nouă insurgenţă talibană ce se anunţă pentru acest an, în special în Kandahar, oraşul simbol al turbanelor negre.

Sursa foto: iiss.org

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: