Bravos, bravos şi iar bravos! Bravos, bravos şi iar bravos!
          Astăzi, cu puţin înainte de prânz, în drum spre treburile zilnice, trec prin dreptul parcării de la Semenic, din... Bravos, bravos şi iar bravos!
          Astăzi, cu puţin înainte de prânz, în drum spre treburile zilnice, trec prin dreptul parcării de la Semenic, din centrul Reşiţei. O mulţime de cetăţeni dădeau la lopată, luptându-se cu nămeţii. Îmi zic, în sinea mea: în sfîrşit, cei de la venitul minim garantat au fost puşi la treabă. Încetinesc şi privesc mai cu atenţie. Domni la sacouri, pantaloni de stofă, haine ce-i deconspiră  a fi altceva decât  indivizi ce prestează muncă în folosul comunităţii pentru a-şi primi ajutoarele sociale. Deja mă înspăimântam de soarta medicilor ce eliberau cu lejeritate incompetenţe fatale cu munca fizică domnilor ce trebuiau să presteze anumite munci sociale. Or fi dispărut? N-or fi mai avut  loc în cabinete? Şi-or fi dat seama că e un gest anticetăţenesc acel certificat de incapacitate fizică acordat asistaţilor?
          Nu, a fost o surpriză din partea primarului urbei, pe care, în parte, o salut. Exemplul propriu este cel mai bun motor al aplicării normelor cetăţeneşti. Cum poţi rămâne impasibil în faţa efortului funcţionarului de la autorizaţii de a înlătura zăpada, sub ochii zeflemitori ai asistatului social? Asistatul ia banii, funcţionarul rade zăpada! Delir pentru toţi cei şicanaţi de ioneştii şi popeştii din primărie. Dar, staţi că nu e totul. A la guerre, comme a la guerre! Intervine în scenariu şi poliţia locală. Dă-le dracului de obiective! Zăpada, maximă urgenţă! Mai cade un chipiu, mai scapă unul o înjurătură, dar trebuie să curăţăm carosabilul. Nu suntem în pline sărbători de iarnă? Nu suntem creştini? De ce să-i chinuim pe asistaţii care primesc moca, pardon, pe certificate de impotenţă fizică, nişte bani de la primărie? E şi ei lume, nu?
Dan Popoviciu

Dan Popoviciu

Ziarist profesionist din 1996. Redactor şi realizator de emisiuni la televiziunea Terra Sat, jurnalist la publicaţiile Sud-Vestul, 24 de Ore, fondator al ziarului Ghimpele, redactor la P(r)ostul Mare. În prezent, realizator de emisiuni la Vest TV Reşiţa. Autor al unui volum de proză. Studii de drept.

%d blogeri au apreciat: