Terorismul – o formă mai concretă şi mai zgomotoasă de politică Terorismul – o formă mai concretă şi mai zgomotoasă de politică
Primarul orasului Szentgotthard din vestul Ungariei, Gabor Huszar, care este si membru al partidului Fidesz al premierului ungar Viktor Orban, a dat vina pe „cercurile de... Terorismul – o formă mai concretă şi mai zgomotoasă de politică

Primarul orasului Szentgotthard din vestul Ungariei, Gabor Huszar, care este si membru al partidului Fidesz al premierului ungar Viktor Orban, a dat vina pe „cercurile de afaceri” sustinute de Israel pentru atentatele teroriste din 13 noiembrie de la Paris. Declarația, ce pare scandaloasă, trebuie citită în aceeași cheie a afirmațiilor premierului Orban și legată de teroristul celor 64 de scaune…!

Epoca dominaţiei economice şi militare occidentale s-a terminat, la fel ca şi exportul de democraţie, a apreciat Viktor Orban, în timpul unei întâlniri desfăşurate la Hungarian Diaspora Council din Budapesta, unde a sugerat că acordul încheiat duminică între UE şi Turcia pentru stăvilirea valului de migranţi ar putea conţine şi o înţelegere secretă prin care blocul comunitar să preia alte sute de mii de migranţi printr-un nou sistem de cote obligatorii, suplimentar faţă de cel deja adoptat, transmite agenţia MTI. Vestul îşi pierde treptat influenţa, iar noi ne aflăm chiar în mijlocul unei reaşezări politice, economice şi a puterii la nivel global, consideră premierul conservator ungar, în opinia sa centrul economiei mondiale deplasîndu-se acum înspre est, iar acest fenomen nu este unul trecător. În viziunea sa dominaţia militară a Occidentului este de asemenea pe cale să expire, la fel ca şi exportul de democraţie ce a creat o politică globală bazată pe exportul drepturilor omului.
Europa se confruntă în prezent cu mai multe probleme decât America, iar economia europeană a ajuns într-o stare de scleroză, a subliniatOrban, adăugând că, exceptînd Europa Centrală, economia UE se contractă în timp ce succesul reformelor din Ungaria nu este pus la îndoială nici măcar la Bruxelles.

Ca jurnalist, am spus-o de mai multe ori: România se află în al 26-lea an de război! Observînd ceea ce se întâmplă în viaţa politică, economică şi socială din ţară! Iniţial, am crezut că este vorba de clasicul război româno-român, dar există semne că suntem şi ţinta agresiunii unor entităţi externe, de stat sau private, primul fiind doar stimulat de acesta din urmă! Cu o situaţie economică precară, o economie fragilă, afectată de schimbările pe plan mondial şi un stat perceput ca având o atitudine ostilă, chiar duşmănoasă faţă de cetăţean, România şi societatea românească sunt, astăzi, mai vulnerabile ca oricând. Pe acest fundal, în ultimele săptămîni, dar şi în ultimii ani, bombardamentul asupra României cu informaţie agresoare s-a intensificat. Terorismul politic a atins cote demne de 11 septembrie! De asemenea, terorismul cultural a luat, în ţara noastră, o amloare fără precedent.

 

Îmi place, la nebunie, să-l citez: Eduardo Galeano scria în „Venele deschise ale Americii Latine” (Ed. Politică, 1983, pag. 329): „Dependenţa nu încetează, îşi schimbă doar substanţa şi strategiile… invazia modelelor culturale ale metropolei prin mass-media, transplantul cultural, asistenţa financiară sub mantia căreia se ascund multe pumnale strălucitoare, devin prioritare, cum prioritară devine organizarea internaţională a inegalităţii culturale şi economice. Subdezvoltarea latino-americană este o consecinţă a dezvoltării altora, că noi, latino-americanii suntem săraci, deoarece pământul pe care călcăm este bogat şi că locurile binecuvîntate de natură au fost blestemate de istorie”. Galeano, un intelectual de marcă, cu acces la educaţie, ştiinţă şi cultură, la tiparniţe şi mass-media, la avantajele economice ale societăţii de consum, dă glas frustrărilor unei întregi naţiuni, mari cât un continent, cu un trecut şi o cultură puternică şi comune. Dar şi cu frustrări pe măsură născute din secole de colonialism, uneori sălbatic, care a lăsat în urmă state independente sărace şi îndatorate.

Această „reţetă de succes” a fost aplicată şi în alte colţuri ale lumii. Africa, pe care profesorul american Thomas Barnett o numeşte „centrul prăpastiei” (T. Barnett, „Where – Not When – Preemption Makes Sense”, Transformation Trends, nov. 18, www.nwc.navy.mil/newrulesets), este continentul cel mai devastat de colonialismul ultimelor două secole.

Evident, Orientul Mijlociu suferă din aceleaşi cauze: sfârşitul Primului Război Mondial a dus, invariabil la smulgerea „hălcilor mari şi suculente” din „trupul bolnavului Europei”, fostul Imperiu Otoman, fără a se ţine cont de interesele indigenilor. Acest asediu economic şi cultural a culminat, în 1948, cu înfiinţarea Statului Israel care a declanşat „rezistenţa generaţiilor” în Orientul Mijlociu. Aceste frustrări, cumulate cu privaţiuni, activitate infracţională, temperament, dau naştere la terorism. Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alinarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întâlnită în altă parte. Un factor cultural major îl reprezintă percepţia celor din afară care ar putea ameninţa suveranitatea grupului etnic. Teama de exterminare culturală poate conduce la o violenţă iraţională!

Ordinea internaţională este una corporatistă şi nu interstatală. Capitalismul globalist s-a eliberat de politică. Cele 10 forţe care au făcut Pământul plat (Thomas L. Friedman Pământul este plat. Scurtă istorie a secolului XXI, Polirom, 2007 citat de Conf. George Cristian Maior în cursul său „Globalizarea şi antiglobalizare. Proiecţii asupra evoluţiei fenomenului terorist”.) generează în fiecare zi transferuri de suveranitate, în detrimental statului-naţiune şi în profitul organismelor supranaţionale: ONU, NATO, UE, politic vorbind, şi în favoarea pieţelor organizate sau a marilor grupuri industriale, financiare sau comerciale mondializate. Entităţi de orice natură, economică, financiară, culturală, se eliberează de frontierele teritoriale şi de normele juridice naţionale. La fel ca ştiinţa, globalizarea poate fi considerată  sau “un dar de la Dumnezeu”, sau “o unealtă a Diavolului”. Depinde din ce parte priveşti! Globalizarea uneşte şi dezbină, apropie şi desparte, omogenizează dar şi diversifică, coagulează, dar şi fărâmiţează, sporeşte bogăţia dar extinde şi aria sărăciei. Analistul Ilie Şerbănescu, reamintea cititorilor în articolul: “Globalizare cu sens unic”, apărut în Revista 22, că “Globalizarea accentueaza mereu si mereu discrepanţele. 1% dintre cei mai bogaţi oameni din lume deţin 40% din averile totale mondiale, in timp ce 50% din populaţie acumulează doar 1% din averi – este concluzia unui raport al  Institutului Mondial de Cercetare şi Dezvoltare Eco­nomică (WIDER) de la Universitatea Naţiunilor Unite”.

În zilele noastre, sub asaltul globalizării, musulmanii sunt martori la destrămarea civilizaţiei şi instituţiilor islamice, baza morală spulberându-se şi generând un sentiment de instabilitate. Aflat sub sentimentul de frustrare în faţa consecinţelor colonizărilor, brutale şi traumatizante, care au generat un profund sentiment de alienare, spaţiul islamic a generat JIHADUL interpretat, care reprezintă „inabilitatea unor societăţi musulmane de a acumula modernizările puse la dispoziţie de civilizaţia şi cultura occidentale”.

În ultimul timp, după declanşarea procesului de globalizare economică şi regionalizare, organizaţiile teroriste au pus accent, în rândul populaţiilor autohtone, pe sentimentul înstrăinării teritoriale sau sociale, dispariţia minorităţilor naţionale, degradarea condiţiei umane, îmbogăţirea exagerată a unor cercuri şi influenţarea unor grupări politice naţionale, toate pe fondul respingerii dogmaticii occidentale. La acest început de mileniu, caracterizat prin radicalizare şi violenţă în politică, terorismul reprezntă doar „o formă mai concretă şi mai zgomotoasă” de politică. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că: decizia oamenilor de a se angaja în extremism violent este aproape mereu precedată de o aşa-zisă „criză”, care îi îndeamnă către o reconsiderare a statutului lor în societate, a atitudinii politice şi religioase, şi chiar o reevaluare a sinelui; „evenimentele catalizatoare” sunt decisive în facilitarea tranziţiei de la membru al unei simple grupări nemulţumite, la statutul de extremist violent; potenţialii sinucigaşi cu bombă au avut cel puţin un prieten sau o rudă ucisă de presupusul duşman , şi că, acest eveniment – în majoritatea situaţiilor – l-a determinat pe cel în cauză să realizeze că „ceva” trebuie făcut.

Devine tot mai clar că actualele grupări teroriste, atomizate dar prinse în reţele transnaţionale, au motive diverse de a acţiona. Majoritatea acestora sunt de natură culturală şi socială, apărute pe fondul globalizării şi destructurării statului de origine. Combaterea terorismului – în formele bine cunoscute de disrupere a reţelelor (război asimetric), izolare a liderilor, privare de libertate – nu mai poate fi singura formă de reacţie la actele teroriste. Devine evident că a contracara doar forma finală de manifestare, violentă, este ca şi cum te-ai adresa doar efectului, nu şi cauzelor care stau la rădăcina problemei. Terorismul clasic, cu grupări şi celule în strânsă legătură, este acum înlocuit de o formă destructurată, multiformă, bazată pe o foarte bună strategie de comunicare şi promovare a ideologiei extremiste şi prin emergenţa unor nuclee sau indivizi cu un grad crescut de educaţie care acţionează în mod voluntar, la distanţă şi fără o legătură explicită cu nucleul terorist ce îi inspiră.
Se poate spune că există spaţii albe, rămase neexplicate, uneori înadins!, şi a unui cod de răspuns, din ce în ce mai radical, specific celor care aderă la o ideologie extremistă, un cod imposibil de accesat din afara ecuaţiei culturale, psihologice şi emoţionale la care cei radicalizaţi aderă.

mb

Sursa foto:rand.org

Mario Balint

Mario Balint

Ziarist profesionist din 1990. Jurnalist, analist şi consultant de securitate. Activităţi jurnalistice în presa scrisă, televiziune, radio. Fondator de publicaţii, realizator de emisiuni. De peste 20 de ani, corespondent de război. Corespondent special al Radio România Actualităţi. În prezent, redactor şef la Radio România Reşiţa. Autor a 16 volume de proză, reportaj, fotografie şi eseu. Studii de jurnalism şi securitate.

%d blogeri au apreciat: