Un sfert de secol cât un sfert de cozonac sau de un 7,62 Un sfert de secol cât un sfert de cozonac sau de un 7,62
Scriu acum aceste rânduri, cerându-mi iertare că, poate mă voi repeta. Le scriu din nou, în memoria „victimelor necesare” şi nu colaterale eroismului de... Un sfert de secol cât un sfert de cozonac sau de un 7,62

Scriu acum aceste rânduri, cerându-mi iertare că, poate mă voi repeta. Le scriu din nou, în memoria „victimelor necesare” şi nu colaterale eroismului de tip perestroika, cum ar dori unii să se consemneze. Le mai scriu pentru a le tulbura conştiinţa celor ce au ştiut din vara anului 1989 că în iarnă va fi măcel. Şi nu numai că au ştiut, au fost pregătiţi. Unii, foarte puţini, cu subiect şi predicat. Cei mai mulţi, prin înfometare şi prin propaganda CIA, Europa Liberă. Am plecat în Decembrie 1989, ca mieii la jertfit. Ne-au jertfit copiii, părinţii, fraţii, surorile. Unii cu bunăştiinţă, alţii manipulaţi.

Erau zilele premergătoare Crăciunului. Duminică, 17 Decembrie urma să se dispute finala Cupei Intercontinentale la fotbal. La Timişoara se prindeau sârbii la televizor. Prietenul Paca avea o soră la Timişoara care venea negreşit acasă, la Caransebeş, în zilele de sâmbătă şi duminică. Noi, abia aşteptam să vină Ileana acasă, să fugim la Timişoara. Nu neapărat cu acea ocazie. Sâmbătă, Paca îmi spune că sora sa nu vine acasă, că trenurile sunt oprite. Evident că am crezut că este o minciună, pentru că prea abuzasem de apartamentul Ilenei din Timişoara. După aceea, Europa Liberă şi-a făcut treaba. Aflam despre ortodocşii ce ieşiseră în Piaţa Maria să apere un papistaş, auzeam despre gloanţe, răniţi şi morţi. Mulţumesc lui Dumnezeu că trenurile au fost atunci oprite. Unde puteam fi la 22 de ani decât în centrul Timişoarei?

Neluţu, prietenul nostru, lucra la Reşiţa şi făcea naveta zilnic. A venit miercuri seara şi ne-a spus că la Reşiţa lumea a ieşit în stradă şi prim-secretarul a coalizat cu „revoluţionarii”. Ne-am bucurat şi plănuiam ce vom face noi a doua zi. A doua zi, joi, 21 decembrie 1989, am plecat la serviciu, la Complexul CFR Caransebeş. Acolo lucra şi Paca. Dimineaţa, în decurs de aproximativ o oră şi jumătate, am numărat şapte avioane de linie ce au aterizat pe aeroportul din localitate. Pentru cei care nu ştiu, avioanele ce aterizau sau decolau de pe aeroportul din Caransebeş erau obligate la câteva survoluri, pentru a pierde sau creşte din altitudine, dată fiind configuraţia tehnică a bazei aeriene. Ce a fost cu cele şapte aeronave, nici până astăzi nu am reuşit să aflu.

Mai departe. Având doar 20 de ani la angajare, automat am fost trecut la Gărzile Patriotice, acei oameni ai clasei muncitoare ce însoţeau miliţienii noaptea pe străzi pentru păstrarea ordinii publice. Întreg arsenalul instituţiei mai sus pomenite a fost distribuit vineri, 22 decembrie, „luptătorilor” din Gărzile Patriotice. Cu ZB-ul în spate şi cinci cartuşe în buzunar am fost trimis să apăr  Complexul CFR de terorişti. 20 de ani, armă, cartuşe de război, deja eram bărbat! Sunt chemat la sediul noii puteri, fostul Birou al Organizaţiei de Bază al Partidului şi, ce constat? Foştii ciocănari ai ferodourilor de pe roţile trenurilor îmi transmiteau indicaţii şi mă atenţionau să nu întinez idealurile Revoluţiei!

Am predat armamentul şi i-am rugat să mă solicite când începem lucrul. Am uitat să vă spun că, de la balconul Primăriei, joi seara, mesajele de bucurie privind revolta, erau transmise de un judecător care, îi condamna la zece luni de închisoare pe cei ce încercau să fugă în Occident şi erau prinşi. Mai târziu, domnul judecător avea să fie preşedintele Asociaţiei de revoluţionari din Caransebeş! Au murit oameni în decembrie, a venit şi ianuarie. Nu se mai trăgea cu gloanţe, se trăgea ideologic. Tovarăşul Iliescu, îşi dorea totul pentru sine. Un despot înţelept, dar comunist. N-a mai vrut nimeni. Tovarășul Gorbaciov l-a pus şef, dar l-a lăsat din braţe. Au venit minerii, Gorbaciov a plecat, Iliescu a manipulat generaţia cozilor de la Comtim şi ne-am cam dus dracului. Încercăm s-o dregem de exact 25 de ani şi nu reuşim.

În încheiere, vreau să vă spun că, în urma documentelor şi mărturiilor depuse de persoanele implicate la cel mai înalt nivel în acele momente, cred că tot ce s-a întâmplat atunci a fost parte a unui proiect geostrategic de schimbare a polilor de putere în Europa. Revenind la începutul acestui articol, spun cu mâna pe inimă că, am fost manipulat şi inclus, alături de cetăţenii României,  într-o operaţiune prestabilită. Îi mai arde cuiva să se considere erou?

Sursa foto: cniculae.ro

Dan Popoviciu

Dan Popoviciu

Ziarist profesionist din 1996. Redactor şi realizator de emisiuni la televiziunea Terra Sat, jurnalist la publicaţiile Sud-Vestul, 24 de Ore, fondator al ziarului Ghimpele, redactor la P(r)ostul Mare. În prezent, realizator de emisiuni la Vest TV Reşiţa. Autor al unui volum de proză. Studii de drept.

%d blogeri au apreciat: