Derapare, înhămare? Derapare, înhămare?
             Dragilor, mă simt minunat! Nu ştiu cum se face dar, când credeam că întâmplătoarele mele scrieri nu mai... Derapare, înhămare?
             Dragilor, mă simt minunat! Nu ştiu cum se face dar, când credeam că întâmplătoarele mele scrieri nu mai sunt dorite de nimeni, iată că s-a trezit un individ care zice că aş mai avea ceva de spus. Mulţumesc şi mă voi strădui să nu scriu degeaba.
Aşadar…
              Am fost copleşit de emoţia instalării primului preşedinte al României ce nu mai are numele cu terminaţia escu. Pueril, nu? Emoţiile ar fi trebuit să vină după citirea şi, neapărat, înţelegerea proiectului său pentru ţară. De ce mă simt dator să îi dau credit lui Klaus măcar pentru şase luni? În primul rând pentru a respecta termenul de bună credinţă. Mai apoi, pentru că am crescut cu nemţi pe stradă. Şi am învăţat de la ei ce înseamnă ordinea şi respectarea cuvântului dat. Indiferent ce s-ar fi întâmplat, nemţii nu-şi luau cuvântul înapoi. Un concept de neconceput pentru politicienii de Dâmboviţa, nu-i aşa? De aici însă, m-a apucat fandaxia! Dacă voi păţi acelaşi lucru (bine făcut!) cum l-am păţit cu cel de-al doilea escu, Emil, geologul?
Stând strâmb şi judecând drept, cred că prima speranţă legată de Iohannis ar fi că vine la Cotroceni pe un val produs de nevoia de schimbare a garniturii din fruntea ţării. Aici îşi face loc o întrebare. Ar fi câştigat oricare ar fi fost în locul său, numai să nu iese Victor Ponta preşedinte? O a doua întrebare vine legată de felul de a juca al fostului preşedinte. Va juca şi noul preşedinte la fel? Va reuşi să convingă prin jocul făcut fără reflectoare şi fără scoaterea la înaintare a vreunei Elene? Apropo de Elena, mojicii din PSD s-au aruncat în a o cataloga cu acest statut pe noua preşedintă a PNL. Vulgar şi mult prea devreme, cred eu. Şi dacă tot vorbim despre femeile preşedinţilor, mă declar total pe lângă trendurile vestimentare. Dar, să te legi de ţinuta primei doamne, mi se pare un fel de a înjura imposibilitatea personală de a purta frac la operă. Şi, de aici, trec la o altă scenetă a învestirii noului preşedinte. Coincidenţă de bun augur, oare, cu aniversrea, comemorarea, unui sfert de secol de la evenimentele din decembrie 1989. Isteriile promovate an de an de aparatnicii unui Brutus al lui Ceauşescu, adică Iliescu, au făcut palat de cristal şi mimoze pudice din cei ce s-au căţărat pe treptele noii orânduiri sociale. Nici cu o petală de trandafir nu-i mai poţi atinge pe autointitulaţii şefi manipulatori. În fine, noul preşedinte şi-a prezentat omagiile decent, fără fanfară şi fără gargară. Scuzaţi dar, rima vine fără să vreau!
Evident că îmi doresc, aşa cum cred că gândeşte orice român întreg la cap, ca mandatul noului preşedinte să fie unul de succes în promovarea şi bunăstarea României. Vin unii şi spun că, democratic ar fi ca guvernul să rămână la PSD. Cam aşa gândesc şi eu. Dar, vin alţii şi spun că punerea în practică a proiectelor economice, politice şi sociale ale noului preşedinte nu poate fi posibilă decât cu un guvern al partidului din care Iohannis a candidat la preşedinţie. Nu sunt de acord, dar cred că acesta este felul în care acum se poate face politică în România.
Una peste alta, sunt convins că am asistat la o răscruce în politica românească şi, mă declar optimist. Cu siguranţă voi protesta faţă de orice aberaţii ale preşedintelui dar, la fel de sigur, nu-i voi face procese de intenţie. Ce vreau să spun de fapt? Haideţi să fim optimişti! Vin sărbătorile, un nou an, am ales un nou vehicol. Îl derapăm sau ne înhămăm?
Dan Popoviciu

Dan Popoviciu

Ziarist profesionist din 1996. Redactor şi realizator de emisiuni la televiziunea Terra Sat, jurnalist la publicaţiile Sud-Vestul, 24 de Ore, fondator al ziarului Ghimpele, redactor la P(r)ostul Mare. În prezent, realizator de emisiuni la Vest TV Reşiţa. Autor al unui volum de proză. Studii de drept.

%d blogeri au apreciat: