Oamenii mai și mor, nu-i așa? Oamenii mai și mor, nu-i așa?
Se întâmplă să murim. După ce am dus în spate nenumărate drame, frustrări, întâmplări existenţiale. Alaltăieri a murit prietena şi soţia prietenului meu, Cristi... Oamenii mai și mor, nu-i așa?

Se întâmplă să murim. După ce am dus în spate nenumărate drame, frustrări, întâmplări existenţiale. Alaltăieri a murit prietena şi soţia prietenului meu, Cristi Buică. Dana, perechea lui Cristi. S-a dus, imperial, cu glumele şi bancurile pe care cei doi le savurau la cafeaua de dimineaţă. Doi oameni, un el şi o ea, pereche. I-am cunoscut când tatonam şi eu, timid, venit de la Caransebeş, cu televiziunea. Ştiam de Cristi de la televizor, de la cenaclul Flacăra. A fost primul care m-a încurajat, spunându-mi, „dacă tu faci emisiunea, vin!”, după ce îl invitasem la un direct, la Terra Sat. Spuse aprobate de Dana.

Dana a murit. După un deceniu de suferinţă. O boală nemernică a măcinat-o mai bine de zece ani. Deceniu în care se ducea , încet, încet, fără să dea socoteală. Ne muştruluia, ne spunea bancuri, era printre noi, fără a ne da voie să vorbim despre durerea ei. Pur şi simplu, eram la o cafea, la o sarmă împăturită de Vlădulescu, la un interviu cu Buică, orice altceva puteam discuta, în afară de scleroza ei în plăci. Boală urâtă şi perversă. Care i-a pus capac după ani de suferinţe. Ajunsesem să ocolesc terasa la care Cristi o scotea pe Dana la o cafea. Îmi era imposibil să mimez indiferenţa şi buna dispoziţie, ştiind că boala ei este fără leac. Mă blestemam în gând că nu sunt capabil să merg la masa ce ei o ocupau în drumul meu spre autobuz, să îi salut şi să spun, „Dana , ce bine arăţi astăzi!”

Am văzut-o seara, în chiar ziua în care a murit. În sicriu, machiată discret de angajaţii firmei de la pompe funebre. M-au frapat ochii întredeschişi, ochii cu care ne sfredelea pe toţi, ochii pe care a refuzat să îi închidă după moarte. Am aprins o lumânare care s-a stins. Eram lângă Cristi şi fiul lor şi nu ştiam ce să spun. Cristi spunea că Dana a scăpat de dureri. Copilul era înlemnit. Mai era un tip care mai dorea vin. Popii îi lăsaseră cheia de la capelă lui Cristi, pentru a o închide când pleacă acasă. Dana a rămas singură. Fără noi, cei care, de-a lungul timpului, cântam şi ne bucuram de orice prilej de sărbătoare.

Dana, să ştii că nu am cântat la pomană, dar am ascultat muzica dragă ţie. Şi, cu toţii, am făcut parte din sufletul tău. Aşteaptă-ne, că, rând pe rând, venim.

Sursa foto: facebook.com

Dan Popoviciu

Dan Popoviciu

Ziarist profesionist din 1996. Redactor şi realizator de emisiuni la televiziunea Terra Sat, jurnalist la publicaţiile Sud-Vestul, 24 de Ore, fondator al ziarului Ghimpele, redactor la P(r)ostul Mare. În prezent, realizator de emisiuni la Vest TV Reşiţa. Autor al unui volum de proză. Studii de drept.

%d blogeri au apreciat: