Moarte invadatorilor? Zău? Moarte invadatorilor? Zău?
              Laşi. Mulţi. Parcă-s gândaci. Nici nu ştiam bine această ţară iar acum ne-am ales cu o furtună de ei. Uitaţi-va la ei. Cum... Moarte invadatorilor? Zău?

              Laşi. Mulţi. Parcă-s gândaci. Nici nu ştiam bine această ţară iar acum ne-am ales cu o furtună de ei. Uitaţi-va la ei. Cum se plâng că-s discriminaţi. Că cică ar fi şi ei oameni ca oricare alţii. E adevărat că sunt multe probleme la ei în ţară dar ce-mi pasă mie? Avem şi noi destule pe cap. De ce să profite alţii de banii publici? Mai ales că-s tare intoleranţi. Cică religia lor îi învaţă că toţi cei care nu cred în Dumnezeul lor vor arde în iad. Toţi! Ca atare, în loc să propovăduiască dragoste şi toleranţă, ei invită la ură împortiva homosexualilor, ateilor, perverşilor şi cei ce se închină la idoli. De ce n-au stat să îndure la ei în ţară? Milioane de ei, poate zeci de milioane sunt prin toate colţurile acestei lumi, îi vezi peste tot. Cum vorbesc tare, maliţiozitatea aia din privire…Cum stau ei pe internet şi atrag prozeliţi şi se fundamentalizează. E oricum o caricatură tot ce citesc ei. Diareea mentală a unor semidocţi paranoici ce împrăştie rahat în schimbul a câtorva share-uri nenorocite. Cică nu e politicălii corect să te iei de ei, că imediat sar şi-ţi dau în cap. Ce bine le fac britanicii! Sau italienii! Ăştia din UK îi primesc că n-au de ales, dar tot spun că le sunt o pacoste pe cap. Să nu mai vorbim de italienii care-i urăsc şi-i căsăpesc cu toate ocaziile. Asta înseamnă dreptate! Să stea în mizeria lor de ţară, nu ştiu eu prea multe despre ea dar dacă era aşa grozavă nu plecau de acolo.

              Sirieni? Irakieni? Teroriştii aia de la televizor? Hahaha…Mă refer desigur la români! Mai citiţi odată ştiind asta. Sună cunoscut, dragi fascişti de ocazie? Vă place? E just? Asta tot auzim despre noi. Şi nu ne place. Acum facem la fel? Marile puteri, direct şi indirect, instabilizează acest Orient amărât de sute de ani, iar acum o cifră insignifiantă, IN-SIG-NI-FI-AN-TĂ!, din cei ale căror familii au fost sfârtecate de către rachete şi gloanţe au trecut cu bărci improvizate ca să ajungă în fortăreaţa Europa, poate continentul responsabil pentru cele mai mari atrocităţi din istoria omenirii. Colonizare, inchiziţie, două războaie mondiale, distrugerea Orientului Mijlociu, teroare economică. Încă o dată: Colonizare, inchiziţie, două războaie mondiale, distrugerea Orientului Mijlociu, teroare economică.

            Noi, un popor amărât, am fost păcăliţi din nou de către partide fasciste şi de către nişte articole demente şi mincinoase. Ne-am coalizat cu cei care şi-au făcut prioritate politică să facă praf românii, bulgarii şi alte naţii dinastea invadatoare. The romanians are fucking coming! Amnezia dracului, acum cateva luni urlam toţi şi imploram să fim priviţi ca fiinţe umane. Chiar noi, românii, ne-am găsit? Să ne fie ruşine.

Sursă foto: wikimedia commons. User: Mustafa Bader

vb

Vlad Botgros

Vlad Botgros

Doctorand în științe politice în cadrul Universității de Vest din Timișoara. Licențiat în relații internaționale și masterat în dezvoltare internațională. Colaborare pe politică externă cu Centrul pentru Promovarea Culturii de Securitate. Articole științifice publicate în Political Studies Forum. .Apariții în diverse reviste literare și antologii de poezie naționale și internaționale. Activități de copywriting și proofreading. Arii de interes: ideologii politice, post-modernism/post-structuralism, analiză de discurs, studii culturale, teorie critică.

%d blogeri au apreciat: